Vreau sa fiu OM printre oameni!

Ce inseamna sa fii OM? Ce nu inseamna sa fii OM? Ce ne impiedica sa fim ceea ce ne dorim? Ce ne impiedica sa visam?

Pentru a afla raspunsuri trebuie sa pornim de la intrebari! Fiecare dintre noi avem intrebari, dar raspunsurile intarzie sa apara si asta nu ptr ca nu ar exista, ci ptr ca incetam a le mai cauta...

Nu de putine ori ma trezesc dimineata cu un car de intrebari, care mai de care mai intrebatoare si, in timp ce ma echipez, ca sa plec la munci, incerc sa caut acele minuscule raspunsuri care ma chinuie! Ca si anonim, ma intreb mereu : "de ce? de ce eu? de ce mi se intampla iar, lucruri de genul?"

Ce inseamna sa fii om?

Hmmm... Chiar? Ce inseamna? Oare cati dintre noi stim cu adevarat sa fim oameni? Zi de zi lucrez cu fiinte care se vor a fi oameni, fiinte care isi cer dreptul si se roaga umanitatii sa au dreptul la rascumparea puritatii sentimentale! DA! Asta e! Asta inseamna sa fii om: sa simti! Ce se intampla atunci cand:

- esti bucuros, ca ai luat un examen, cand afli ca ai strans destui bani, ca sa iti poti lua o masina sau ca...ai castigat un meci de MZ, impotriva unuia dintro divizie superioara!

- esti trist ptr ca...: nu ai luat un examen, nu ai castigat la lotto, nu ai reusit sa strangi destui bani ca sa iti iei acuarele! :-??

Acestea sunt emotii, trairi de moment, dar aceste emotii nu te fac sa te simti om! Aceste emotii vor diparea si locul le vor fi luat de de altele mai captivante si din epoca prezentului!

Ajungem si la ideea trairilor de lunga durata. Acest trairi se datoreaza faptului ca ceva exista, acel ceva are viata, in viata noastra, are suflet, are zambet, are lacrimi, e viu!!! Sunt bucuros pentru ca: exista cineva alaturi de mine, care sa ma inteleaga, exista cineva care sa imi dea sfaturi sau sa ma sustina in momentele grele, sa ma pot confesa, sa pot plange pe umerii acelei pers, exista cineva care stiu ca este acolo doar pentru mine! Intelegandu-te pe tine insuti, ii poti intelege si pe ceilalti; vezi, mai intai, limitele tale, apoi incepe sa pui limite, vezi-ti neajunsurile, apoi incepe sa judeci pe altii! A judeca este foarte usor ptr cel care o face, dar foarte dureros pentru cel care primeste condamnarea!

OM esti atunci cand vei avea capacitatea de a asculta cuvintele mute(fara glas), capcitatea de a vorbi, dar numai in gand, capacitatea de a vedea dincolo de limitele imposibilului, capacitatea de a intelege fiinta de langa tine, fie ca este de natura umana sau animala! OM esti atunci cand plangi, pentru suferinta celui de langa tine, cand te bucuri pentru succesul celui de langa tine, cand stii sa accepti ca nu esti singur pe pamant si nu esti singurul care contezi! Iubeste-ti aproapele, mai mult decat pe tine insuti! Oare cand vom ajunge si noi in acea zona? Oare cand vom fi capabili sa dam, fara sa pretindem ceva in schimb? Sincer? EU cred ca niciodata, ptr unii, rareori ptr marea majoritate si des, ptr cei mai putini dintre noi...

Cand ne vom da seama ca mai exista cineva in preajma noastra si vom tine cont de sentimentele acelei/acelor pers, vom ajunge cat de cat in stadiul de a ne numi OAMENI...dar pana atunc, trebuie sa fim noi insine si...trebuie sa incercam sa ne vedem de lungul nasului!

Ziceam, mai sus, ceva de vise! Oare cati dintre noi stim sa visam? A visa nu este interzis, dar, uneori, ajungem in zona prostiei, o zona de care evitam sa ne indepartam... Avem dreptul de a visa, avem dreptul sa ne prostim dar o data cu drepturile, avem si OBLIGATII!!! Obligatia de a inceta sa ne tinem de un "vis" fara viitor, obligatia de a reveni cu viata, de pe taramul prostiei si de a incerca sa fim utili societatii, dar mai ales noua! Sa fim noi insine! Avem obligatia de a fi ceva in lumea asta, in viata pe care nu incetam sa o ponegrim, sa o denigram si sa nu ii intelegem intelesul.

E bine sa visam, dar trebuie sa stim cand sa ne trezim!

Eu sunt ala sentimental care tine cont de ceea ce se intampla in jurul meu si incerc sa ii dau importanta, chiar daca nu imi reuseste intotdeauna! Ma doare cand sufar, dar nu plang, ma bucur atunci cand am satisfactii, dar refuz sa o arat si asta nu ptr ca as fi ipocrit, ci ptr ca ma gandesc si la cel de langa mine. Poate in mom in care eu ma bucur ptr un succes, el sa fie invinsul si....in acel moment sufara, ptr ca a pierdut!

Uneori uit sa zambesc, uit sa iubesc, uit sa privesc lumea din jur, dar cand deschid ochii, cand imi revin in simtiri imi dau seama ca...viata e scurta si trebuie traita! Da, trebuie traita, dar nu asa cum o inteleg unii, ci trebuie traita cu folos...ptr cei de langa noi! pentru cei care sunt si pentru cei care vor fi, care vor urma!

La ce e bun acest lucru? Gandeste-te ca nu esti singurul care ar face asta; au facut-o si altii inaintea ta, dar tu nu i-ai dat importanta! A facut-o pentru tine, generatia viitorului....

Nu uita: fii tu insuti, pentru cei de langa tine!

I need that second chance!

Nu stiu cu ce sa incep, dar stiu ca vreau sa zic ceva, oricat de putin ar fi! :D

Second chance...
Cum nu s-a mai intamplat de ceva vreme, mergeam, ma plimbam, zilele astea prin parc si vedeam chipuri apuse, de lumini pe cale de disparitie; vedeam cum privirile senine ale unor eroi ai vietii, isi faceau loc in mintea mea, deloc putin cugetatoare (in special atunci cand sunt singur) si...stateam, ma uitam la ei si ma miram cum de au reusit sa pedaleze, intrun ritm ametitor, prin viata asta deloc eterna. Ma intrebam ce anume ii mai tine in viata (si aici nu ma refer la viata fizica, ci la cea spirituala); cum poti, domle, sa te manifesti atat de...pueril? Da. Imi permit sa numesc asa acel comportament care, ne urca si ne coboara, nu de putine ori... Ma gandesc la varsta a 3-a, mai ales ca de curand am vazut un film care, m-a impresionat si m-a facut sa ma gandesc la cei de langa mine si anume, mai exact, la cei care imi acorda atat de multa importanta: parintii! E drept ca nu i-am mai vazut de luni bune, dar nu incetez sa ma gandesc la ei, iar acest film m-a facut sa ma gandesc si mai mult! :-s ...CLICK!

Se prea poate ca acea a doua sansa sa nu mai existe, pentru multi dintre noi, din varii motive; se prea poate ca acea sansa sa nu ne-o dorim, pentru ca am facut ce trebuia, inca de prima data; se prea poate sa...avem nevoie de mai mult decat doua sanse! Mda... Ce-ar fi viata fara erori? Ce-ari fi viata numai cu erori? Daca ar fi sa ma gandesc la erorile pe care le-am facut, de-a lungul timupului, acestea ar fi cateva; mi-ar trebui saptamani intregi sa povestesc despre ele! :)))) Glumesc... Am facut erori, ca tot omul, dar nu pot sa spun ca le regret, pentru ca un pas inapoi inseamna doi pasi inainte! Poate singura eroare, pe care o regret cel mai mult, ar fi legat de.... (who's guessing?:)) )...legata de o fata! O fata la care am tinut enorm si care m-a facut sa am un traseu bine stabilit in viata! Regret doar faptul ca acum nu e langa mine, din vina mea...

Mi-e foarte cald si mi-e greu sa procesez, ca sa pot aseza catevca randuri, pe "hartia" asta.
Ma gandeam, aseara, cand stateam in pat, ca vara asta as putea face multe: sunt cateva oportunitati de formare, de care as vrea sa profit; sunt cateva aspecte, legate de personalitatea mea, pe care vreau sa le clarific si...nu stiu de ce, dar simt o nevoie nebuna de afirmare, in momentul de fata! Simt ca vara asta voi atinge culmile... :))

Mda... Cred ca ma voi opri aici, pentru ca nu am inspiratie la scris, in seara asta. Am nevoie de ceva nou; de cineva nou care sa incerce sa scoata la iveala fiara din mine (in sensul bun al cuvantului)! :P

Ca tot veni vorba de fete, cred ca a aparut cineva care mi-a atras atentia, dar...prefer sa stau cuminte, pentru ca nu vreau sa stric totul inainte de a incepe. Nu vreau sa ma arunc, iar, cu capul inainte, ca mai apoi sa dezamagesc sau sa fiu dezamgit. Cred ca ar fi o premiera, sa fac asta! :)) Pana acum, capul meu, a iesit primul la iveala, fie ca a fost vorba de "a actiona", de a lua decizii pripite sau din cauza copacilor (nu stiu cine a fost ala care s-a gandit ca ar fi bine sa planteze copaci fix in drumul meu:P ) :)))) Am facut cunostinta cu cativa copaci, poate si cu vreun stalp sau doi, dar totul s-a terminat cu bine, intrun final; copacii au cazut ca morti, dar eu am scapat cu o mica durere de cap si o amintire. :P

Cam plictisitoare mi se pare postarea asta, dar asa ma simt si eu: plictisit, pierdut, singur, uitat de lume, mai ales de acele persoane carora le acord o deosebita importanta! Imi dau seama ca unii nu merita, asa ca...ii las sa aleaga ce vor : eu-omul care a insemnat ceva, candva sau ne-eul- omul care nu va mai insemna nimic, de buna voie si nesilit de nimeni! Nu cred ca sunt sclavul nimanui, ci doar a propriei iluzii, de care nu vreau sa scap, ptr ca...existenta mea este marcata de frunzareala adormita a florilor de mai...

Sunetul inimii...

Imi venea sa incep cu un "take my breath away", dar simtirile mele nu sunt in concordanta cu atitudinea ce ar trebui pozata, in acea maniera deloc solitara, sprijinita de umbrele placerii.. Sunetul inimii ma provoavca la shueta, conform traditiei, la o anomalie ingerata de incorectitudinea aspectului privat al nefiintei noastre, ceea ce imi denota o simpatie superficiala pentru tot ceea ce inseamna "eu"; eul care se intrepatrunde cu nimicitatea contextuala a unui trib demult apus!

Adesea se intampla sa stau si sa privesc in neant, spre acele mici impuritati, numite sentimente private de libertate, sentimente care planeaza deasupra unui ocean sters de vise aburite, sentimente care se scufunda in scursura societatii... Pentru mine, de cele mai multe ori, cand vorbesc despre acestea, fac referire la sentimentele dintre doua persoane care se iubesc, doua persoane care formeaza un cuplu, bazat pe sinceritatea descrierii faptelor, bazat pe increderea zilnica si nemuritoare, bazat pe respectul ce tine in viata acele mici faclii interne; cuplurile sunt de foarte multe feluri, dar nu cred sa fi vazut vreodata acel tip standardizat de cuplu care sa isi masoare fortele cu nemurirea!

De ce tot timpul, sentimentele, sunt subiectul principal al taclalelor la care asistati? Poate pentru ca...afectivitatea este o prezenta ireala, in viata mea? Poate pentru ca nevoia de sustinere parteneriala, este o iluzie concreta? Poate pentru ca...ceea ce gandesc nu este echivalent cu ceea ce simt si nici cu ceea ce spun? Pot sa spun doar atat "it's all because of you!" ....you - nu este un subiect palpabil, ci doar o farama de incredere neacordata, care se aseamana cu o chitara fara corzi (sau dezacordata) sau cu o umbra, in miezul noptii!

Revin la sunetul inimii... Hmm... As vrea sa il pot dezvalui, as vrea sa il pot intelege, as vrea sa il pot acompania, dar din pacate stau prost cu solfegiul necesar distribuirii unor zambete de calitate! As vrea, uneori, sa spun: "I'm fine without you", dar...as minti! Nu prea sunt "fine"... Dar asta nu inseamna ca imi accept soarta. Nu vreau sa fiu sau sa par o bocitoare ambulanta, sa imi plang de mila, de fiecare data cand naufragiez si sa astept acel colac de salvare, care in momentul de fata, nu il vad venind! Nu il vad, dar nu pentru ca nu ar exista; aproape tot timpul este cineva care sa imi arunce un colac de salvare, dar nu este acel colac pe care mi-l doresc, nu este acel colac pe care il caut. Ce caut? E o intrebare la care nu as putea sa raspund, dar in momentul in care simt ceea ce caut, sunt si feiricit! IN cuvinte este greu de spus, dar nu imposibil.
Este posibil sa pornesti in cautarea imposibilului si sa gasesti variante de raspuns, fie concrete, fie deformate, dar important e ca vei gasi ceva! Orice pas inapoi ar trebui sa insemne doi pasi inainte! ..sau Esecul te indeamna sa nu renunti, iar Succesul te indeamna sa continui!

Nu mai vreau sa ma lamentez si sa ma inchid in cuvinte; vreau doar sa scap de fragilitatea negandita a universului sentimental, in care levitez. Recunosc: sunt un sentimental si ma deprim repede, dar la fel de repede caut si raspunsuri... Ceea ce ma indeamna sa nu renunt este ideea de "eu" implinit, adecvat cerintelor intrinseci!

Mi-e dor de tine! :(

"Mama, de ce ai facut asta?"
...
Inceputul mortii nemurii si-a facut aparitia in clipa in care mi-am dat seama ca legendele mor pentru a se naste, iar omul de rand se naste pentru a muri...





Era o zi frumoasa de vara, o zi care, ar fi trebuit sa fie un plina de veselie, de chipuri luminoase cu zambete mai mult sau mai putin crispate, o zi in care, mama ar fi trebuit sa isi serbeze ziua de nastere, dar...pentru a deveni legenda trebuie sa te supui regulilor!
Imediat dupa ce a plecat dintre noi, ne-am intalnit intr-o incapere infecta, intunecata, unde abia puteai zari lumina propriilor ochi, iar spatiul era atat de ingust, trist, murdar si plin de gandaci, incat am inceput sa plang, sa alerg spre lumina... Pasii mei de copil incercau sa ma indeparteze de acele locuri, dar parca alergam de mine insumi, iar incaperea aceea secundara, ma cuprindea, intrun miros de jale, de dor si de inimi frante!

Totul era atat de necunoscut pentru mine, peretii casei erau foarte inalti, foarte negri si avem tot timpul impresia ca voiau sa se surpe, in mod anumit, peste mine... Alergam plangand, privind cand in stanga, cand in dreapta, pe peretii ce imi tineau companie, pereti pe care stateau inscriptionate imagini thrillice, imagini moarte si neintelese de mine, iar langa acele imagini scria "mama, de ce?"...
Of, ce n-as da ca mama sa poate fi langa mine, sa ma ia la pieptul ei sfant, sa ma legene si sa imi cante asa cum o facea de cand m-am nascut, sa ma poate alinta si sa ma topesc in surasul ei divin..., dar....mama.... unde e mama??? Plang fara incetare, strig: "mamaaa, mamaaa, unde esti? mi-e frica!!! am nevoie de tine!!! MAAAMAAAAA!!!!! Ah, mama, de ce te imi faci asta? De ce te ascunzi? ...dar nu ma las! Nu ma las pana nu o voi gasi! Nu o las pentru ca mi-e atat de dor de ea, vreau sa o strang la piept, vreau sa o sarut, vreau sa ii spun ca...o iubesc mai mult decat orice pe lumea asta! Nu ma voi lasa...



Dupa ore in sir de alergat, intrun plans infinit, observ in departare un chip, care odata, era cel mai bland si mai placut, pe lumea asta, un chip care ma linistea atunci, cand eram agitat, un chip care era sufletul meu! Cred ca e mama... Oare ea e? Mi-e frica sa ma apropii... Daca e ea? Vai, ce dor mi-a fost de ea! In acel moment izbucnesc si mai tare in plans si parca tresar din strigatul meu de copil inocent, care nu a apucat sa rosteasca cu adevarat cuvantul "mama"! Si totusi ma incumet si strig cat ma tin plamanii: MAAAMAAA!!! tu esti? ea nu-mi raspunde, dar stiu ca ea e.... Da, ea trebuie sa fie! Nu are cum sa fie altcineva! Nu vreau sa fie altcineva... Ah, de ce tace? De ce nu vrea sa vorbeasca cu mine??? De ce? De ce? DE CE?????

Intrun final ii dau seama ca este chiar ea... Vai, ce bucurie m-a cuprins deodata!!! Imi plange inima, de bucurie, ca unui nebun nesatul de spatii indecente de armonie fictiva... Ma apropii de ea, o cuprind in bratele mele meci, o apuc cu mantuele de rochia alba cu care e imbracata si o stang atat de tare de picioare, pentru ca nu vreau sa o las sa mai plece vreodata de langa mine!!! Niciodata! Nu-mi vine sa cred ca, dupa atata cautare, in sfarsit am dat de ea... Nu indraznesc sa imi ridic ochii si sa ii prievesc chipul, nu indraznesc nici macar sa scot vreun cuvant; vreau doar sa ma ia in brate si sa o pot strange la piept, sa aud cum ii bate inima, sa ii simt respiratia calda si mentolata, ce imi bine-dispune chi-ul.

Ceva nu e in regula! Hmmm,... Indraznesc de imi deschid ochii, imi ridic privirea si incerc sa cercetez trupul si chipul acela pe care il imbratisam cu atata duiosie, cu atata ardoare, iar deodata, lacrimile incep sa imi colinde obrazul, inima mi se indoaie si simt o lovitura puternica in suflet! Constat ca....sta nu e mama... Adica seamana cu ea, dar nu e ea! E doar un chip cioplit, in forma de mama. Nu. Nu poate fi adevarat. Cineva a facut o gluma proasta! Da, asta trebuie sa fie. Cred ca sunt la camera ascunsa... "mama, unde esti? de ce imi faci asta? de ce te ascunzi de mine?" of, mama, daca ai sti cata nevoie am de tine! Daca ai sti ca nu mai suport sa nu te stiu lana mine! Daca ai sti...

Printre lacrimi, observ scris pe un perete: "va rog sa ma iertati! Stiu ca ma iubiti foarte mult, dar nu ma suport fizic [...]" Oare ce inseamna asta? E scrisul mamei; il recunosc, dar nu inteleg ce vrea sa spuna. Chiar nu inteleg! Mama e cea mai frumoasa femeie din lumea asta! Mama e singura femeie pe care vreau sa o vad vreodata; cum poate sa spuna ca nu-si accepta fizicul? Nu inteleg! In mintea mea de copil incerc sa imi fac calcule, idei si planuri de a o readuce langa mine, dar tot timpul dau de ceva tare, simt niste brate care ma trag spre o lumina... Nu! NU vreau sa plec de aici! Vreau la mama! O vreau pe mamaaa!!! Mama, unde esti ? De ce imi faci asta?

Ma intreb daca atunci cand s-a hotarat sa plece, s-a gandit si la mine sau...a fost egoista? Inclin sa cred ca nu prea s-a gandit... Daca se gandea si la mine, stia ca voi suferi mult, mult, mult de tot; stia ca lacrimile mele sunt fara margini si vor curge siroaie pana se vor opri..., daca se vor opri. Mintea mea de copil nu ma lasa nici macar sa ma apropii de cutiuta cu raspunsuri, care sta suspendata pe un dulapior, dar nu vreau raspunsuri! O vreau doar pe mama!!!

Incet, incet ma apropii de acea lumina calda, care imi face cu mana, o lumina care ma face sa ma simt in siguranta si mai aproape de visele nenascute ale nemuririi mele. Imi pare nespus de rau ca nu am reusit sa o gasesc pe mama, plang fara incetare si chiar as fi avut nevoie de alinarea ei, de vocea ei de inger, de chipul dulce si senin care ma facea tot timpul sa-l fac un scop in viata! Ah, mama, de ce? As vrea ca tu sa imi poti raspunde, as fi vrut sa nu fi existat aceste intrebari, as fi vrut ca eu sa fiu o optiune pentru viata ta, sa fiu cea mai importanta traire pentru tine; sa fiu magia de zi cu zi, asa cum esti tu, pentru mine: o minune fara de sfarsit... Te iubesc, mama!

Revenire....

A trecut o groaza de timp de cand nu am mai intrat in "casuta" mea, cea intima, calduroasa, plina de scerete (pe care le stie aproape toata lumea :P).

In momentul de fata, scriu ca sa ma laud ca ma simt...cand bine, cand "ne-bine" si asta, evident, tot din cauza fetelor, care ma bantuie cu nemurirea lor! (de parca ar fi ele de vina! saracele!!! :D ) . Intrun fel mi-a fost dor sa intru aici, sa mai scriu ceva, sa incerc sa imi impartasesc trairile si dorintele nebune de afirmare intrinseca. Lumea e mica, dorintele sunt mari, implinirile sunt in masura posibilitatilor neexplorate; tot ce vreau nu inseamna ca este tot ce imi doresc! Sunt lucruri diferite, dar cu acelasi inteles.

In ultima luna, maretia lumii a fost patrunsa de magia sportului rege, care si-a mutat "capitala" mondiala, in Africa de Sud. Ce pot sa zic despre asta? Este un eveniment pe care l-am asteptat, dar pe care l-am uitat; dap, recunosc, am cam uitat ca in 2010 va avea loc Turneul Final al Cupei Mondiale... Oare de ce am uitat? Poate si pentru ca...munca de zi cu zi mi-a acaparat atentia si nu numai, poate si ptr ca...am intalnit o fata, care in acele momente mi-a inspirat incredere si m-a facut sa simt o apropiere nedescrisa, apropiere care s-a cam risipit, odata ce timpul si-a pus amprenta peste legatura noastra, aparent de netrecut.

Sa revenim la fotbal!
Ziceam de Cupa Mondiala... Favorita mea e Spania, nationala roja, pe care o am in vizor, inca din 1998, de la acel mirific turneu final, in care...Franta a oferit magia turneului, in meciul din ultimul act, impotriva nationalei Cariocas: un 3-0 fara comentarii! Romania - Anglia 2-1 (Viorel Moldovan si "bursucul" Dan Petrescu/Michael Owen). ...minutul 88, Dan Petrescu ramane surprinzator pe faza de atac (desi el a fost fundas de meserie), se ciondaneste de la o minge, cu colegul sau, de pe atunci, de la Chelsea, Graeme LeSaux , apoi trimite, mestingherit, printre picioarele lui Adams, in plasa portii... Romania inveinge puternica selectionata a Albionului! :X Ce momente!!!

In 2010, Armada Roja, nu a stralucit, dar se pare ca a triumfat, pana in acest moment. Mai sunt 15 min si se da startul finalei! Olanda - Spania!!! Oare cine va triumfa? Caracatita Paul zice ca Spania (sper din tot sufletul sa fie asa!). Cred ca va fi un meci frumos, cu un final fara istoric! O victorie la 2 goluri, a toreadorilor mei! :X ...3-1 Jucatorul preferat: Xavi Hernandez, un magician nu e impunator, dar el e mai mult decat un magician! Este un maestru in arta magiei, este o legenda vie!