duminică, 22 noiembrie 2015

A fi un gentleman

A fi cu adevărat un gentleman și nu doar un papițoi îmbrăcat elegant:

”A fi bărbat nu înseamnă ai grijă doar de tine, ci și de ceilalți.
NU lovi pe nimeni, niciodată, decât dacă reprezintă o amenințare reală și imediată.
Nimic nu te face să arăți mai „șmecher” decât un costum bine cusut.
Niciodată să nu încetezi a învăța lucruri noi!

Complimentează-ți femeia ori de câte ori ai ocazia.

Nu lăsa „capul cel mic” să gândească în locul celui mare.
Întotdeauna să-l privești în ochi pe cel cu care vorbești.
Sportul te menține sănătos și fericit. Aleargă, ridică, fă sport!

Periază-ți dinții înainte să-ți pui cravata.
O mică parte din salariu ar trebui pusă deoparte, în fiecare lună.
Dă o strângere de mână zdravănă.
Dacă nu ai încredere în tine, mimeaz-o! Ea va veni în cele din urmă.
Îți poți da seama de „mărimea” unui bărbat, după mărimea lucrurilor care-l deranjează.

Fii conștient de limbajul corpului propriu.
Întotdeauna să stai drept când strângi mâna cuiva.
Întreabă mai mult decât răspunzi. Fiecăruia îi place să vorbească mai mult despre propria persoană.
Când mergi pe stradă privește înainte, nu picioarele.

Găsește-ți pasiunea și caută să fii plătit pentru ea.
Indiferent de locul de muncă al cuiva sau de statutul social, fiecare merită respectul tău!
Cel mai important lucru pe care-l poți învăța este responsabilitatea! Lucrurile proaste se întâmplă oricui, dar important este să treci peste ele.
Primul care se înfurie pierde!
Fă ceea ce e musai să faci, fără să te plângi! Dacă o vei face, nu va ajuta să grăbească mersul lor.

Întotdeauna să apari în public îmbrăcat ca și cum ai fi pe care să întâlnești iubirea vieții tale.
Dacă ești cel mai inteligent dintr-o cameră, înseamnă că ești în camera nepotrivită.
Norocul favorizează pe cei pregătiți.
În viață fă ceea ce crezi de cuviință, dar să fii cel mai bun în ceea ce faci.
Fii încrezător în forțele proprii.

Nu minți, nu trișa, nu fura, nu înșela, nu face pe nimeni să sufere! Poți fi mai bun de atât.”

marți, 17 iunie 2014

Poveste

Acesta nu este o poveste de iubire, ci un fel de poveste, o istorisire a iubirii ce stă ascunsă sub patrafirul obișnuinței, al idealului comun, al năzuinței fără capăt și fără căpătâi.

Iubirea în sine nu-și dorește să fie o poveste și nici o istorie scrisă, pentru zgândăreii romantismului, pentru visătorii nesătui al unui veac improbabil. Iubirea își dorește să fie o clipită de creație nobilă, care să-și ateste simplitatea ei complexă și puritatea simțirilor ce-i străbat fundurile adâncite într-o altfel de lumină și o altfel de culoare.
În sinea ei, iubirea dăinuiește singulară, după învățăturile cupidoniene. Se umple și se revarsă peste toți neștiutorii dătători de simțăminte curate, se revarsă, cu mare fast aș spune, peste toți aceia  ce-și mânjesc inimile cu credință și curaj, peste toți aceia care nădăjduiesc la chivernisirea unui singur suflet și nu încetează a serba minunăția ei.
Acei simțitori nerozi își proclamă unicitatea, prin niște doleanțe mărunte, neînsemnate, nemijlocite, purtătoare de un șarm sălbatic și pasional, iar gândul lor stilistic nu este decât o asemuire a unei roșiatice galopânde, într-o unică direcție. A iubi, înseamnă a te descotorosi de tine, pentru a face loc unui altuia /unei alteia.

Cei mai mulți dintre „iubitori” sunt niște nătăfleți, pentru că ăștia cad pradă, iar și iar, și răspund chemărilor inimii, chiar dacă se zvârcolesc să nu o mai facă; prin definiție, iubitorul nu poate șade niciunde altundeva decât în scaunul torturii.
Când i se pune pata, orice ar fi și orice ar face, inima îi fugărește toate gândurile doar după ființa adulată, zi de zi, noapte de noapte, în speranța că, într-o bună zi (sau noapte), o va ajunge din urmă, o va cuprinde în brațele-i nemărginite și o va înghesui alături de ea. Nu contează de-i iluzie sau ba, nu contează cât de greu poate fi, dar știe una și bună: nimic nu o va face să renunțe, decât doar singură ea.
Și chiar de va pica amăgită, va realiza că ceea ce a simțit, că ceea ce simte nu e de ici-acolo, nu poate fi găsit oriunde și oricum, iar asta este marea mulțumire, marea realizare! Realizează ca are o inimă vie și vioaie, năstrușnică și destoinică, acaparată de sentimentele ce stăteau chitite, pe undeva prin ungherele temerilor nefondate.
Este o mare realizare să constați că ești viu!

Dar, în sinea ei, iubirea nu pricepe prea multe, oricât de multe cunoștințe ar avea, oricât de nenumărate experiențe și-ar îndesa în traistă; pentru că ea, acea flacără arzândă, este viața și moartea, este lumina și întunericul, este căldura și frigul. Acea flacără este icoana care purcede către nemurire, țărmuită fiind doar de idealuri altruiste, stilate, nobile și de bun simț.

Iubitorul ce a învățat iubirea este mai presus decât iubirea însăși, pentru că iubirea este învățătura ce l-a format pe iubitor. Acesta nu este decât un umil purtător a unei pecete, care, pe cât de gingașă, pe atât de sacră e;  iar el, un fericit nestins.

vineri, 23 mai 2014

Poate tu

De ce scapără luminile, în fiecare seară,
Sub jetul viselor gândite-n absolut,
Când măreția ei, eterna primăvară,
Acoperă un cer cu iz necunoscut?

De ce se-ndreaptă-n zboruri fumegânde,
O tresărire asfințită, ca de-o șchioapă,
Iar în bătăi de inimă, crescânde,
Suflarea mea măruntă, cu tine se îndoaptă?

De ce culeg, din urmă, plopii și toți copacii de pe drum,
Să prind a lor dragă ființă, poveștile de dor nebun?
Și-au răsărit. S-au adunat, mijând, în praf de rouă,
Pe culmile suavei libertăți, au împărțit șoseaua asta-n două:
Apus de „ieri”, ca-n alte dăți
Și-un răsărit de „mâine”, cu câteva săgeți.

De ce ador priviri și zâmbete și chipuri din icoane
Și răsfirări de TU, trântite în mormane?
Dar simt cum curge primăvara,
Cum se codesc „ziua” și „seara”,
Cum corul sufletelor mă-mbie, spre ochii tăi senini,
Furați de armonie, cum soarele îmi zâmbește,
Neprihănit, purtat curat, în spiritu-i regește,
Aievea cald, dar împărțit de gard, ca doi vecini.

Dar tot ador și zile și speranțe și ierni și primăveri
Și aziul tern, mâinele plin, precum și învechitul ieri.
Da. Le ador! Că-i plin de tine! E plin de locuri dezghețate,
De nori pufoși, de raze calde și alte nebunii furate.
E plin de vis și de visare,
E loc de lună și de soare…

Dar e aici. Eterna primăvară se lăfăie ursuz, în stropi de rouă,
Trasând, cu creta, două inimi (sau poate una, împărțită-n două). 

miercuri, 21 mai 2014

„ În caz că te vei îndrăgosti vreodată...



Îndrăgostește-te de acea ființă care-ți va accepta micile cusururi, ba chiar le și va îndrăgi și, mai mult, va găsi de cuviință că ești perfect exact așa cum ești!
Îndrăgostește-te de acea ființă ce va dori să știe care este culoarea ta preferată și... cum preferi să-ți savurezi cafeaua.
Îndrăgostește-te de acea ființă care-ți va adora zâmbetul, râsetele și care va face absolut orice, doar ca să le știe prezente, în regulă și să le audă cât de des posibil.
Îndrăgostește-te de acea ființă care-și va așeza capul pe pieptul tău, doar ca să-ți audă inima bătând.
Îndrăgostește-te de acea ființă care te va săruta în văzul tuturor, se va mândri cu tine și te va prezenta prietenilor ei drept o adevărată comoară, o nestemată unică.
Îndrăgostește-te de acea ființă care nici în ruptul capului nu va îndrăzni să te facă să suferi!
Îndrăgostește-te de acea ființă care te va face să te întrebi de ce naiba ți-a fost atât de teamă să te îndrăgostești, până atunci!”

Îndrăgostește-te de acea ființă care, atunci când te îmbrățișează, să simți că niciunde altundeva nu vei fi mai în siguranță, iar tot ce vei dori este ca, acel loc, să fie deschis, cald, unde să te poți îngrămădi mereu, pentru că acela este singurul loc sacru din astă lume.
Îndrăgostește-te de acea ființă care se va trezi cu tine în gând, în fiecare dimineață, iar tu ești și vei fi motivul pentru care soarele răsare și strălucește în fiecare zi!

În caz că te vei îndrăgosti vreodată..., nu te lepăda de tine, nu-ți fie teamă, nu fugi și iubește! Iubește cu sufletul, așa cum nu ai făcut-o vreodată!

vineri, 2 mai 2014

ALTCEVA?!

Mulți au impresia că tot ce zboară se și mănâncă. Își doresc și urmăresc lucruri care nu sunt demni de ei, lucruri care nu au legătură cu toată istoria lor, dar și le doresc atât de mult, încât sunt dispuși să facă compromisuri. De foarte puține ori acele compromisuri ajung să fie obișnuințe plăcute, pozitive, pentru că, de cele mai multe ori, ele se transformă în poveri, scrâșniri din dinți sau poate chiar înjurături scăpate printre dinți.

Mulți își doresc lucruri (sau ființe) din alte lumi, lucruri care nu sunt de nasul lor, ceea ce înseamnă că habar nu au ce să facă cu acele lucruri în caz că vor pune mâna pe ele. Dar și le doresc.

O atracție ivită pe nepusă masă, se poate transforma într-o dorință puternică idealizată. Un „tu și eu” într-o lume a mea. Dar de ce a mea? De ce?! Pentru că doar pe asta o cunosc, asta îmi este apropiată, asta mă face să fiu eu; lumea asta e mai lejeră.
Dar cum rămâne cu lumea celeilalte ființe? Și ea are lumea ei, lume în care se simte liberă, îndependentă, divină sau vanitoasă, puternică sau domoală, dar a ei.

Oamului îi este teamă să pătrundă în lumea celuilalt, pentru că are impresia că acea lume îi va schimba sau înăbuși existența. Și de multe ori, pe bună dreptate, chiar asta se întâmplă! Dorința de a face parte din ceva puternic, pasional, aventuros, sălbatic, indecent ne schimbă, ne transformă în obsedați, în sălbatici, în chinuitori ai propriul suflet; ceea ce am fost odată, s-a dus, s-a micșorat, s-a prăpădit, pentru că tot ce am fost eu, am devenit un fals tu.
Iar oamenii ajung triști, pierduți, înlăcrimați, dornici de...altceva, un altceva aparent mai bun, mai cald, mai romantic, dar confundă dorul de ei înșiși, cu dorul de ALTCEVA. Ei nu caută libertatea, ci o altfel de îngrădire, care, la rându-i, va deveni un alt și un alt dor de altceva.

Omul nu știe să primească, dar cere.
Nu știe să-și valorizeze propria-i existență, dar vrea să fie prețuit de către niște intruși. Nu știe să crească, dar vrea să fie un om mare. Nu știe să zâmbească, dar vrea să aibe un suflet dansant.
Omul nu știe să fie liber, pentru că îi este frică de libertate! Acceptă orice i se dă sau mai rău, nu acceptă nimic.

O viață se trăiește în două lumi, pe picior de egalitate: a ta și a mea, dar când teama e prea mare, nici o lume nu mai există; doar timp pierdut.

joi, 17 aprilie 2014

Dintr-un singur motiv

Toate. Întoarcă-se toate, împreună cu timpul, în urma aceea, a ochilor și privirilor dulci, deosebit de încântătoare, priviri priponite, senine, să picure cerul, cu rai, cu tot, să se scurgă miresme de îngeri și glasuri divine, pe lacuri sihastre de voci, întemințate într-ale mele gânduri.

Tocmai al tău zâmbet luminează și încălzește peștera asta nesăbuită, înlânțuită, în timp ce ecoul surâsului tău antamează singurele șanse de evanghelizare și tămăduire a sufletului meu.
Și toate ale tale, toate-s cerești, toate-s scripturi ale noului, cu niscaiva speranțe înfruptate din legile nescrise ale bunului simț. Toate sunt...tu.

Nu pot zâmbi cu același zâmbet ca și ieri, pentru că nu-l mai găsesc.
Mă uitam cum fiecare simțire își purta tremuriciul, atunci când îți întâlnea vocea, privirea, imaginea. Toate erau atât de bezmetice și neghioabe, dar erau acolo, ieșite în întâmpinarea lor și poate că nu erau cele mai bune, cele mai corecte, dar erau acolo.
Am spus adio zilei de ieri, pentru că doar azi-ul mă încălzește și mă cuprinde în brațe, doar azi-ul îmi zâmbește și mă face să simt; doar azi-ul există!

Și totuși, fiecare zâmbet și fiecare privire caldă, le port cu mine, le-am țintuit adânc în inimă, pe un perete rezervat doar al tău și, acolo, am priponit fiecare cuvânt, cu iz de speranță, în catrene eminesciene. Știu, printr-o teorie proprie,că  toate gravitează în jurul meu; toate au viață, toate au lumină, toate au căldură, toate se mișcă în direcția corectă, dintr-un singur motiv.

Dar toate. Întoarcă-se toate și ducă-se! Privirea aceea nemuritoare, zâmbetul acela radiant, ravisant, elegant, stilat, angelic...; e porția de minune zilnică, ce picură cerul, cu rai, cu tot.

vineri, 28 martie 2014

II


„Încetează să mai trăiești în trecut! 
Nu poți începe un nou capitol al vieții, dacă vei continua să-l re-recitești pe ultimul.

Nu-ți fie teamă să faci greșeli!
A face ceva și a greși este de cel puțin 10 ori mai productiv decât a face...nimic. Orice succes are o dâră  de eșecuri în spate, iar fiecare greșeală ne duce către succes. Și uite așa ajungi să regreți acele lucruri pe care ajungi să NU le faci, cu mult mai mult decât ai regreta lucrurile pe care le-ai fi făcut, dar nu ți-au ieșit. 

Nu te mai mustra pentru vechile metehne!
S-ar putea ca, fiecare dintre noi, să iubim persoana nepotrivită sau să plângem după lucuri fără însemnătate, dar oricât de rele ar părea lucrurile, un lucru e sigur: greșelile/erorile ne ajută să găsim persoana potrivită pentru noi și lucrurile pe care ni le dorim și care ni se potrivesc.
Cu toții facem greșeli, cu toții avem parte de încercări/chinuri și cu toții avem regrete, dar noi nu suntem greșelile noastre, noi nu suntem încercările/chinurile noastre, pentru că noi suntem acum și aici cu puterea de a ne contura ziua, existența și viitorul.
Fiecare lucru care ni s-a întâmplat, ne-a pregătit pentru momente care au venit și ne vor pregăti, în continuare, pentru alte momente care vor veni.

Fericirea? Nu se cumpără! Așa că nu te mai strădui de pomană! 
Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe, dar adevărul este că lucrurile care ne mulțumesc cu adevărat SUNT GRATIS: dragostea, iubirea, râsetele, pasiunile și munca de îndeplinire a viselor.

Nu mai căuta fericirea în persoana altuia! 
Dacă nu ești fericit și mulțumit cu ceea ce ești și ce ai înlăuntrul tău, nu vei fi fericit nici într-o relație de lungă cu oricare altă persoană.
Trebuie să-ți creezi stabilitate, în viața personală, înainte să o împărtășești cu altcineva.”