Mi-am luat acea tolbă, despre care îți spuneam, și am pus în ea toate cele o mie de gânduri despre tine. Mi-a luat ceva timp să le alerg pe toate, să le încătușez și să le înrămez. Dar am reușit. Am reușit să dau năvală peste mine, să-mi socot fiecare îmbucătură de oftat, care îți era adresată. Am reușit.
Pusesem, în inima mea, gânduri mărețe, piedestaluri și altare de închinare, plus alte câteva zeci de ritualuri care aveau un singur obiect (în veci nu ai să ghicești care). Găsisem mici râulețe, din care aveam să mă adap cu nesaț, să-mi sting setea de tine, să-mi spăl toate îndeletnicirile de om neghiob. Dar au secat. Ele au secat, pentru că nu au mai fost lacrimi care să le țină în viață, să rămână niște curgătoare fără de oprire; au dispărut și ultimele surse lichide.
Toată averea mea era un spațiu imens, o magazie în care erau depozitate toate sentimentele mele, adresate ție, acolo erau toate trăirile despre nopțile albe, desenate în tabele, numerotate până la infinit, doar că și infinitul și-a găsit numărul.
Nu. Nu sunt genul care să fie cucerit de un picior sau un sân dezgolit, nu sunt nici fanul dansului lasciv, pe care îl promovezi cu atâta îndârjire. Dacă m-ai cunoaște, ai ști că prețuiesc mai mult de atât.
Mereu mă voi lăsa pradă îmbrățișărilor din toiul nopții, ale atingerilor divine, atunci când se crapă de ziuă și a surâsului de „Bună dimineața”, atunci când deschid ochii, pentru prima dată în zi. Abia atunci începe viața, abia atunci mă atinge minunăția unei noi zile, alături de tine, despre tine și pentru tine.
Oare tu mai crezi în nemurire? Eu nu mai cred. Am pierdut-o pe undeva și am rămas doar cu jumătate de suflet.
Acum stau și mă întreb: la ce bun să târâi după mine o tolbă plină cu nimicuri? Nimicuri se găsesc la tot pasul! Pune un preț pe inima mea, iar eu îți voi spune dacă (mai) e de vânzare. Încearcă, draga mea! Atinge-mă, îmbrățișează-mă, sărută-mă, simte-mi pulsul, găsește-mi licărirea din privire, toarnă puțină viață în inima mea ruginită. Încearcă să vezi dacă mai funcționez, dacă mai sunt valabil.
miercuri, 13 noiembrie 2013
luni, 11 noiembrie 2013
Realitatea din vis
Ce-mi place să văd că toată lumea scrie, râde și dansează, iar minunăția face ca toate ăstea să se întâmple în același timp.
Observ o altă față a oamenilor, atunci când citesc unele postări, poate chiar aceeași față pe care „o citesc” alții, atunci când dau de ale mele scrieri năbădăioase. Dar îmi place. Îmi place mult! Îmi plac ideile lor, care, de multe ori nu prea se regăsesc și în realitate, dar iluzia e realtatea celor naivi, nu? Eu în sine sunt un naiv, pentru că-mi fac iluzii. Visez la sorii de peste zi, la învârtelile amețite pictate pe pajiștile înverzite, visez la zâmbete și multă voie bună, visez la dragoste, la acea relație de iubire perfectă, romantică, cinematografică, visez la armonie, bun simț și respectul dintre oameni.
Mda.. Tare mișto mai e, doar că oamenii sunt altfel. realitatea e altfel. Realitatea e picurată cu necazuri și nemulțumirile de peste zi. Nervii stau întinși aproape de maxim, mai-mai să se fisureze.
Dar, Doamne, ce frumoase sunt iluziile astea! Cât de pline de pozitiv sunt, cât de energice și motivaționale!
Visurile mele au în componență o lume pe care vreau să o creez și în realitate, dar oare cum s-ar împăca cele două lumi? Oare or fi două universuri paralele, fiecare cu soarele lui? Sau o fi un univers cu doi sori?
Diferența dintre iluzie/vis și realitate, este că prima e gratis, nu costa nimic, pe când cea din urmă are un preț destul de mare: timp investit, multă muncă, o continuă căutare, momente de dat cu capul de pereți sau de umplut șervețele cu apă pentru șoricei sau, cum spunea cineva, spălatul faianței.
Visul este imaginea perfecțiunii dorinței. Toată lumea visează, nu? Toată lumea vrea o iubire ușor de găsit, mereu tânără, care să dureze milenii și să se alimenteze doar cu focarul pasiunii..
Femeia perfectă: înaltă, frumoasă, sâni mari, fermi, abdomne plat, fund bombat, picioare lungi, minte brici, stilată, elegantă, cu bun simț, cu simțul umorului, dar și serioasă și responsabilă, cu spirit aventurier (amatoare de călătorii, până în negura necunoscutului, mers pe apă, escaladat pășuni și alergat pe munții stâncoși) o doamnă în societate, o gospodină în casă și o...nebunatică în dormitor. Și multe atribute, la care visează bărbatul, în ceea ce o privește pe coana perfectă. (depinde și de bărbat)
Dar nu vreau să vorbesc despre femeie, pentru că femeia poate fi perfectă, fără să aibă multe dintre dorințele bărbatului: de asta m-am convins. Pe femeie, dacă o iubești, asta o face perfectă. Și...la urma-urmei, perfecțiunea este plictisitoare. Parcă ar merge și o contră sau o ceartă, pentru ca apoi să se sfârșească cu ceva makeup sex sau poate cu ceva capete sparte.Nah.. depinde și de gravitatea certurilor sau cât de căpoși pot fi unii bolovani.
Omul este un continuu morman de secrete de descoperit, iar asta pentru că fiecare om e unic și are o etichetă proprie!
Vorbeam despre diferența dintre vis și realitate. Visul poate fi începutul realității, dar doar pentru cei care îndrăznesc să fac ăst pas. Dacă nu visezi, înseamnă că ești un om mort! Nu ai vise, nu ai dorințe, nu ai idealuri, te lași condus, te lași călcat în picioare, mereu îți plângi de milă, mereu vezi doar așchia din ochiul celuilalt, dar niciodată nu vezi bârna din ochiul tău.
Omul fără vise are o viață tare confuză, se mulțumește cu puțin, se lasă păcălit, nu ia atitudine, iar de multe ori nici nu-i mai pasă de ceea ce se întâmplă cu el și cu viața lui. Dar ce viață?!
No. Acum, dacă ești de partea cealaltă a baricadei, contează și cât de mult visezi, dar cel mai mult contează cât de mult ești dispus să învestești în visul tău. Dacă visezi și rămâi doar cu visul, atunci e mare pierdere de timp. Nici nu visezi, nici nu creezi. E ca și cum ai trăi sub apă, deși ți-ai dori foarte mult să ieși la suprafață, să vezi ce se mai perindă pe acolo, ce mai există sau cum naiba o fi lumea de deasupra, doar că...fie ți-e lene să te ridici, fie ți-e frică de cele pe care le vei descoperi sau poate că lumea de deasupra e o dorință a altora, iar tu nu ești decât un invitat în visul lor.
Și eu, ca visător, am multe temeri. De multe ori nici nu știu de ce anume să mă apuc, sau încotro s-o apuc, dar chiar și așa, știu și simt că nu vreau să mă opresc, nu vreau să trăiesc și să mă hrănesc doar din visare! Vreau să mă hrănesc cu realitatea!
E greu. Trebuie să recunosc că e al naibii de greu, mai ales când ai făcut deja 2-3 pași și te trezești că ai rămas singur. Nici nu știi încotro s-o apuci, pentru că te scutură o teamă, dintr-o dată nu mai ești chiar atât de mare și de viteaz, ba din contră, ești un muc în ploaie. Și e noapte și e frig și e vijelie și te vezi, dar mai ales, te simți atât de mic, încât mai-mai să te smuncească un bocet ca de înmormântare. Doamne, ce greu e atunci când te trezești că ești singur! Poate că acela e cel mai greu moment. Abia atunci știi dacă visul tău e doar o simplă dorință sau o realitate pentru care merită se te lupți și să te târăști în genunchi, până vei avea curajul de a te ridica și de a merge mai departe.
De visat, e simplu, e gratis, iar dacă visul nu are finalitate, e al naibii de dăunător. Munca la vis e cea care te definește și te întregește, pentru că te inspiră, te ademenește spre o lume atât de dorită, te poartă pe culmi înalte, însoțit de aripile entuziasmului. De multe ori muncești, îți bați capul, te strofoci, cauți răspunsuri, cauți metode de ieșire din impas, cauți drumul cel mai corect pentru a putea merge mai departe, cât mai departe, dar, la sfârșitul zilei, ai impresia că nu ai făcut mare brânză. Ai impresia că ai muncit mult și bine, dar ai făcut-o în van sau că bați pasul pe loc. Dar nu e așa! Orice pas făcut, e un pas înainte, chiar și cel mai mic și aparent neînsemnat pas, e un pas uriaș. Important este să nu te oprești, dar, poate mai important este să nu renunți, pentru că, dacă vei renunța, vei fi nevoit să o iei de la zero, cu un al vis, altă muncă, alți pași, alți nervi. Nu cu ară fi ceva rău în asta, doar că timpul nu ține cu noi. Timpul ne este limitat. E foarte important, ba chiar capital aș spune, ce facem cu timpul nostru și cum îl folosim, pentru că timpul irosit, irosit va rămâne. Nu primim un altul!
Observ o altă față a oamenilor, atunci când citesc unele postări, poate chiar aceeași față pe care „o citesc” alții, atunci când dau de ale mele scrieri năbădăioase. Dar îmi place. Îmi place mult! Îmi plac ideile lor, care, de multe ori nu prea se regăsesc și în realitate, dar iluzia e realtatea celor naivi, nu? Eu în sine sunt un naiv, pentru că-mi fac iluzii. Visez la sorii de peste zi, la învârtelile amețite pictate pe pajiștile înverzite, visez la zâmbete și multă voie bună, visez la dragoste, la acea relație de iubire perfectă, romantică, cinematografică, visez la armonie, bun simț și respectul dintre oameni.
Mda.. Tare mișto mai e, doar că oamenii sunt altfel. realitatea e altfel. Realitatea e picurată cu necazuri și nemulțumirile de peste zi. Nervii stau întinși aproape de maxim, mai-mai să se fisureze.
Dar, Doamne, ce frumoase sunt iluziile astea! Cât de pline de pozitiv sunt, cât de energice și motivaționale!
Visurile mele au în componență o lume pe care vreau să o creez și în realitate, dar oare cum s-ar împăca cele două lumi? Oare or fi două universuri paralele, fiecare cu soarele lui? Sau o fi un univers cu doi sori?
Diferența dintre iluzie/vis și realitate, este că prima e gratis, nu costa nimic, pe când cea din urmă are un preț destul de mare: timp investit, multă muncă, o continuă căutare, momente de dat cu capul de pereți sau de umplut șervețele cu apă pentru șoricei sau, cum spunea cineva, spălatul faianței.
Visul este imaginea perfecțiunii dorinței. Toată lumea visează, nu? Toată lumea vrea o iubire ușor de găsit, mereu tânără, care să dureze milenii și să se alimenteze doar cu focarul pasiunii..
Femeia perfectă: înaltă, frumoasă, sâni mari, fermi, abdomne plat, fund bombat, picioare lungi, minte brici, stilată, elegantă, cu bun simț, cu simțul umorului, dar și serioasă și responsabilă, cu spirit aventurier (amatoare de călătorii, până în negura necunoscutului, mers pe apă, escaladat pășuni și alergat pe munții stâncoși) o doamnă în societate, o gospodină în casă și o...nebunatică în dormitor. Și multe atribute, la care visează bărbatul, în ceea ce o privește pe coana perfectă. (depinde și de bărbat)
Dar nu vreau să vorbesc despre femeie, pentru că femeia poate fi perfectă, fără să aibă multe dintre dorințele bărbatului: de asta m-am convins. Pe femeie, dacă o iubești, asta o face perfectă. Și...la urma-urmei, perfecțiunea este plictisitoare. Parcă ar merge și o contră sau o ceartă, pentru ca apoi să se sfârșească cu ceva makeup sex sau poate cu ceva capete sparte.Nah.. depinde și de gravitatea certurilor sau cât de căpoși pot fi unii bolovani.
Omul este un continuu morman de secrete de descoperit, iar asta pentru că fiecare om e unic și are o etichetă proprie!
Vorbeam despre diferența dintre vis și realitate. Visul poate fi începutul realității, dar doar pentru cei care îndrăznesc să fac ăst pas. Dacă nu visezi, înseamnă că ești un om mort! Nu ai vise, nu ai dorințe, nu ai idealuri, te lași condus, te lași călcat în picioare, mereu îți plângi de milă, mereu vezi doar așchia din ochiul celuilalt, dar niciodată nu vezi bârna din ochiul tău.
Omul fără vise are o viață tare confuză, se mulțumește cu puțin, se lasă păcălit, nu ia atitudine, iar de multe ori nici nu-i mai pasă de ceea ce se întâmplă cu el și cu viața lui. Dar ce viață?!
No. Acum, dacă ești de partea cealaltă a baricadei, contează și cât de mult visezi, dar cel mai mult contează cât de mult ești dispus să învestești în visul tău. Dacă visezi și rămâi doar cu visul, atunci e mare pierdere de timp. Nici nu visezi, nici nu creezi. E ca și cum ai trăi sub apă, deși ți-ai dori foarte mult să ieși la suprafață, să vezi ce se mai perindă pe acolo, ce mai există sau cum naiba o fi lumea de deasupra, doar că...fie ți-e lene să te ridici, fie ți-e frică de cele pe care le vei descoperi sau poate că lumea de deasupra e o dorință a altora, iar tu nu ești decât un invitat în visul lor.
Și eu, ca visător, am multe temeri. De multe ori nici nu știu de ce anume să mă apuc, sau încotro s-o apuc, dar chiar și așa, știu și simt că nu vreau să mă opresc, nu vreau să trăiesc și să mă hrănesc doar din visare! Vreau să mă hrănesc cu realitatea!
E greu. Trebuie să recunosc că e al naibii de greu, mai ales când ai făcut deja 2-3 pași și te trezești că ai rămas singur. Nici nu știi încotro s-o apuci, pentru că te scutură o teamă, dintr-o dată nu mai ești chiar atât de mare și de viteaz, ba din contră, ești un muc în ploaie. Și e noapte și e frig și e vijelie și te vezi, dar mai ales, te simți atât de mic, încât mai-mai să te smuncească un bocet ca de înmormântare. Doamne, ce greu e atunci când te trezești că ești singur! Poate că acela e cel mai greu moment. Abia atunci știi dacă visul tău e doar o simplă dorință sau o realitate pentru care merită se te lupți și să te târăști în genunchi, până vei avea curajul de a te ridica și de a merge mai departe.
De visat, e simplu, e gratis, iar dacă visul nu are finalitate, e al naibii de dăunător. Munca la vis e cea care te definește și te întregește, pentru că te inspiră, te ademenește spre o lume atât de dorită, te poartă pe culmi înalte, însoțit de aripile entuziasmului. De multe ori muncești, îți bați capul, te strofoci, cauți răspunsuri, cauți metode de ieșire din impas, cauți drumul cel mai corect pentru a putea merge mai departe, cât mai departe, dar, la sfârșitul zilei, ai impresia că nu ai făcut mare brânză. Ai impresia că ai muncit mult și bine, dar ai făcut-o în van sau că bați pasul pe loc. Dar nu e așa! Orice pas făcut, e un pas înainte, chiar și cel mai mic și aparent neînsemnat pas, e un pas uriaș. Important este să nu te oprești, dar, poate mai important este să nu renunți, pentru că, dacă vei renunța, vei fi nevoit să o iei de la zero, cu un al vis, altă muncă, alți pași, alți nervi. Nu cu ară fi ceva rău în asta, doar că timpul nu ține cu noi. Timpul ne este limitat. E foarte important, ba chiar capital aș spune, ce facem cu timpul nostru și cum îl folosim, pentru că timpul irosit, irosit va rămâne. Nu primim un altul!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)