Cand mi-e dor

In mod subit, imi reveni pofta de a nascoci inventii reale, pe care sa le impart cu pseudo-anonimii mei, fidelii infulecatori de idei semanticoase, idei rebele, etc, etc, etc...

Defapt, subitul asta nu e prea subit, ptr ca nu are cum sa fie. Logic! Subitul asta este un premeditat ordinar, care sa fataie prin mintea mea de luni de zile, dar ceea ce m-a impedicat sa il descarc este acel dor nebun, nebun de legat, ce nu i-ar strica o vizita pe la psihiatrie, pentru a ma usura de chinurile ce il insotesc. Dorul revine, dorul se instaleaza, dorul se lafaie, fara retinere, in patul meu, care ar fi trebuit sa fie numai si numai al meu! Si totusi, e dorul meu... E modalitatea mea de a ma face sa fiu al lui. Chiar mi-e dor! (sa spun si "doare"? ) Imi este dor de acea forta centrifuga, care sa ma reintoarca pe ale mele meleaguri, mi-e dor de "patria mama" din inima mea, mi-e dor de cuvantarile melodioase, ce ma faceau sa tresar de fiecare data cand le auzeam, mi-e dor de atingerile vremii primavaratice, care se zbateau si zburdau pe fiecare particica a corpului meu, mi-e dor de saruturile imbalsamate ale acelei firi nemuritoare, molipsitoare si de o indecenta rara, saruturi care ma faceau sa-mi retraiesc nasterea, zi de zi, sa fac parte din propriul meu proces de creatie, pe o scala beatudinala de neimaginat. Si mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor! "Si ce?", ar zice multi..

Dorul, dorinta, placerea, trairea, durerea, renasterea, viata de dupa moarte... Asa cum vin, tot asa dispar!

Si tot asa continui. Mi-e dor de mine insumi, mi-e dor de dorinta care imi motiva existenta, dar mai ales, imi rearanja sistemul mult dereglat; mi-e dor de fiinta care sa imi dea lucrurile acele marunte, dar imense, lucruri care ma modeleaza, lucruri care ma indruma catre o viata plina de trairi. Da! De acea fiinta imi este atat de dor!!! "Doi" e mai mult decat "unul", lucurile facute in doi, au o valoare semnificativa mai mare, lucrurile facute pentru doi, sunt si dificil de realizat, dar si extrem de satisfacatoare. Viata cladita in doi, pentru doi este calea cea mai sigura catre nemurirea fiintei, ale sufletelor sudate. Nu stiu ce culoare are nemurirea, nu stiu ce culoare sau ce marime are sufletul meu, nu stiu nici macar daca am un suflet ascuns pe undeva prin mine, dar ceea ce stiu este ca alb-negrul nu este combinatia mea preferata de culori, stiu ca prefer lucrurile in cantitati mari, pentru a le imparti cu cineva drag, atunci cand va fi timpul si mai stiu ca atunci cand mi-e dor, inca mai sper ca dorul doare, dar nu intr-atat de mult incat sa ucida.

Atunci cand sper, visez la o cascada de zambete, sub care sa ma ascund, printre picaturile ei infinite, visez ca ma scald intr-o privire oceanica, ce are puterea de ma spala de neputinta ce ma tine in loc, visez la o atingere divina, angelica, atingere ce are sa ma readuca la viata, sa ma trezeasca din amorteala indoielnica ce imi strabate fiinta. Suflete cald, eu te vreau! Tu ai puterea, simti dorinta de a ma accepta?

Visez ca mi-e dor si mi-e dor sa visez!!!

Cine sunt eu?

Ai regretat vreodata, ca ai renuntat la a crede in vise

(Cine se hraneste cu zilele tale,
Insa fara ea esti ca plaja fara soare ?
Cine te seduce pentru a mia oara
Cu privirea lunga, dulce, de fecioara ?)

Poate-amintirea, ce-si cauta drumul,
poate surasul ce alearga in zare,
Poate speranta, ce simte mereu,
aceeasi viata si-aceeasi culoare...
Sau poate lumina ce-n tine-si asterne,
un strop de fiinta, o candela vie,
O privire albastra, pierduta-n lumi terne
si vise desarte, ce sunt doar... o mie.

Same old shit

Mi-ndrept privirea spre fereastra, spre cerul sec si masliniu,
Gasesc in zarea lui albastra, un chip pierdut, usor pustiu,
O lacrima ce-si plange dorul, se scurge-alene pe obraz,
Privirea-ti calda se usuca, in urma lacrimii de azi.
Durerea-I parca se ridica, spre culmile ascunse-n nori
Mirajul ei se stinge-n zare, stergand viata de culori,
Ma-nalt spre cer, in nemurire, ma pierd, te caut si te strig,
Si poate-mi singura placere e sa invat sa ma si sting.
Voaim ca al tau chip sa ma-nsoteasca, pe drumul catre nemurire,
Privirea ta sa ma-ntregeasca si sa renasc traind iubire!
Doar al tau chip, a ta privire si zambetu-ti imi dau fiori,
Iar noptile cu tine-n gand, ma duc spre cer. Dar tu cobori!

Doar amintiri

Era o vreme cand la poarta, se scuturau copacii goi,
Cand printre crengile lor moarte, sareau cuvinte despre noi.
Imi amintesc cum amintirea, se razvratea, cerandu-si partea,
Cum doru-mi impletea menirea, eu prin sudori scriindu-mi cartea.

Cu lacrimi, dor si staruinta, tin sa renasc tot pentru noi,
S-aud cuvinte de credinta, sa nu mai plang copacii goi..
Un timp trecut-a mantuirea, iar viata mea scria aceeasi soarta:
Un pusti nebun ce-si canta firea, asemeni crengilor din poarta.

Privirea ta era odata, un sfant lacas, cu lacrimi sfinte,
Iar buzele-ti sopteau cum viata reinvia doar prin cuvinte,
Sarutu-ti cald, suav si dulce, dadea o noua lege, firii,
Dar acum plang acele clipe si-nvat din moartea nemuririi..

Vreau libertate!

Lasa-ma, Doamne, s-alerg printre nori,
sa-mi sfasii durerea cu lacrimi de stele,
Sa ma scufund prin minunea de'apoi,
Si sa ma'mbrac cu umbra din ele!

Lasa-ma, Doamne, sa ma scufund,
In vise desarte, in stropi de visare,
Gaseste-mi o carte, sa ma ascund,
Caci lumea asta nu mai e mare.

Lasa-ma, viata, sa uit ce am fost,
Sa prind nemurirea de maneca-i stearsa,
Si sa-nteleg de ce nu e rost
sa dau viata, vietii de-acasa..

Prinde-ma, suflete, de un picior,
Caci vreau sa-ntregesc fiinta din mine,
invata-ma lin, sa ma scutur din zbor
sa uit tot ce-a fost. Sa stiu ce e maine!

Sunday morning! :)

Today is a happy day, for me! :) O fi asa poate si din cauza vremii, care numai la stat in fata pc-ului, la postat de "Sentimente" nu te imbie, dar am sa fac o exceptie si am sa mai arunc doua-trei cuvinte pe aci.

Isisem aseara, in parc, la plimbare, cu o pustoaica si m-am simtit tareee bine! :X Uitasem ca mai am in mine si astfel de trairi care ma pot duce pe culmile cele mai inalte ale eului "extazional", dar uite ca s-a intamplat. Sentimentul ca ai langa tine o persoana care iti zambeste sincer, te doreste sincer, iti arunca o privire care vrand-nevrand te pierzi si tot ceea ce simti ca poti face in acele momente este sa scapi si tu o lacrima, pe obrazul batatorit de atatea esecuri sentimentale, profesionale, s.a.m.d., (revenind la sentiment), este unic!!! Fiecare persoana in parte are intiparita o anumita cantitate de afectiune de care are nevoie, afectiune care poate fi tratata cu sinceritate, plentitudine, beatitudine si realitatea celui de langa tine.

Intors acasa, obosit fiind de la atata alergat dupa ea (la propriu), mi-am asezat greoi, bostanul pe perna si pe de o parte eram in culmea fericirii, dupa aceasta seara, iar pe de alta parte inca mai pun botul la nesimtirea cu care indraznesc sa sufer, chiar si atunci cand visez. Doare cand stii ca singuratatea este singura ta companie, doare atunci cand visezi la o posibila iubire, doar atunci cand impartasesti niste sentimente, cu galusca in gat, iar acele sentimente sunt luate drept mop, doar chiar si atunci cand te opresti din visare; doare al dracului de tare!

De multe ori uit cine sunt, ce fac, ce vreau, ce visez, la ce aspir, de ce aspir, uit ca nemurirea este ireala si eternitatea este doar pentru cei fricosi. Nu pot sa nu ma gandesc la tot acest timp pierdut, in care singurele mele clipe de fericire au fost atunci cand..., hmmm... Nici nu mai stiu cand au fost si cu ce ocazie! :| Dar au fost, trebuie sa recunosc, doar ca au existat intr-o cantitate mult prea infima, pentru a ma entuziasma de aparitia amintirilor in care au existat. Si totusi, ceea ce fac acum este sa traiesc in trecut, intr-un trecut care nici macar nu a existat, ci doar a fost imaginat, dar uite asa ma mint, zi de zi, pentru a nu imbatrani de tot, fara sa fi avut o amintire cat de cat viabila. Amintiri exista, dar nu multe sunt cele care ma fac sa le re-vreau, asa ca "punct si de la capat"! Voi face acest lucru pana voi imbatrani, cautand acea mare iubire (inexistenta poate, dar eu tot visez la ea), care sa ma faca sa graiesc: "tu ai fost viata mea si tot ceea ce regret este ca nu te-am gasit mai devreme!" O asemenea iubire m-ar sfasia de bucurie si m-ar intregi, zi de zi! Eh... Sunt inca tanar si inca imi mai permit sa visez! :)

Conversand cu unii sau altii, despre iubire, despre vis, despre viata, imi dau seama ca multi nu prea inteleg ceea ce vreau sa spun, desi ceea ce spun e atat de simplu de inteles. Unii imi spun ca sunt mofturos, dar eu spun ca acel colt de rai e un copil mofturos, iar eu stiu ce vreau si e foarte simplu de inteles: nu vreau sa ma joc de-a dragostea, ci vreau sa o simt cu adevarat, sa o primesc si sa o daruiesc !!! Dar cine sa inteleaga asta? Si totusi, de ce sa ma mai chinui sa explic altora, cand nici nu ar trebui sa dau explicatii?! Stiu ca singuratatea e grea oricum (in doi sau nu); chiar stiu cum este sa fii singur si nu e de dorit. Ma gandesc ca eu, acum, ma simt singur, dar apoi la batranete, daca voi ajunge in acel stadiu, oare cum ma voi simti? Voi innebuni de tot si imi voi lua zilele sau voi fi un bribeag printre amintiri, insotit seara de seara, de lacrimile eternitatii muribunde?

Ma reintorc la "dimineata de duminica", dimineata in care ar fi trebuit sa merg la biserica, dar de multe ori, de acolo plec mai nelinistit decat am facut-o la intrare. Nu obligatia ar trebui sa ne poarte pasii, la biserica, ci credinta! Dar asta este o alta poveste. :)

In asta dimineata ma simt sedat de amintirea recenta a acelei intalniri, cu acea domnisorica! :X Ne-am intalnit in parc, ne-am plimbat/alergat vreo 2 ore, ne-am pupat, ne-am imbratisat, ne-am palmuit/muscat/tras de par, am mancat pufuleti si cateva guri de asfalt, am ras, iar intr-un final, ne-am indreptat domol spre casa, cu parere de rau ca seara avea sa devina tot mai intunecata si tot mai tarzie, astfel incat somnul avea sa pune stapanire pe noi (Mos Ene, cand te prind, te bat de te sting! >:P ) si nu ne-a ramas decat sa ne lasam pasii purtati spre ale noastre case. Mi-ar place sa o revad cat de curand, dar mama ei sta cu ochii pe ea si e cam greu sa o lase pe afara. Asta-noapte, nu am facut nimic altceva decat sa o visez, sa ma gandesc (in vis) la clipa in care voi avea si eu parte de asa ceva, de o Sofie, care sa imi aline durerile, gandurile negre, singuratatea si senzatia de viata traita in van! Deja mi-e dor de ea si abia astept sa o revad! :D

Iubire, oare tu cand vei poposi si la usa mea? Just give me a sign! :(

I won't be crying when I'm lonely

...
Puncte de suspensie, apoi "punct si de la capat". Flacaii de la "Infernal" spun ca nu vor plange atunci cand vor ramane singuri si exact acelasi lucru mi-l spuneau si mie, dar eu ca un capos ce sunt, ma ascund in dizgratiile sortii si imi plang de mila, intruchipandu-ma in neantul mai mult sau mai putin folositor, ale acestor fraze neintelese. Nu plang, varsand lacrimi fierbinti, pe obrazul meu batut de vreme si de nerusinarea mucalita a efectului intarziat, cu care ma propag. Nu plang pentru ca m-ar durea ranile deschise ale erorilor si ororilor, presarate cu sare temporala si faptica. Nu plang, dar ma doare si mi-as dori sa pot plange, mi-as dori sa ma descarc cumva; oricum! Mi-as dori sa gasesc un punct de sprijin care sa ma readuca in stadiul formal al unui punct de plutire capabil sa ma reorienteze catre orice lucru, sentiment, traire, care sa nu contina ingredientul "tristete". Cine are nevoie de o inima, cand stim ca inima sfarseste mereu franta? :(

Viata o merge inainte, asa cum zice si Chris Isaak (Life will go on), dar dureaza pana sa putem atinge punctul de maxima siguranta si sa depasim increngaturile neinsufletite ale faramilor de inima franta. Viata merge inainte, iar odata cu ea, merg si cioburile de inima insangerata, profunzimea amintirilor intunecate si vijelia de sunete desprinse din categoria romanticului horror. Viata merge inainte, pana in punctul in care se sfarseste, dar drumul pana la final e dureros! Nu trebuie sa fie asa, dar noi astia mai slabi de inima, incapabilii crispati ai oricarei lirici "basmice", ignoram, prin nestiinta, capacitatea revolutioara, existenta ca optiune alegorica a fauririi unui basm de bun gust, creatie proprie, care sa nasca si apoi sa intensifice partea colorata a emotiilor vii. Ma simt dezhidratat de viata, ma simt precum un calcul nefinalizat si fara posibilitatea de a fi finalizat curand, ma simt precum un zburator fara aripi, care stie ca din clipa in clipa se va izbi de pamant, iar tot ceea ce spera este sa ii creasca aripi pentru a atenuta caderea si a minimiza impactul.

I won't be crying when I'm lonely, dar nu promit! Oricum, nu ma vede nimeni si nimeni nu stie ce si cum fac, asa ca le pot face pe toate, intr-o liniste mormantala, astfel incat viata mea sa ramana numai a mea, gandurile mele sa fie aruncate pe fereastra prin care privesc doar eu. Poate ca e doar nestiinta de a fi eu, poate ca e doar o copilarie sau lasitate, poate ca e o vointa insuficienta; poate ca sunt eu un experiment esuat, care asteapta mici rectificari, pentru a ma repune pe picioare si repune in functiune acele mici rotite care sa ma ghideze spre inaltul cerului. Poate ca masinaria "Eu" functioneaza, dar nu am citit cu atentie acele instructiuni de utilizare a inimii si de asta imi da eroare, zi de zi, incercare dupa incercare. Asta trebuie sa fie! Da! manualul de instructiuni este redactat intr-o limba necunoscuta mie si abia acum imi dau seama ca nu fac suficiente eforturi pentru a invata acea limba, care imi usureze drumul spre buna intrebuintare a masinariei.