Toate. Întoarcă-se toate, împreună cu timpul, în urma aceea, a ochilor și privirilor dulci, deosebit de încântătoare, priviri priponite, senine, să picure cerul, cu rai, cu tot, să se scurgă miresme de îngeri și glasuri divine, pe lacuri sihastre de voci, întemințate într-ale mele gânduri.
Tocmai al tău zâmbet luminează și încălzește peștera asta nesăbuită, înlânțuită, în timp ce ecoul surâsului tău antamează singurele șanse de evanghelizare și tămăduire a sufletului meu.
Și toate ale tale, toate-s cerești, toate-s scripturi ale noului, cu niscaiva speranțe înfruptate din legile nescrise ale bunului simț. Toate sunt...tu.
Nu pot zâmbi cu același zâmbet ca și ieri, pentru că nu-l mai găsesc.
Mă uitam cum fiecare simțire își purta tremuriciul, atunci când îți întâlnea vocea, privirea, imaginea. Toate erau atât de bezmetice și neghioabe, dar erau acolo, ieșite în întâmpinarea lor și poate că nu erau cele mai bune, cele mai corecte, dar erau acolo.
Am spus adio zilei de ieri, pentru că doar azi-ul mă încălzește și mă cuprinde în brațe, doar azi-ul îmi zâmbește și mă face să simt; doar azi-ul există!
Și totuși, fiecare zâmbet și fiecare privire caldă, le port cu mine, le-am țintuit adânc în inimă, pe un perete rezervat doar al tău și, acolo, am priponit fiecare cuvânt, cu iz de speranță, în catrene eminesciene. Știu, printr-o teorie proprie,că toate gravitează în jurul meu; toate au viață, toate au lumină, toate au căldură, toate se mișcă în direcția corectă, dintr-un singur motiv.
Dar toate. Întoarcă-se toate și ducă-se! Privirea aceea nemuritoare, zâmbetul acela radiant, ravisant, elegant, stilat, angelic...; e porția de minune zilnică, ce picură cerul, cu rai, cu tot.
