De ce oare dau visarii, un chip dulce, trecator?
De ce ma nasc in apa marii, cu un vis nemuritor?
As trai un vis, alene, sa ma nasc cum mi-as dori,
Sa dau viata lumii mele, sa ma simt, sa pot iubi,
Sa renasc din propriul suflu, printr-un strop de nebunie
Sa acord un pui din mine, sa o fac pan' la o mie.
As trai un vis, cu tine, as da viata nemuririi,
Ti-as ascunde trupu'-n roua, sa sfintesti toti trandafirii,
Iar apoi cu al tau zambet, as deschide-un nou altar
Unde, draga mea, as creste rugile fara hotar...
E frumos sa cad in vise, sa pretind ca eu cu mine
Vom trai aceleasi teluri, fara lacrimi si suspine,
Fara sa ma pierd in noapte, sa decad spre infinit
Sa ma pierd, in larg, prin valuri, spre un scop nedefinit...
Visul meu e sa visez, sa-mi permit sa cred in visuri,
Sa ma nasc din idealuri, sa incep sa-mi fac cuprinsuri.
Mi-as permite, poate, daca as avea un pui de inger,
Care sa ma-nvete viata, fara lacrimi, fara sange
Sa-mi arate nestiinta, prin culcusuri intelese,
Sa-mi masoare neputinta, prin cuvinte cat mai dese.
De ce oare dau visarii, visuri sterse si posace?
De ce nu-mi permit sa cuget decat inimii sarace?
As cam vrea si as putea, dar raiul e nedefinit,
Ingerii sunt chipuri calde, pierdute prin infinit...
Ma tratez cu al tau chip, a ta sansa si traire,
Visul meu rasare umed, doar prin lacrimi de iubire!
miercuri, 23 martie 2011
sâmbătă, 12 martie 2011
Alejate de mi, amor!
Nu imi doresc asta, dar...m-am saturat de toti si de toate! Titlul postarii il da o melodie a celor de la Camila - Alejate de mi (stai departe de mine).
Nu imi doresc sa pierd iubirea, dar nu tot timpul se intampla asa cum ne dorim... In general nu sunt o fire pesimista. Cred in iubire, cred in puterea ei, cred in miracolul oferit de ea, cred cu adevarat in tot ceea ce inseamna ea, doar ca...am ajuns la capatul rabdarii si nu mai suport! As fi vrut sa fie altfe, dar nu e... Ajung sa cred ca asa mi-a fost dat sa fie, dar...nu ma las cu una, cu doua, ci voi continua sa sper, voi continua sa cred, sa vad, sa simt, sa ma daruiesc total, sa fiu ceea ce sunt!
Am vazut cateva comentarii magulitoare la adresa mea si tin sa le multumesc celor care imi citesc blogul. Ma simt...valorizat, daca ma pot exprima asa, ma simt...inteles, ingradit de sentimente, neuitat de omenie. De ce scriu ceea ce scriu? De ce ma deschid in fata tuturor, fara sa imi pese daca voi fi sau nu catalogat intr-un fel sau intr-altul? De ce scriu, pur simplu? Raspunsul e simplu: scriu pentru ca pot! Scriu pentru ca aici pot fi eu insumi, fara sa fiu urmarit cu bata (metaforic) ori de cate ori fac o prostie, scriu pentru ca aici imi regasesc cadenta, umilinta, dorinta de a-mi demonstra ca inca mai sunt om, inca mai simt, mai am parte de sentimente pozitive, inca mai sunt in stare sa imi demonstrez ca sunt capabil de iubire, sa primesc, dar mai ales sa daruiesc... Scriu, pentru ca sufletul meu inceteaza a mai plange si a mai cersi iubire!
Intr-o postare anterioara imi "exprimam" incapacitatea de a ma regasi, ma plangeam ca nu mai simt nimic, ca nu mai vreau nimic, ca nu mai exista o EA, pentru care sa simt ceva, iar adevarul e...AM ZIS BINE! Imi doresc in continuare sa simt ceea ce imi lipseste, imi doresc sa pot exprima si altceva decat dorinta de a gasi pe cineva, caruia sa ii pot "impartasi" cel putin jumatate din inima mea. E greu si totodata e foarte enervant ceea ce simt, iar tot ce imi doresc sa fac este sa ii ignor pe toti, sa ma dau la fund, sa ii uit! Am inceput sa sterg lumea din lista de mess. Ii sterg pe toti aceia pe care nu ii mai vreau, pe cei care nu imi sunt prieteni, nici macar amici! M-am saturat de falsitate, de ipocrizie, de idioti! Sunt curios, oare dintre cei peste 400 de omuleti pe care ii am in lista de mess, oare cati merita sa ramana acolo?
In zilele recent incheiate m-am simtit mai dezamagit ca niciodata! Dezamagit pentru ca nu vad in omul de rand, in cunostinte, in colegi, in prietenii mei, caldura de care am nevoie, caldura de care, fiecare dintre noi avem nevoie. Omul cand se simte vinovat, se da la fund si nu are curajul de a te privi in ochi, decat atunci cand e mai rece decat gheata, cand e lipsit de scrupule si nu are nimic mai bun de facut, decat a-si alimenta egoistul si nesimitrea! Observ ca cei care ne stau alaturi, cei care imi sunt alaturi, fizic, nu sunt decat niste lipitori, niste caricaturi de prost gust, niste...macelari de suflete! De cate ori nu s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, dar sa nu am cu cine?! Lumea este intr-o continua crestere, omul evolueaza (sau cel putin asa crede), se indeparteaza de tot de cei care le-ar putea acorda siguranta sentimentala necesara producerii unui obiect divin.
Incet-incet, am triat asa-zisii prieteni, i-am trecut pe linie moarta si am inceput a-mi face curatenie in obiceiuri. Trist este ca incep a-mi da seama de tot ceea ce am pierdut, oamenii adevarati, sentimentele adevarate, momentele cu adevarat magice, iar tot ceea ce am pierdut, am facut-o in fata unor bufoni second-hand! Fetele dupa care am alergat, "relatiile" lungi de...doar cateva luni, indragostelile purtate fetelor care nu stiu ce e iubirea... "Omul care iubeste, sufera, iar omul care este iubit, isi bate joc!" Totul se reduce la timpul pierdut in cautarea marii iubiri, iubire ce nu a avut curajul sa imi arate si mie drumul pe care il cautam, dar...asta se numeste experienta de viata, asa ca...nu ar trebui sa existe regrete (dar exista)! Am intalnit multe fete bune care ma placeau, dar pentru care nu simteam nimic, asa ca am preferat sa stau deoparte, sa nu ma implic intr-o relatie pe care nu o voiam; nu am vrut niciodata sa fie cel care "isi bate joc"...
"In cine sa cred? Pe cine sa strig? Pe cine, in brate, as mai putea sa cuprind?" Cam asa suna niste versuri de-ale mele (sunt undeva pe blog)... zilele trec, anii se scurg si imi dau seama ca...mereu traiesc cu durerea in suflet ca timpul trece, viata trece, iar eu raman cu sentimentele nesatisfacute si incet, incet si acestea se pierd undeva in neantul nesimtirii, stingandu-se-ncet, dandu-i castig de cauza mortii sufletului, sfasiat de o durere nestavilita. Eu ma sting incet, sentimentele dipar si ele, toate pier, dar...cui ii pasa? Raman un copil avortat, un nelegiut al propriilor cuvinte si trairi neintelese! Eu vreau sa iubesc, dar nu o pot face cu oricine, nu pot iubi pe oricine, asa cum nici fetele pe care le placeam, dar m-au respins, nu au fost in stare sa...ma iubeasca. Iubirea poate fi mare, dar ii trebuie timp ca sa creasca, timp care...nu ne este totdeauna acordat; nu primim sansa pe care o meritam!
Well, termin cu ce am inceput: m-am saturat de toti si de toate! :( ...ma doare! I can't even breathe!!!
Nu imi doresc sa pierd iubirea, dar nu tot timpul se intampla asa cum ne dorim... In general nu sunt o fire pesimista. Cred in iubire, cred in puterea ei, cred in miracolul oferit de ea, cred cu adevarat in tot ceea ce inseamna ea, doar ca...am ajuns la capatul rabdarii si nu mai suport! As fi vrut sa fie altfe, dar nu e... Ajung sa cred ca asa mi-a fost dat sa fie, dar...nu ma las cu una, cu doua, ci voi continua sa sper, voi continua sa cred, sa vad, sa simt, sa ma daruiesc total, sa fiu ceea ce sunt!
Am vazut cateva comentarii magulitoare la adresa mea si tin sa le multumesc celor care imi citesc blogul. Ma simt...valorizat, daca ma pot exprima asa, ma simt...inteles, ingradit de sentimente, neuitat de omenie. De ce scriu ceea ce scriu? De ce ma deschid in fata tuturor, fara sa imi pese daca voi fi sau nu catalogat intr-un fel sau intr-altul? De ce scriu, pur simplu? Raspunsul e simplu: scriu pentru ca pot! Scriu pentru ca aici pot fi eu insumi, fara sa fiu urmarit cu bata (metaforic) ori de cate ori fac o prostie, scriu pentru ca aici imi regasesc cadenta, umilinta, dorinta de a-mi demonstra ca inca mai sunt om, inca mai simt, mai am parte de sentimente pozitive, inca mai sunt in stare sa imi demonstrez ca sunt capabil de iubire, sa primesc, dar mai ales sa daruiesc... Scriu, pentru ca sufletul meu inceteaza a mai plange si a mai cersi iubire!
Intr-o postare anterioara imi "exprimam" incapacitatea de a ma regasi, ma plangeam ca nu mai simt nimic, ca nu mai vreau nimic, ca nu mai exista o EA, pentru care sa simt ceva, iar adevarul e...AM ZIS BINE! Imi doresc in continuare sa simt ceea ce imi lipseste, imi doresc sa pot exprima si altceva decat dorinta de a gasi pe cineva, caruia sa ii pot "impartasi" cel putin jumatate din inima mea. E greu si totodata e foarte enervant ceea ce simt, iar tot ce imi doresc sa fac este sa ii ignor pe toti, sa ma dau la fund, sa ii uit! Am inceput sa sterg lumea din lista de mess. Ii sterg pe toti aceia pe care nu ii mai vreau, pe cei care nu imi sunt prieteni, nici macar amici! M-am saturat de falsitate, de ipocrizie, de idioti! Sunt curios, oare dintre cei peste 400 de omuleti pe care ii am in lista de mess, oare cati merita sa ramana acolo?
In zilele recent incheiate m-am simtit mai dezamagit ca niciodata! Dezamagit pentru ca nu vad in omul de rand, in cunostinte, in colegi, in prietenii mei, caldura de care am nevoie, caldura de care, fiecare dintre noi avem nevoie. Omul cand se simte vinovat, se da la fund si nu are curajul de a te privi in ochi, decat atunci cand e mai rece decat gheata, cand e lipsit de scrupule si nu are nimic mai bun de facut, decat a-si alimenta egoistul si nesimitrea! Observ ca cei care ne stau alaturi, cei care imi sunt alaturi, fizic, nu sunt decat niste lipitori, niste caricaturi de prost gust, niste...macelari de suflete! De cate ori nu s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, dar sa nu am cu cine?! Lumea este intr-o continua crestere, omul evolueaza (sau cel putin asa crede), se indeparteaza de tot de cei care le-ar putea acorda siguranta sentimentala necesara producerii unui obiect divin.
Incet-incet, am triat asa-zisii prieteni, i-am trecut pe linie moarta si am inceput a-mi face curatenie in obiceiuri. Trist este ca incep a-mi da seama de tot ceea ce am pierdut, oamenii adevarati, sentimentele adevarate, momentele cu adevarat magice, iar tot ceea ce am pierdut, am facut-o in fata unor bufoni second-hand! Fetele dupa care am alergat, "relatiile" lungi de...doar cateva luni, indragostelile purtate fetelor care nu stiu ce e iubirea... "Omul care iubeste, sufera, iar omul care este iubit, isi bate joc!" Totul se reduce la timpul pierdut in cautarea marii iubiri, iubire ce nu a avut curajul sa imi arate si mie drumul pe care il cautam, dar...asta se numeste experienta de viata, asa ca...nu ar trebui sa existe regrete (dar exista)! Am intalnit multe fete bune care ma placeau, dar pentru care nu simteam nimic, asa ca am preferat sa stau deoparte, sa nu ma implic intr-o relatie pe care nu o voiam; nu am vrut niciodata sa fie cel care "isi bate joc"...
"In cine sa cred? Pe cine sa strig? Pe cine, in brate, as mai putea sa cuprind?" Cam asa suna niste versuri de-ale mele (sunt undeva pe blog)... zilele trec, anii se scurg si imi dau seama ca...mereu traiesc cu durerea in suflet ca timpul trece, viata trece, iar eu raman cu sentimentele nesatisfacute si incet, incet si acestea se pierd undeva in neantul nesimtirii, stingandu-se-ncet, dandu-i castig de cauza mortii sufletului, sfasiat de o durere nestavilita. Eu ma sting incet, sentimentele dipar si ele, toate pier, dar...cui ii pasa? Raman un copil avortat, un nelegiut al propriilor cuvinte si trairi neintelese! Eu vreau sa iubesc, dar nu o pot face cu oricine, nu pot iubi pe oricine, asa cum nici fetele pe care le placeam, dar m-au respins, nu au fost in stare sa...ma iubeasca. Iubirea poate fi mare, dar ii trebuie timp ca sa creasca, timp care...nu ne este totdeauna acordat; nu primim sansa pe care o meritam!
Well, termin cu ce am inceput: m-am saturat de toti si de toate! :( ...ma doare! I can't even breathe!!!
duminică, 6 martie 2011
Love is in the air...
Da! Love is in the air, these days... A inceput sa pluteasca undeva pe la 14 februarie, odata cu aparitia V-day, apoi 24 febr D-day si acum...e luna lui martisor. Oare zilele de iubire si de obligare de facut cadouri se mai termina? Nu ca ar fi ceva rau in asta, dar sunt cam multi bani de cheltuit! :)) Lucky me ca nu am cui sa fac cadouri! :D Defapt, nu e chiar un noroc, ci mai degraba un blestem, dar cu siguranta ca data viitoare va fi mai bine! :)
Din cauza racelii care nu mai pleaca (se pare ca ea este singura care tine atat de mult la mine si nu se mai da dusa), m-am "oprit" nitel sa imi clatesc ochii cu o comedie romantica. Aleasa zilei a fost "I hate Valentine's day!" O comedie romantica foarte slaba, doi actori, care personal, imi sunt foarte antipatici: John Corbett, iar pe tipa nu retin cum o cheama (nici nu se merita sa ii retin numele, pentru ca nu o suport). Revenind la film, dupa cum ziceam, este unul dintre cel mai slabe filme, din multele care mi-au fost date sa le vad, o poveste patetica, o interpretare de doi lei si...actrita principala o sclifosita, care aduce mai mult a travestit, decat a femeie! Dar...nu stau acum sa fac descrierea filmului...
Ce voiam sa spun e ca ori de cate ori vad o persoana suferind, fie ca e vorba de o frumusete angelica sau de o persoana a carei fatza cere pumni, fie ca este o persoana super inteligenta, atragatoare, cu sex-appeal sau o persoana idioata, nesuferita, etc... mi se face mila cand ii simt suferinta, pentru ca, intr-un fel, ma transpun intr-un ciclu transhumant, daca ma pot exprima asa. Simt durerea, o inteleg, o traiesc prin privirea celuilat! Se pare ca sunt o persoana slaba, pentru ca ma las impresionat de orice si de catre oricine... Facand un mic exercitiu corelativ intre acest film si...pura, frageda mea imaginatie, ma lasai cufundat in neant, adancindu-ma in stari de o nebuloasa traita, o nebuloasa cu caracter educativ, intr-un stil peiorativ. Oricat de nesuferit ar fi cineva, oricat de prost, de idiot, de...enervant, are si omul sentimente si...sufera, chiar daca noi nu credem ca ar putea exista asa ceva! "Cum sa fie vorba de asa ceva? Sau...ce ma intereseaza ce simte celalalt? Important este ce simt eu!"
Am asistat, de curand, fara voia mea, la o conversatie telefonica intre...o fata si un baiat. La inceput nu ma interese ce se vorbea, nu eram atent, dar...am auzit cuvintele "cum sa iti placa de mine?" si mi-a captat atentia. Apoi ea, rece din fire, ii raspunde nonsalant, cu un aer superior de regina a gheturilor: "tu nu gandesti putin? Ce sa imi placa la tine? Esti un bleg, un idiot, un imatur si...eu nu m-as uita la unul ca tine! Tu nu te uiti la tine? Ce fata crezi ca te place?" Am ramas masca! Mie sa imi fi vorbit asa o fata, i-as fi inchis telefonul in nas si...o viata sanatoasa sa ai, printeso! Cum iti permiti ca tu, Muc cel mic, pitipoanca de aur al zilelor gutziene, sa vorbesti asa si sa il umilesti pe saracul om? Cine te crezi? Crezi ca esti o mare printesa? O super-vedeta hollywood-iana? Chiar de ai fi fost, nici asa nu ti-ar fi fost permis sa umilesti un suflet! Omul si-a facut curaj sa iti spuna ce simte pentru tine, iar tu, cu sufletul de rece, mai rece decat gheata, l-ai...omorat de tot! Am primit si eu o replica tare, dar din respect pentru fata, pe care credeam ca o plac, nu voi scrie ce mi-a zis, dar nici ea nu a fost prea departe, asa ca...m-am convins cu aceste "frumuseti" fine, catifelate, niste "doamne" in adevaratul sens al cuvantului!
Ce va lipseste voua, mai pitipoancelor, este o educatie! Nu degeaba se ajunge la violenta domestica, intre newly weds! Baietii nu stiu sa se comporte, fetele nu stiu sa vorbeasca, fiecare dintre cei doi au expectante exagerate de la celalalt si...cel mai important, la inceput, fiecare cauta sa creeze o imgine buna, asupra propriei persoane, ignorand cine este cu adevarat, doar ca, intrun final, acel "eu" adevarat va iesi la iveala si atunci fericirea se duce dreacu'! Oare nici acum nu stim ca suntem cu adevarat fericiti doar cand suntem noi insine? De ce trebuie sa ne scormonim si sa cautam o persoana care nu exista, doar pentru a impresiona? Nu inteleg! Dupa ce terminam de impresionat, ce facem? Ah, stiu... "Iesi la iveala, mai Scaraoschi ce esti tu! Arata'ne cine esti tu, defapt!" ...sa vedem atunci "fericire". Cu totii suntem niste mici prefacuti, niste mincinosi, cautand ceva extraordinar, pe care sa il platim cu...nimic! Ce mult imi place zicala "ochii sunt oglinda sufletului!" De fiecare data am cautat privirea "ei", m'am adancit in ea, m'am scaldat atat ca a trebuit, pana mi'am dat seama: "Tu, nu esti decat ca toate celelalte...o prefacuta!" Pacat este ca, niciodata nu am am spus asa ceva, persoanei in cauza. As fi vrut, de multe ori, dar ma gandesc la ea, la sentimentele ei si...va suferi, pentru ca nimanui nu ii place sa fie criticat, doar ca uneori trebuie! Chiar trebuie, pentru ca aceste critici ajuta, daca esti o persoana inteligenta si daca alegi ceea ce trebuie din ele.
Sa revin nitel la "Love is in the air"... Nu mai simt nimic, nici'un fel de love; ma simt gol, ma simt...amnezic! Acum o luna simteam ca vreau pe cineva, pe cineva anume, sa o strang in brate, sa o alint asa cum stiu mai bine, sa o rasfat sa o...inebunesc cu nebunia mea dragastoasa, dar acum...nu mai simt nimic! Dupa o perioada lunga, lunga de timp, nu ma mai simt indragostit, nu ma mai simt nevolnic, nu ma mai simt mic si neajutorat, nu imi mai doresc iubire, nu mai vreau nimic din tot ceea ce reprezinta..."EA"!
Ceva s'a rupt in mine... Ce se intampla cu mine? Dezamagirile repetate isi spun cuvantul... Ma simt...PIERDUT!!!
Din cauza racelii care nu mai pleaca (se pare ca ea este singura care tine atat de mult la mine si nu se mai da dusa), m-am "oprit" nitel sa imi clatesc ochii cu o comedie romantica. Aleasa zilei a fost "I hate Valentine's day!" O comedie romantica foarte slaba, doi actori, care personal, imi sunt foarte antipatici: John Corbett, iar pe tipa nu retin cum o cheama (nici nu se merita sa ii retin numele, pentru ca nu o suport). Revenind la film, dupa cum ziceam, este unul dintre cel mai slabe filme, din multele care mi-au fost date sa le vad, o poveste patetica, o interpretare de doi lei si...actrita principala o sclifosita, care aduce mai mult a travestit, decat a femeie! Dar...nu stau acum sa fac descrierea filmului...
Ce voiam sa spun e ca ori de cate ori vad o persoana suferind, fie ca e vorba de o frumusete angelica sau de o persoana a carei fatza cere pumni, fie ca este o persoana super inteligenta, atragatoare, cu sex-appeal sau o persoana idioata, nesuferita, etc... mi se face mila cand ii simt suferinta, pentru ca, intr-un fel, ma transpun intr-un ciclu transhumant, daca ma pot exprima asa. Simt durerea, o inteleg, o traiesc prin privirea celuilat! Se pare ca sunt o persoana slaba, pentru ca ma las impresionat de orice si de catre oricine... Facand un mic exercitiu corelativ intre acest film si...pura, frageda mea imaginatie, ma lasai cufundat in neant, adancindu-ma in stari de o nebuloasa traita, o nebuloasa cu caracter educativ, intr-un stil peiorativ. Oricat de nesuferit ar fi cineva, oricat de prost, de idiot, de...enervant, are si omul sentimente si...sufera, chiar daca noi nu credem ca ar putea exista asa ceva! "Cum sa fie vorba de asa ceva? Sau...ce ma intereseaza ce simte celalalt? Important este ce simt eu!"
Am asistat, de curand, fara voia mea, la o conversatie telefonica intre...o fata si un baiat. La inceput nu ma interese ce se vorbea, nu eram atent, dar...am auzit cuvintele "cum sa iti placa de mine?" si mi-a captat atentia. Apoi ea, rece din fire, ii raspunde nonsalant, cu un aer superior de regina a gheturilor: "tu nu gandesti putin? Ce sa imi placa la tine? Esti un bleg, un idiot, un imatur si...eu nu m-as uita la unul ca tine! Tu nu te uiti la tine? Ce fata crezi ca te place?" Am ramas masca! Mie sa imi fi vorbit asa o fata, i-as fi inchis telefonul in nas si...o viata sanatoasa sa ai, printeso! Cum iti permiti ca tu, Muc cel mic, pitipoanca de aur al zilelor gutziene, sa vorbesti asa si sa il umilesti pe saracul om? Cine te crezi? Crezi ca esti o mare printesa? O super-vedeta hollywood-iana? Chiar de ai fi fost, nici asa nu ti-ar fi fost permis sa umilesti un suflet! Omul si-a facut curaj sa iti spuna ce simte pentru tine, iar tu, cu sufletul de rece, mai rece decat gheata, l-ai...omorat de tot! Am primit si eu o replica tare, dar din respect pentru fata, pe care credeam ca o plac, nu voi scrie ce mi-a zis, dar nici ea nu a fost prea departe, asa ca...m-am convins cu aceste "frumuseti" fine, catifelate, niste "doamne" in adevaratul sens al cuvantului!
Ce va lipseste voua, mai pitipoancelor, este o educatie! Nu degeaba se ajunge la violenta domestica, intre newly weds! Baietii nu stiu sa se comporte, fetele nu stiu sa vorbeasca, fiecare dintre cei doi au expectante exagerate de la celalalt si...cel mai important, la inceput, fiecare cauta sa creeze o imgine buna, asupra propriei persoane, ignorand cine este cu adevarat, doar ca, intrun final, acel "eu" adevarat va iesi la iveala si atunci fericirea se duce dreacu'! Oare nici acum nu stim ca suntem cu adevarat fericiti doar cand suntem noi insine? De ce trebuie sa ne scormonim si sa cautam o persoana care nu exista, doar pentru a impresiona? Nu inteleg! Dupa ce terminam de impresionat, ce facem? Ah, stiu... "Iesi la iveala, mai Scaraoschi ce esti tu! Arata'ne cine esti tu, defapt!" ...sa vedem atunci "fericire". Cu totii suntem niste mici prefacuti, niste mincinosi, cautand ceva extraordinar, pe care sa il platim cu...nimic! Ce mult imi place zicala "ochii sunt oglinda sufletului!" De fiecare data am cautat privirea "ei", m'am adancit in ea, m'am scaldat atat ca a trebuit, pana mi'am dat seama: "Tu, nu esti decat ca toate celelalte...o prefacuta!" Pacat este ca, niciodata nu am am spus asa ceva, persoanei in cauza. As fi vrut, de multe ori, dar ma gandesc la ea, la sentimentele ei si...va suferi, pentru ca nimanui nu ii place sa fie criticat, doar ca uneori trebuie! Chiar trebuie, pentru ca aceste critici ajuta, daca esti o persoana inteligenta si daca alegi ceea ce trebuie din ele.
Sa revin nitel la "Love is in the air"... Nu mai simt nimic, nici'un fel de love; ma simt gol, ma simt...amnezic! Acum o luna simteam ca vreau pe cineva, pe cineva anume, sa o strang in brate, sa o alint asa cum stiu mai bine, sa o rasfat sa o...inebunesc cu nebunia mea dragastoasa, dar acum...nu mai simt nimic! Dupa o perioada lunga, lunga de timp, nu ma mai simt indragostit, nu ma mai simt nevolnic, nu ma mai simt mic si neajutorat, nu imi mai doresc iubire, nu mai vreau nimic din tot ceea ce reprezinta..."EA"!
Ceva s'a rupt in mine... Ce se intampla cu mine? Dezamagirile repetate isi spun cuvantul... Ma simt...PIERDUT!!!
duminică, 27 februarie 2011
just saying...
He's just not into me. Nu vreau sa vad comentarii gresite si prost intelese sau...poante ieftine; e doar un film pe care tocmai l-am terminat de vizionat. Cica e o comedie romantica, dar nu prea am dat de comedia descrisa p'acolo, dar am simtit romantismul si drama. In principiu, nu e ca celelalte comedii romantice cu un biiig happy ending (dar exista si aici, in unele cazuri), ci mai mult este vorba despre cautarea "marii iubiri". Nimic deosebit ati spune, nu? Anyway, nu am sa comentez filmul; cine o vrea sa il vada, apoi...sa il vada! Eu il recomand.
Filmul aka viata noastra, are un inceput, un miez si un sfarsit! Inceputul il stim cu totii, sfarsitul, la fel, dar miezul..., miezul este acela pe care il modelam dupa bunul nostru plac! Viata noastra are un scenariu scris de noi, actorii sunt alesi tot de catre noi, iar in rolul principal, ei bine, ne plasam invariabil pe noi insine. De cele mai multe ori nu avem obiectii la reprezentatia data de catre acest "erou", dar daca avem, nu prea ne sinchisim sa le punem in practica, "datorita" lenei, prietena noastra cea mai draga!
Facand o scurta si inevitabila comparatie intre relatiile celor din film si relatiile mele, observatorul din mine a scos la iveala The Armageddon. Armageddonul care nu este decat dramatismul pe care ni-l dorim atat de mult, pentru ca suntem foarte neputinciosi atunci cand este vorba sa facem ceva cu adevarat maret, asa ca nu ne ramane decat sa stam pe ganduri. Fie ca e vorba de iubire, fie ca e vorba de un job, fie ca e vorba de o banala iesire in oras, s.a.m.d, deciziile care trebuiesc luate, intarzie sa apara, iar asta datorita inconstientei consistente de a ne crea o reprezentatie majora in cap'soarele noastre cele pline de idei iluzorii! "As putea sa aleg asta, dar daca stau mai bine si ma pandesc, exista ceva mai bun de atat!" Oare asa sa fie? Poate ca este asa, dar daca acel ceva bun de acum este cu mult mai bun decat acel ceva bun din viitor? Well, cred ca ne place sa riscam, sa ne construim palate de nisim, sa calatorim prin gaura de sarpe si sa ne hranim cu gognele. Nu e nimic rau in asta; doar ca...timpul nu iarta pe nimeni si nimic, pentru ca greselile pe care le facem sa fie cale de invatatura pentru...cine? Asta e. Ce a fost, a trecut si nimic nu mai poate face ca timpul sa se reintoarca pentru a revalorifica acea eroare temporala!
Daca ar fi sa ma iau pe mine, sa imi analizez greselile, as spune ca...cea mai mare greseala a fost sa ma tin dupa o fata care, era evident ca nu a dat semne de interes...pour moi. Am tot sperat, am visat, am insistat! :)) Big mistake! La urma urmei, la sfarsitul zilei ar cam trebui sa iti dai seama de cei care sunt cu adevarat langa tine, no matter what! ...doar ca de cele mai multe ori tindem sa ii ignoram pe acestia, parca ne dorim sa ii ranim si sa ii "facem" invizibili, desi chiar si in acele momente sunt dispusi sa uite, dar cel mai important, sunt dispusi sa ierte! God, cum de am putut ignora atatea lucruri bune?
In ziua de azi, lumea nu mai stie sa se indragosteasca, nu mai stie sa iubeasca, nu mai stie sa zambeasca sau sa planga sincer, ptr ca....cica am trai in secolul vitezei. Ya right... Fuck that!!! Fetele vor relatii doar cu gagii cu bani, masini si tupeu, baietii voar doar sa f*** si sa isi bata joc de fete, dar defapt si unii si ceilalti isi bat joc, unii de altii! Nu zic ca nu ar exista relatii de prietenie sau de iubire sincere, dar eu...nu am vazut sau simtit asta, pana acum si asta, intr-o oarecare masura e din vina mea, pentru ca eu mi-am ales "prietenii" sau "iubitele", eu hotaram cu cine sa ies sau pe cine sa iubesc si uite asa, zi de zi ma apropii de lasatul serii si imi dau seama ca eu sunt ceea ce am ales sa fiu: un omulet cu putine realizari, dar cu multe regrete! Inca sunt tanar si am timp sa imi repun viata pe picioare, sa imi fac ordine in ganduri si...ar cam trebui sa alerg dupa cei care intr-adevar merita efortul, pentru ca nu vreau ca dupa, atunci cand in sfarsit i-am ajuns, sa imi dau seama ca am alergat dupa cine nu trebuia si va trebui sa o fac din nou! Nu ca nu as vrea, dar s-ar putea sa nu o mai pot face.... Si uite asa, at the end of days, ma voi trezi plangand de durere fizica si psihica, durere care ma va face sa...imi curm neputinta.
Sunt putini cei care merita efortul, dar foarte multi cei care alearga, iar eu sunt unul dintre acei care alearga! Fiecare dezamagire are un strop de lumina si de dorinta de a merge mai departe; oare cat de departe pot ajunge? Nu prea am intalnit persoana care sa ma faca sa ma opresc si sa o privesc in ochi, iar in timp ce o privesc, sa imi aterizeze ceva fierbinte pe obraz... Acea fiinta dupa care alerg ma face sa o doresc, dar felul e de a fi ma face sa ma indepartez de ea, dar...e alegerea ei. Eu sunt capabil de a lupta pentru iluzia mea, pentru visul meu, sunt capabil de a-mi transforma visul in realitate, pentru ca daca nu o fac eu, nu exista nimeni altcineva care sa imi ofere realitatea! "Altcineva" imi va oferi realitatea vazuta de "ea", realitate de care nu voi fi multumit niciodata si uite asa, capul meu plecat va fi, in cele din urma, taiat de sabie.
Sunt un romantic, un visator, un sentimental, iar credinta mea este aceea ca...pot spera la un vis devenit realitate; trebuie doar sa ma trezesc!
Filmul aka viata noastra, are un inceput, un miez si un sfarsit! Inceputul il stim cu totii, sfarsitul, la fel, dar miezul..., miezul este acela pe care il modelam dupa bunul nostru plac! Viata noastra are un scenariu scris de noi, actorii sunt alesi tot de catre noi, iar in rolul principal, ei bine, ne plasam invariabil pe noi insine. De cele mai multe ori nu avem obiectii la reprezentatia data de catre acest "erou", dar daca avem, nu prea ne sinchisim sa le punem in practica, "datorita" lenei, prietena noastra cea mai draga!
Facand o scurta si inevitabila comparatie intre relatiile celor din film si relatiile mele, observatorul din mine a scos la iveala The Armageddon. Armageddonul care nu este decat dramatismul pe care ni-l dorim atat de mult, pentru ca suntem foarte neputinciosi atunci cand este vorba sa facem ceva cu adevarat maret, asa ca nu ne ramane decat sa stam pe ganduri. Fie ca e vorba de iubire, fie ca e vorba de un job, fie ca e vorba de o banala iesire in oras, s.a.m.d, deciziile care trebuiesc luate, intarzie sa apara, iar asta datorita inconstientei consistente de a ne crea o reprezentatie majora in cap'soarele noastre cele pline de idei iluzorii! "As putea sa aleg asta, dar daca stau mai bine si ma pandesc, exista ceva mai bun de atat!" Oare asa sa fie? Poate ca este asa, dar daca acel ceva bun de acum este cu mult mai bun decat acel ceva bun din viitor? Well, cred ca ne place sa riscam, sa ne construim palate de nisim, sa calatorim prin gaura de sarpe si sa ne hranim cu gognele. Nu e nimic rau in asta; doar ca...timpul nu iarta pe nimeni si nimic, pentru ca greselile pe care le facem sa fie cale de invatatura pentru...cine? Asta e. Ce a fost, a trecut si nimic nu mai poate face ca timpul sa se reintoarca pentru a revalorifica acea eroare temporala!
Daca ar fi sa ma iau pe mine, sa imi analizez greselile, as spune ca...cea mai mare greseala a fost sa ma tin dupa o fata care, era evident ca nu a dat semne de interes...pour moi. Am tot sperat, am visat, am insistat! :)) Big mistake! La urma urmei, la sfarsitul zilei ar cam trebui sa iti dai seama de cei care sunt cu adevarat langa tine, no matter what! ...doar ca de cele mai multe ori tindem sa ii ignoram pe acestia, parca ne dorim sa ii ranim si sa ii "facem" invizibili, desi chiar si in acele momente sunt dispusi sa uite, dar cel mai important, sunt dispusi sa ierte! God, cum de am putut ignora atatea lucruri bune?
In ziua de azi, lumea nu mai stie sa se indragosteasca, nu mai stie sa iubeasca, nu mai stie sa zambeasca sau sa planga sincer, ptr ca....cica am trai in secolul vitezei. Ya right... Fuck that!!! Fetele vor relatii doar cu gagii cu bani, masini si tupeu, baietii voar doar sa f*** si sa isi bata joc de fete, dar defapt si unii si ceilalti isi bat joc, unii de altii! Nu zic ca nu ar exista relatii de prietenie sau de iubire sincere, dar eu...nu am vazut sau simtit asta, pana acum si asta, intr-o oarecare masura e din vina mea, pentru ca eu mi-am ales "prietenii" sau "iubitele", eu hotaram cu cine sa ies sau pe cine sa iubesc si uite asa, zi de zi ma apropii de lasatul serii si imi dau seama ca eu sunt ceea ce am ales sa fiu: un omulet cu putine realizari, dar cu multe regrete! Inca sunt tanar si am timp sa imi repun viata pe picioare, sa imi fac ordine in ganduri si...ar cam trebui sa alerg dupa cei care intr-adevar merita efortul, pentru ca nu vreau ca dupa, atunci cand in sfarsit i-am ajuns, sa imi dau seama ca am alergat dupa cine nu trebuia si va trebui sa o fac din nou! Nu ca nu as vrea, dar s-ar putea sa nu o mai pot face.... Si uite asa, at the end of days, ma voi trezi plangand de durere fizica si psihica, durere care ma va face sa...imi curm neputinta.
Sunt putini cei care merita efortul, dar foarte multi cei care alearga, iar eu sunt unul dintre acei care alearga! Fiecare dezamagire are un strop de lumina si de dorinta de a merge mai departe; oare cat de departe pot ajunge? Nu prea am intalnit persoana care sa ma faca sa ma opresc si sa o privesc in ochi, iar in timp ce o privesc, sa imi aterizeze ceva fierbinte pe obraz... Acea fiinta dupa care alerg ma face sa o doresc, dar felul e de a fi ma face sa ma indepartez de ea, dar...e alegerea ei. Eu sunt capabil de a lupta pentru iluzia mea, pentru visul meu, sunt capabil de a-mi transforma visul in realitate, pentru ca daca nu o fac eu, nu exista nimeni altcineva care sa imi ofere realitatea! "Altcineva" imi va oferi realitatea vazuta de "ea", realitate de care nu voi fi multumit niciodata si uite asa, capul meu plecat va fi, in cele din urma, taiat de sabie.
Sunt un romantic, un visator, un sentimental, iar credinta mea este aceea ca...pot spera la un vis devenit realitate; trebuie doar sa ma trezesc!
luni, 14 februarie 2011
Doua inimi straine...
Invata sa iubesti, cum te iubesc, invata sa fii cine sunt eu,
Natura-ntreaga ma invata sa fiu natura unui zeu!
Oare e linistea o noua viata? O fi credinta un nou vis?
Sa fie cerul, noua umbra, spre vastul, scump, nou paradis?
Invata sa simti, ce simt si eu, sa fii credinta ce ma tine
Intreg la mine, prin dorinta, prin sufletul pierdut din tine,
Invata-ma, sa te invat, cum sa fii tu, cand tu nu esti,
Sa fii lumina ce da viata, lumii pierdute din povesti...
Sa simti e-un dar, o noua moda, sa daruiesti e nedescris,
Poate, de-ai vrea, ai reusi sa dai viata unui vis!
Nimic nu ma poate rapune, nimic si nimeni nu exista
Sa-mi ia credinta si viata, sa-mi ia fiinta amar de trista...
Poate de-ai vrea, ai incerca, mi-ai da, incet, o noua lume,
Un strop amar de nebunie, cu suflete la fel, nebune,
Suflete ce-si poarta suflul, prin trupul tau cel nefiresc,
Asa as incerca, nebuno, sa fac un lucru nebunesc!
As fi nebun ca sa renunt, dar mai nebun, sa te iubesc,
...nebun ca tine vreau sa fiu, nebun ca totusi te doresc!
Mi-aduc aminte de un colt de rai, un trup flamand si juvenil
Coltul de rai ce m-a facut sa fiu, in preajma-ti, doar un mic copil.
Mi-aduc aminte cand te priveam si incercam sa-ti simt privirea,
Sa-ti simt, in vis, parfumul sters si colbul ce a tainuit iubirea...
Acum as vrea sa ma opresc, sa trec, sa sterg din amintire,
Tot ce erai si-ai devenit: fiinta care mi-a "adus" iubire!
Nu e-o iubire impartita, intre noi doi, cum s-ar cuvine,
Ci doar o lacrima pierduta, intre fiinta mea si... mine!
Tu nu ai vrut ca sa existi, de teama sa nu fii manjita
De dor, uitare, suferinta, ai refuzat fiinta fericita,
Fiinta care te adora, in felul ei, dar...cum gresesc?
Iubesc asa cum stiu si-am invatat, in cel mai pur stil omenesc!
Gresesc ca simt? Gresesc ca pot? Gresesc ca vreau sa fiu cu tine?
Sau poate-o fac cand ma gandesc, ca tot ce fac este si bine?!
Te las in lumea ta, sa fii, ce ti-ai dorit dintotdeauna,
Ma pierd, domol, in glasul lunii si-am sa incerc ca sa fiu luna...
Lumina razelor de luna, lumina razelor de soare
Se las pierdute, impreuna, de dorurile-ametitoare...
Am sa ma pierd si eu, din nou, prin chipul tau,
Am sa incerc sa-mi caut Chipul si daca si-asa este tot rau,
Ma voi supune nefiintei, voi fi plecat oriunde-mi suna;
Asa cum sunt soarele si luna, asa vom fi noi impreuna!
Natura-ntreaga ma invata sa fiu natura unui zeu!
Oare e linistea o noua viata? O fi credinta un nou vis?
Sa fie cerul, noua umbra, spre vastul, scump, nou paradis?
Invata sa simti, ce simt si eu, sa fii credinta ce ma tine
Intreg la mine, prin dorinta, prin sufletul pierdut din tine,
Invata-ma, sa te invat, cum sa fii tu, cand tu nu esti,
Sa fii lumina ce da viata, lumii pierdute din povesti...
Sa simti e-un dar, o noua moda, sa daruiesti e nedescris,
Poate, de-ai vrea, ai reusi sa dai viata unui vis!
Nimic nu ma poate rapune, nimic si nimeni nu exista
Sa-mi ia credinta si viata, sa-mi ia fiinta amar de trista...
Poate de-ai vrea, ai incerca, mi-ai da, incet, o noua lume,
Un strop amar de nebunie, cu suflete la fel, nebune,
Suflete ce-si poarta suflul, prin trupul tau cel nefiresc,
Asa as incerca, nebuno, sa fac un lucru nebunesc!
As fi nebun ca sa renunt, dar mai nebun, sa te iubesc,
...nebun ca tine vreau sa fiu, nebun ca totusi te doresc!
Mi-aduc aminte de un colt de rai, un trup flamand si juvenil
Coltul de rai ce m-a facut sa fiu, in preajma-ti, doar un mic copil.
Mi-aduc aminte cand te priveam si incercam sa-ti simt privirea,
Sa-ti simt, in vis, parfumul sters si colbul ce a tainuit iubirea...
Acum as vrea sa ma opresc, sa trec, sa sterg din amintire,
Tot ce erai si-ai devenit: fiinta care mi-a "adus" iubire!
Nu e-o iubire impartita, intre noi doi, cum s-ar cuvine,
Ci doar o lacrima pierduta, intre fiinta mea si... mine!
Tu nu ai vrut ca sa existi, de teama sa nu fii manjita
De dor, uitare, suferinta, ai refuzat fiinta fericita,
Fiinta care te adora, in felul ei, dar...cum gresesc?
Iubesc asa cum stiu si-am invatat, in cel mai pur stil omenesc!
Gresesc ca simt? Gresesc ca pot? Gresesc ca vreau sa fiu cu tine?
Sau poate-o fac cand ma gandesc, ca tot ce fac este si bine?!
Te las in lumea ta, sa fii, ce ti-ai dorit dintotdeauna,
Ma pierd, domol, in glasul lunii si-am sa incerc ca sa fiu luna...
Lumina razelor de luna, lumina razelor de soare
Se las pierdute, impreuna, de dorurile-ametitoare...
Am sa ma pierd si eu, din nou, prin chipul tau,
Am sa incerc sa-mi caut Chipul si daca si-asa este tot rau,
Ma voi supune nefiintei, voi fi plecat oriunde-mi suna;
Asa cum sunt soarele si luna, asa vom fi noi impreuna!
Baby, maybe I'm you!
"Cand faci ceva in viata, trebuie sa stii ce persoana esti si daca persoana care face acel ceva, te reprezinta! Pune-ti intrebarea: cine esti, in momentul in care faci un lucru?"
Mi s-au parut super tari aceste cuvinte si practic, cred ca au un foarte mare adevar ascuns la suprafata lor! Cine poti fi, decat tu insuti? (te-ai putea intreba). De multe ori, acelasi lucru, il facem in mod diferit, alaturi de persoane diferite, pentru ca ceea ce facem, conteaza foarte mult de persoana care ne este alaturi! Stau si acum si ma mir, cat de mult conteaza persoana potrivita, sa ne fie alaturi?! Este ceva...fantastic! Este inimaginabil de...complementar! Acea persoana, persoana potrivita, practic este cea care ne da viata, este cea care, indiferent de drumul pe care il urmam, da sens acelui drum.
Iubirea este nebunie curata si de cele mai multe ori, cand iubim, cand simtim ceva puternic, acolo inlauntrul nostru, facem cele mai nebunesti lucruri, fara a ne pasa de consecinte! Si aici, este ceva fantastic! Este un real ireal, care ne sta alaturi...
Sa iau 2 exemple:
1) EA - in postura de fiinta indragostita de mine, iar eu nepasator;
2) EA - in postura de nepasatoare, iar eu... cel indragostit.
1) Acea fiinta indragostita este in stare sa mearga pana in panzele albe, pentru a-i face pe plac persoanei la care tine, doar-doar s-o uita si la ea! Privirea ei sincera, calda, in lacrimi, uneori..., lacrimi invizibile, interioare, dar existente, lacrimi de iubire, care...sunt impartite in doua: lacrimi, de bucurie ca eu sunt in prezenta ei si doar simpla mea prezenta o face sa se simta cea mai importanta persoana de pe pamant si...lacrimi de tristete pentru ca nu ma poate avea (sau ma poate avea, dar nu are curajul sa imi deschida ochii si sa o pot vedea...). E frumos sa fii indragostit dar e si riscant! Fiinta indragostita pune suflet, isi pune inima pe tava de argint, dar respinsa constant si rece, ajunge sa...planga in sinea ei si sa se dispenseze de latura umana. (aici pot sa ma dau exemplu, ca mai tot timpul, datoria cauzelor atomice centriste... Fata, indragosteala, persista de...hmmm, mult timp; cred ca sunt trei luni deja! Ma gandeam ca poate va trece dupa o luna (maxim), dar nu a fost asa si nu pot sa inteleg de ce, ca doar nu ne-am mai vazut de ceva vreme, nu am mai vorbit, dar tot ce fac este sa ma gandesc la ea....chiar daca incerc din rasputeri sa nu o mai fac! :( Nu as putea spune cu exactitate ce imi place la ea, dar tot ce stiu e ca...fara ea e atat de pustiu, atat de rece, atat de intuneric! Pur si simplu...o ador din toata fiinta, pentru ceea ce este, pentru ceea ce lupta sa fie, pentru ceea ce face, pentru pasiunea si daruirea cu care se daruieste pasiunii... As fi vrut sa ma inteleaga si sa ma creada ca ceea ce simt este cat se poate de adevarat si sincer, dar...daca nu vrea, eu nu mai insist! De trecut imi va trece...,candva. Fete sunt! Fiinte care au nevoie de mine, sunt! Trebuie doar sa dau peste cea care ma intelege din toata fiinta. )
2) Acea fiinta care ignora totul, care desi i se transmit semnale si...poate mai mult decat simple semnale, ea sta, se uita (uneori nici atat lucru nu face) si merge mai departe, de parca eu, cel care i-am spus ce am pe suflet, i-am spus ce simt pentru ea, i-am spus ca seara, cand adorm, gandul imi sta la ea, pana inchid ochii, iar dimineata, primul lucru pe care il fac este sa....ma intreb: "oare ce face EA?" Petrecand un timp impreuna, timp in care, poate ne-am simtit bine sau de ce nu, ceva mai mult decat bine, m-a facut sa nutresc sentimente pentru ea si sa ma aflu, in cele din urma...respins! :(
3) Ar mai fi si a 3-a categorie de "fiinta", fiinta pe care o numesc: "bagacioasa"! Fiinta asta, se poate spune ca...este disperata pentru a obtine ceva, ceva ce poate nu isi doreste cu adevarat: poate sa fie sex de ocazie, poate sa fie o infranare a unei dorinte antice sau...poate ca asta este firea ei: sa dispere omul! "Bagacioasa" este atat indragostita, cat si ignoranta, in acelasi timp. Indragostita, pentru ca tanjeste dupa atentie si poate, ajunge sa se auto-convinga ca ar fi indragostita, iar dupa ce ar obtine acel/acea ceva, adica "marea iubire", sa observe ca nu e chiar asa grozava si...dupa 2-3 intalniri sa spuna "pas"! Iar ignoranta, pentru ca, daca e sa fie cum spuneam si reuseste sa obtina "marea iubire", iar apoi isi da seama (vorba vine), ca nu e ceea ce astepta, incepe sa devina ignoranta si rece la sentimentele proaspatului cucerit!
Vorbesc despre iubire, subiectul meu preferat, ca urmare a simplului fapt ca...azi este "The Valentine's Day!" O sarbatoare de import, cum ar spune unii, cei "nationalisti", dar e totusi o sarbatoare, care in curand va fi celebrata pe plan mondial, in unanimitate, cu 2-3% exceptie.
I hate Valentine's Day si asta pentru ca de cand ma stiu, am "petrecut" singur! :)) O fi o zi ca oricare alta, dar insemnatatea acestei zile ma face sa inteleg cat de speciala este! La fel sunt si celelalte zile de peste an, fie ca este Dragobetele (Valentinul nostru), fie ca este Ziua Nationala a Romaniei sau Ziua mea de nastere, fiecare dintre aceste zile incearca sa spuna ceva, dar...ipocritii (imi permit sa ii numesc asa, pentru ca asta cred, sincer, despre toti aceia care nu vad in ele decat "simple zile" ) minimalizeaza totul, pentru ca pesimismul este la putere, iar eu as zice asa: FUCK THEM ALL!!! Ipocriti sunt peste tot, in toate domeniile. Si eu sunt , la randu-mi, un ipocrit, pentru cineva sau poate sunt o persoana aroganta, pentru altcineva sau...persoana visurilor, pentru o terta persoana. Nu putem fi doar un zambet si niste brate larg deschise pentru toata lumea! Este imposibil asa ceva, iar cei care inteleg, dar cel mai important, RESPECTA acest lucru,ii face sa fie cu adevarat oameni, fiinte cu un IQ respectabil si notabil cerintelor de divizare a "alesilor inimii"...
Revin la inceputul acestui "discurs" virtual...: Cine esti, in momentul in care faci un lucru?" Sincer sa fiu, nu as sti cum sa raspund la aceasta intrebare, dar voi incerca. Cand ma trezesc dimineata, primul lucru pe care il fac este sa privesc pe fereastra. Daca este soare, frumos, ma dau vioi jos din pat si merg sa ma spal pe dinti si sa ma fac frumos pentru o noua zi. Daca este vreme urata, mai lenevesc 2-3 minute (care se pot transforma intre 20-30 de min sau 2-3 ore) si...imi piere cheful de toate. Si totusi, indiferent de este vreme buna sau rea, am puterea (si curajul) de a ma gandi la o anume persoana (de cele mai multe ori este o fata! :D ). Stiind ca acea persoana reprezinta un scop, pentru mine, tot ce fac este sa incerc sa ajung in preajmea ei si asta datorita faptului, a simplului fapt, ca ea este soarele meu, ea este pelerina mea, de vreme rea..., ea este totul pentru mine! :X "Ea" te poate face sa fii scaparea din lumea parsiva sau te poate cobori in adancul iadului...
Stau si ma gandesc ca de foarte multe ori cand faceam un lucru, oricat de marunt ar fi fost, eram impulsionat, eram binedispus, eram...propriul meu soare si asta pentru ca "ea", celalalta jumatate de soare..., exista!
Omul, in general, are o sumedenie de definitii si se defineste indefinibil! Este incredibil cate putere sta in mana unui om, dar...de ce sa isi dea seama de acest lucru? De ce sa creada acest lucru? Eu stiu de ce: pentru ca este un mare IDIOT! Cu totii suntm idioti... Idioti pentru ca nu stim sa fim propriul nostru stapan si sa luam viata de coarne, idioti pentru ca ii lasam pe ceilalti sa ne faca sa suferim, idioti pentru ca ne dorim sa fim idioti! Este enervant cand credem, ne "imputam" aceasta credinta, ca doar parerea sau simtirile noastre sunt cele care conteaza si ignoram, cu lasitate, viziunea celuilalt! La urma urmei, ne meritam soarta si...noi o modelam dupa bunul nostru plac. Este foarte adevarata expresia: "Esti ceea ce vrei sa fii!" Acum, daca ar fi sa "exploram" continutul, as putea spune: Imi doresc sa fiu cosmonaut; vreau sa fiu presedinte, vreau sa fiu...elefant! Oare asa sa fie? Chiar ne dorim sa fim aceste lucruri? Nu cred! Daca ne-am dori cu adevarat, am face tot posibilul sa ajungem acolo unde ne dorim! (este ceva mai greu sa ajungi elefant, dar nu este imposibil! ) Putini dintre noi stiu ce vor sa faca cu adevarat si mai putini sunt cei care lupta pentru credinta lor! Nu o facem din comoditate, de teama, nehotarare... Tot ce facem este sa ne mintim frumos, pana ametim si uite asa timpul e pe duca... Nimeni si nimic nu sta sa astepte pana te hotarasti! Ori esti ceea ce vrei sa fii ori nu esti! Simplu...
Si uite asa, tartacuta mea o ia razna, asa ca voi incheia pe seara asta si voi reveni cu noi amanunte! :P NU lasa pe nimeni sa iti controleze viata; fii cine iti doresti sa fii...FII TU INSUTI! :)
Mi s-au parut super tari aceste cuvinte si practic, cred ca au un foarte mare adevar ascuns la suprafata lor! Cine poti fi, decat tu insuti? (te-ai putea intreba). De multe ori, acelasi lucru, il facem in mod diferit, alaturi de persoane diferite, pentru ca ceea ce facem, conteaza foarte mult de persoana care ne este alaturi! Stau si acum si ma mir, cat de mult conteaza persoana potrivita, sa ne fie alaturi?! Este ceva...fantastic! Este inimaginabil de...complementar! Acea persoana, persoana potrivita, practic este cea care ne da viata, este cea care, indiferent de drumul pe care il urmam, da sens acelui drum.
Iubirea este nebunie curata si de cele mai multe ori, cand iubim, cand simtim ceva puternic, acolo inlauntrul nostru, facem cele mai nebunesti lucruri, fara a ne pasa de consecinte! Si aici, este ceva fantastic! Este un real ireal, care ne sta alaturi...
Sa iau 2 exemple:
1) EA - in postura de fiinta indragostita de mine, iar eu nepasator;
2) EA - in postura de nepasatoare, iar eu... cel indragostit.
1) Acea fiinta indragostita este in stare sa mearga pana in panzele albe, pentru a-i face pe plac persoanei la care tine, doar-doar s-o uita si la ea! Privirea ei sincera, calda, in lacrimi, uneori..., lacrimi invizibile, interioare, dar existente, lacrimi de iubire, care...sunt impartite in doua: lacrimi, de bucurie ca eu sunt in prezenta ei si doar simpla mea prezenta o face sa se simta cea mai importanta persoana de pe pamant si...lacrimi de tristete pentru ca nu ma poate avea (sau ma poate avea, dar nu are curajul sa imi deschida ochii si sa o pot vedea...). E frumos sa fii indragostit dar e si riscant! Fiinta indragostita pune suflet, isi pune inima pe tava de argint, dar respinsa constant si rece, ajunge sa...planga in sinea ei si sa se dispenseze de latura umana. (aici pot sa ma dau exemplu, ca mai tot timpul, datoria cauzelor atomice centriste... Fata, indragosteala, persista de...hmmm, mult timp; cred ca sunt trei luni deja! Ma gandeam ca poate va trece dupa o luna (maxim), dar nu a fost asa si nu pot sa inteleg de ce, ca doar nu ne-am mai vazut de ceva vreme, nu am mai vorbit, dar tot ce fac este sa ma gandesc la ea....chiar daca incerc din rasputeri sa nu o mai fac! :( Nu as putea spune cu exactitate ce imi place la ea, dar tot ce stiu e ca...fara ea e atat de pustiu, atat de rece, atat de intuneric! Pur si simplu...o ador din toata fiinta, pentru ceea ce este, pentru ceea ce lupta sa fie, pentru ceea ce face, pentru pasiunea si daruirea cu care se daruieste pasiunii... As fi vrut sa ma inteleaga si sa ma creada ca ceea ce simt este cat se poate de adevarat si sincer, dar...daca nu vrea, eu nu mai insist! De trecut imi va trece...,candva. Fete sunt! Fiinte care au nevoie de mine, sunt! Trebuie doar sa dau peste cea care ma intelege din toata fiinta. )
2) Acea fiinta care ignora totul, care desi i se transmit semnale si...poate mai mult decat simple semnale, ea sta, se uita (uneori nici atat lucru nu face) si merge mai departe, de parca eu, cel care i-am spus ce am pe suflet, i-am spus ce simt pentru ea, i-am spus ca seara, cand adorm, gandul imi sta la ea, pana inchid ochii, iar dimineata, primul lucru pe care il fac este sa....ma intreb: "oare ce face EA?" Petrecand un timp impreuna, timp in care, poate ne-am simtit bine sau de ce nu, ceva mai mult decat bine, m-a facut sa nutresc sentimente pentru ea si sa ma aflu, in cele din urma...respins! :(
3) Ar mai fi si a 3-a categorie de "fiinta", fiinta pe care o numesc: "bagacioasa"! Fiinta asta, se poate spune ca...este disperata pentru a obtine ceva, ceva ce poate nu isi doreste cu adevarat: poate sa fie sex de ocazie, poate sa fie o infranare a unei dorinte antice sau...poate ca asta este firea ei: sa dispere omul! "Bagacioasa" este atat indragostita, cat si ignoranta, in acelasi timp. Indragostita, pentru ca tanjeste dupa atentie si poate, ajunge sa se auto-convinga ca ar fi indragostita, iar dupa ce ar obtine acel/acea ceva, adica "marea iubire", sa observe ca nu e chiar asa grozava si...dupa 2-3 intalniri sa spuna "pas"! Iar ignoranta, pentru ca, daca e sa fie cum spuneam si reuseste sa obtina "marea iubire", iar apoi isi da seama (vorba vine), ca nu e ceea ce astepta, incepe sa devina ignoranta si rece la sentimentele proaspatului cucerit!
Vorbesc despre iubire, subiectul meu preferat, ca urmare a simplului fapt ca...azi este "The Valentine's Day!" O sarbatoare de import, cum ar spune unii, cei "nationalisti", dar e totusi o sarbatoare, care in curand va fi celebrata pe plan mondial, in unanimitate, cu 2-3% exceptie.
I hate Valentine's Day si asta pentru ca de cand ma stiu, am "petrecut" singur! :)) O fi o zi ca oricare alta, dar insemnatatea acestei zile ma face sa inteleg cat de speciala este! La fel sunt si celelalte zile de peste an, fie ca este Dragobetele (Valentinul nostru), fie ca este Ziua Nationala a Romaniei sau Ziua mea de nastere, fiecare dintre aceste zile incearca sa spuna ceva, dar...ipocritii (imi permit sa ii numesc asa, pentru ca asta cred, sincer, despre toti aceia care nu vad in ele decat "simple zile" ) minimalizeaza totul, pentru ca pesimismul este la putere, iar eu as zice asa: FUCK THEM ALL!!! Ipocriti sunt peste tot, in toate domeniile. Si eu sunt , la randu-mi, un ipocrit, pentru cineva sau poate sunt o persoana aroganta, pentru altcineva sau...persoana visurilor, pentru o terta persoana. Nu putem fi doar un zambet si niste brate larg deschise pentru toata lumea! Este imposibil asa ceva, iar cei care inteleg, dar cel mai important, RESPECTA acest lucru,ii face sa fie cu adevarat oameni, fiinte cu un IQ respectabil si notabil cerintelor de divizare a "alesilor inimii"...
Revin la inceputul acestui "discurs" virtual...: Cine esti, in momentul in care faci un lucru?" Sincer sa fiu, nu as sti cum sa raspund la aceasta intrebare, dar voi incerca. Cand ma trezesc dimineata, primul lucru pe care il fac este sa privesc pe fereastra. Daca este soare, frumos, ma dau vioi jos din pat si merg sa ma spal pe dinti si sa ma fac frumos pentru o noua zi. Daca este vreme urata, mai lenevesc 2-3 minute (care se pot transforma intre 20-30 de min sau 2-3 ore) si...imi piere cheful de toate. Si totusi, indiferent de este vreme buna sau rea, am puterea (si curajul) de a ma gandi la o anume persoana (de cele mai multe ori este o fata! :D ). Stiind ca acea persoana reprezinta un scop, pentru mine, tot ce fac este sa incerc sa ajung in preajmea ei si asta datorita faptului, a simplului fapt, ca ea este soarele meu, ea este pelerina mea, de vreme rea..., ea este totul pentru mine! :X "Ea" te poate face sa fii scaparea din lumea parsiva sau te poate cobori in adancul iadului...
Stau si ma gandesc ca de foarte multe ori cand faceam un lucru, oricat de marunt ar fi fost, eram impulsionat, eram binedispus, eram...propriul meu soare si asta pentru ca "ea", celalalta jumatate de soare..., exista!
Omul, in general, are o sumedenie de definitii si se defineste indefinibil! Este incredibil cate putere sta in mana unui om, dar...de ce sa isi dea seama de acest lucru? De ce sa creada acest lucru? Eu stiu de ce: pentru ca este un mare IDIOT! Cu totii suntm idioti... Idioti pentru ca nu stim sa fim propriul nostru stapan si sa luam viata de coarne, idioti pentru ca ii lasam pe ceilalti sa ne faca sa suferim, idioti pentru ca ne dorim sa fim idioti! Este enervant cand credem, ne "imputam" aceasta credinta, ca doar parerea sau simtirile noastre sunt cele care conteaza si ignoram, cu lasitate, viziunea celuilalt! La urma urmei, ne meritam soarta si...noi o modelam dupa bunul nostru plac. Este foarte adevarata expresia: "Esti ceea ce vrei sa fii!" Acum, daca ar fi sa "exploram" continutul, as putea spune: Imi doresc sa fiu cosmonaut; vreau sa fiu presedinte, vreau sa fiu...elefant! Oare asa sa fie? Chiar ne dorim sa fim aceste lucruri? Nu cred! Daca ne-am dori cu adevarat, am face tot posibilul sa ajungem acolo unde ne dorim! (este ceva mai greu sa ajungi elefant, dar nu este imposibil! ) Putini dintre noi stiu ce vor sa faca cu adevarat si mai putini sunt cei care lupta pentru credinta lor! Nu o facem din comoditate, de teama, nehotarare... Tot ce facem este sa ne mintim frumos, pana ametim si uite asa timpul e pe duca... Nimeni si nimic nu sta sa astepte pana te hotarasti! Ori esti ceea ce vrei sa fii ori nu esti! Simplu...
Si uite asa, tartacuta mea o ia razna, asa ca voi incheia pe seara asta si voi reveni cu noi amanunte! :P NU lasa pe nimeni sa iti controleze viata; fii cine iti doresti sa fii...FII TU INSUTI! :)
joi, 10 februarie 2011
Tu...
Privesc luminile intaia oara, furate de soare
Privesc apusul ce se naste, de magura amagitoare
Ma scald, asa cum mai mereu, plutesc in noapte
Si-apoi ma pierd senin si limpede-n a tale soapte!
Privesc scheletul ce da viata nemuririi,
Surasul acid furat de chinuri de eu...
Mai am o obiectie destinata iubirii:
Scheletul acela... voi fi mereu!
Mi-e dor de surasu-ti ce-mi lumineaza zorii,
Mi-e dor de sarutu-ti ce imprastie norii,
As da viata, vietii, doar dac-as putea
Mi-as vinde sufletul pentru inima ta!
Mi-e dor de clipa ce ma face sa sper
La stropul de viata si pasiunea de tine.
Ochii-mi inchid si ma inalt spre cer,
Sa te ador, dansand in ritmuri divine!
Cat de frumoasa, suava si gingasa esti!
Cat de divina si dulce precum in povesti,
Craiasa visului pierdut in nemurire,
Esti...Zana Zambetului plin de iubire!
Oare de ce atunci cand te privesc,
Ma simt precum un pusti la prima intalnire?
Te sorb din ochi si ma topesc
Si tot ce simt e...doar fericire...
Acum ma nasc, scriu si visez la stropul de roua,
Ce picura-ncet pe buzele-ti reci. Privesc cum ploua.
Alerg, pierdut, prin ploaie, spre nemurire
Si imi doresc un vis real, cu stropi de simtire!
E noapte. E magie. E....ieri....
E tot ce-am avut si n-o sa mai fie,
Doar lacrimi cu iz de dureri
Si de ce nu, o falsa magie!
Privesc apusul ce se naste, de magura amagitoare
Ma scald, asa cum mai mereu, plutesc in noapte
Si-apoi ma pierd senin si limpede-n a tale soapte!
Privesc scheletul ce da viata nemuririi,
Surasul acid furat de chinuri de eu...
Mai am o obiectie destinata iubirii:
Scheletul acela... voi fi mereu!
Mi-e dor de surasu-ti ce-mi lumineaza zorii,
Mi-e dor de sarutu-ti ce imprastie norii,
As da viata, vietii, doar dac-as putea
Mi-as vinde sufletul pentru inima ta!
Mi-e dor de clipa ce ma face sa sper
La stropul de viata si pasiunea de tine.
Ochii-mi inchid si ma inalt spre cer,
Sa te ador, dansand in ritmuri divine!
Cat de frumoasa, suava si gingasa esti!
Cat de divina si dulce precum in povesti,
Craiasa visului pierdut in nemurire,
Esti...Zana Zambetului plin de iubire!
Oare de ce atunci cand te privesc,
Ma simt precum un pusti la prima intalnire?
Te sorb din ochi si ma topesc
Si tot ce simt e...doar fericire...
Acum ma nasc, scriu si visez la stropul de roua,
Ce picura-ncet pe buzele-ti reci. Privesc cum ploua.
Alerg, pierdut, prin ploaie, spre nemurire
Si imi doresc un vis real, cu stropi de simtire!
E noapte. E magie. E....ieri....
E tot ce-am avut si n-o sa mai fie,
Doar lacrimi cu iz de dureri
Si de ce nu, o falsa magie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)