Leave me alone!

Leave me alone... Se intampla sa ma si satur de unii oameni, pe care, momentan, ii vreau ceva mai departe de mine si asta doar din cauza ipocriziei, fie din parte lor, fie din parte mea! Oamenii greu se inteleg unii pe ceilalti si asta nu din cauza ca ar fi batuti in cap, ci mai degraba din cauza indiferentei cu care trateaza viata; acea viata care, vrand-nevrand se interpune in viziunea lor, a tuturor... De cate ori privim cu intensitate la ceea ce ne inconjoara? De cate ori incercam sa ne apropiem de cei de langa noi, nu numai fizic, ci si moral, spiritual? De cate ori incercam sa ii intelgem, sa le intelgem durerea, temerile, nevoia? De cate ori incercam sa ii privim, macar? De cate ori le acordam O SANSA? De foarte putine ori sau...chiar niciodata! Si asta nu pentru ca ar merita, ci pentru ca nu ii consideram egalii nostri, ii vedem ca niste paria, intro societate numai a noastra, un univers propriu in care nu au o sansa decat cei mai buni, dintre cei buni, cei mai puternici, cei mai frumosi, cei mai bogati; cei pe care ii vedem si ii ridicam in slavi, iar ceilalti sunt niste suflete pasagere!

Traim intro lume ciudata, un spatiu egocentric, traim ca sa visam, dar sa nu permitem si altora sa o faca, ne cerem drepturile, dar uitam de obligatii, incalcand drepturile altora...Zi de zi, mergand pe strada, in tramvai, autobuz, parc, facultate, etc, etc vad o mare de oameni, un grup informal; fiecare membru al acelui grup e un solitar, un intrus in zeci de teritorii. Tot timpul avem impresia ca doar noi contam! Si poate ca asa si este! Poate ca numai noi contam, iar ceilalti sunt simpli trecatori, pe aleea noastra, dar la fel trecatoare sunt si "obiectele" la care tinem enorm: un obiect vestimentar, un accesoriu, un obiect casnic, un animal de casa. Suntem nascuti ca sa judecam, dar de cele mai multe ori o facem gresit!

Faceam referire la cei de langa noi, acele suflete pasagere, care nu sunt simpli straini, pe care ii vedem o data in viata sau poate, intamplator, pe strada, de cateva ori, ci sunt acele persoane cu care interactionam ZILNIC, dar pe care nu le bagam in seama, nu le vorbim, nu le zambim sau nici macar nu ii privim in ochi! Sunt acele persoane cu care ne petrecem timpul, dar nici macar nu stim ca exista! Sunt acele persoane care si-au deschis inima, pentru noi, dar noi le-am intors invitatia! Nu spun ca ar trebui sa ne indragostim de orice persoana care ne declara iubire, ci sa le o dam o sansa sa faca parte din grupul nostru de prieteni, sa incercam sa ii cunoastem si sa ii acceptam asa cum sunt, sa lasam deoparte capriciile si ifosele care nu fac altceva decat sa ne acreasca si spre uimirea unora sau altora, tot pe noi ne vor rani mai departe, tot noi vom suferi din cauza lor, iar acele persoane care au decis sa-si deschida inima pentru publicul larg vor fi fericiti, vor iubi si vor fi iubiti, se vor simti impliniti pe acest pamant si in aceasta viata, vor imbatrani usor si isi vor accepta soarta, pe cand, ceilalti, "acriturile" isi vor plange mereu de mila si se vor intreba cu ce au gresit, "ca doar sunt frumos, destept si bogat", uitand de aroganta, ipocrizie, egocentrism, nesimtire si asa mai departe!

A fi om e lucru mare; dar depinde ce fel de om... Oameni sunt multi, dar cati dintre ei sunt cu adevarat OAMENI? Cati dintre ei intind o mana celor care au nevoie? Cati dintre ei dau si altora din putin lor? Cati dintre ei acorda sanse? A fi om nu inseamna numai a avea doua maini, doua picioare, un cap si un trup! Pe langa toate alea, a fi om inseamna a avea si o rotita acolo sus si un mecanism divin,ceva mai jos, acolo unde se presupune a stationa inima!

Tot timpul asteptam "ceva" de la cei de langa noi, asteptam sa ne ridice in slavi, sa ne spuna ca suntem extraordinar de frumosi, destepti, ca suntem totul pentru ei; sa ne varse o cascada de complimente, in care sa ne innece. Asteptam..., asteptam....si iar....asteptam! Iar cand e vorba de dat, de facut, dintro data, gura isi pierde lungimea, aerul nu vrea sa mai iasa din piept, ne pierdem ratiunea, vorbim limbi straine si neinteresante si ii "innecam" intrun pahar cu apa, umplut pe jumatate!

E greu, e obositor, e deranjant, e malefic sa tot alergi dupa dulci nimicuri!

The spirit of adventure

As vrea sa fie pe pamant, mereu lumina si culoare,
As vrea sa fie in al meu gand doar al tau chip, a ta splendoare!
Ma las pierdut in umbra vremii, 'n al tau suras, a ta privire,
Ascult doar inimile calde, ascunse'n lacrimi de iubire...

Aventura inseamna a te lua la tranta cu viata, a stoarce, particula de curiozitate, din necunoscut!
Linistea in care ma afund zi de zi nu face decat sa-mi strecoare, in idei, notiuni abstracte, cuvinte interzise, imagini permise doar visarii, cu ajutorul nesimtirii si detasarii de ... aceleasi dulci nimicuri... Zi de zi, timp de vreo cateva luni incoace, am in minte aceeasi imagine a unei persoane pe care, nici eu nu stiu cum, nu stiu de ce, am ajuns sa o...pun deoparte, "acolo", sa o pastrez, dar pe care incerc sa o scot, incet-incet, fara sa ma afund in acea vesnica povara de a fi...eternul refuzat. Vreau sa ascult melodiile care imi plac, fara sa ma afund in ganduri care dor, vreau sa vizionez filmele preferate, fara sa imi "creez" o idila cu nu stiu ce fantasme, vreau doar sa reincep a trai in realul de zi cu zi!

Viata este, intr-adevar, o aventura, iar noi pornim in cautarea unei alte aventuri, ignorandu-ne viata, aventura cu care ne-am nascut! Ne aventuram, cand: deschidem ochii, imediat dupa nastere, ne aventuram odata cu primii pasi, ne aventuram atunci cand deschidem ptr prima data "usa" scolii, atunci cand simtim primul fior al sentimentelor, cand ne indragostim pentru prima data, atunci cand spunem primul "te iubesc"; cand privim lacrimile de bucurie din ochii celor la care tinem; ne aventuram cand ne daruim intreaga inima celei/celui pe care o/il iubim. Viata inseamna o promisiune facuta catre noi insine, o promisiune prin care "ea" va insemna totul, iar scopul va fi acela de a o face cat mai fericita. La inceput e greu ptr ca, egocentrismul va avea rolul principal, dar odata cu trecerea timpului ne vom da seama care ne este menirea...

Arunc un ochi pe geam si nu vad decat....un gol imens: natura moarta, copacii dezgoliti, oamenii ascunsi de venirea pe nesimite a gerului, imi vad toate gandurile si dorintele undeva dincolo de sticla care desparte cele doua "lumi"; inauntru e cald, afara e frig! Asa e de obicei sau poate chiar, tot timpul e asa: inauntru e cald, iar afara e frig... Spiritul aventurii ne face sa iesim in frigul de afara, sa cautam, in multime, pe "acel" cineva si sa il atragem inauntru, unde e cald si bine, numai ca nu putini sunt aceia care prefera sa stea afara, in frig, care prefera sa se amageasca cu o "ceasca de ciocolata calda" sau "un ceai fierbinte, incalzindu-se doar ptr o scurta perioada, poate prea scurta, ptr o temperatura asa de scazuta...

Oricum, nu mai conteaza! In perioada asta vreau doar sa ma bucur de magia sarbatorilor,, vreau doar sa simt, ce simteam candva, atunci cand...asteptam cu nerabdare pe...Mos Craciun, vreau doar sa privesc in ochii celor dragi, ochi umpluti de bucurii non-materiale, bucurii sfinte din priviri sfinte, bucurii pretioase, cele mai pretioase...restul sunt doar cuvinte! Cine te poate iubi mai mult decat cei langa care ai crescut, decat cei care te pretuiesc ptr ceea ce esti si nu ptr ceea ce ai, decat cei care...ar da orice doar ca sa te vada fericit! Craciunul este doar o fila din calendar, pe cand iubirea este o poveste de viata, un basm care are tot timpul un happy-ending, ptr ca iubirea adevarata nu se sfarseste NICIODATA!!!

Es que me gusta tu cara, me gusta tu pelo,/ sonar con tu voz, cunado dices te quiero/ me gusta abrazarte, perderme en tu aroma,/ poder encontrar en tus ojos el cielo/ me gusta tu risa, me gusta tu boca,/ me gusta creer, que por mi tu estas loca,/ como quiero, que sientas conmigo la calma y cuando llegue la noche....cuidarte el alma! Cuidarte el alma....

Iubirea, prin formele ei, e singura care ne va acompania toata viata! Iubesti cand suferi si suferi cand iubesti, iubesti cand te bucuri si te bucuri cand iubesti; desi nu tot timpul se intampla asa, esti iubit cand daruiesti iubire... De cele mai multe ori, esti iubit cand daruiesti iubire!

Iubirea se invata!!!

Jurnal de bord; ziua unei nopti aleatorii! <>

Incep cu un "Lost in You", ptr ca e normal sa scriu ce simt, nu? A trecut cam mult timp de cand nu ne-am mai intalnit, au fost alegerile prezidentiale, avem un nou vechi presedinte (neinteresant), au fost alte 3 evenimente, sa le spunem....majore, evenimente care tin de indentitatea unei laturi nevoielnice ale subsemnatului si a mai fost ceva, ceva care inca exista si troneaza, cu o nesimtire permisiva, acolo sus, in inima mea! Lost in you, Can't get you out of my head, am ajuns chiar sa cred si sa simt ca ...Everything I do, I do it for you! Eh, poate ca e normal sa simt lucrurile astea ptr ca se apropie sarbatorile de iarna, zilele legale in care "a darui" este practic o necesitata, depasind cu mult gradul de obligatie, obligativitatea facand coalitie cu bunul simt, cu respectul, sinceritatea, ajungandu-se la...un tratat de sentimente ancestrale, pe alocuri fanteziste! :X

You look so beautiful, chiar si atunci cand nu esti in fata mea; tu esti un...pui de inger, ratacit in lumea mea, esti o dorinta nestatornica, cazuta din inaltul viselor mele, esti o printesa dintrun regat pierdut pe o mare involburata... You are everything! Acum trebuie sa-l "citez" pe Laurentiu Duta si sa spun ca am....reajuns sa fiu un "visator". Ziua ma las furat de gandurile care ma duc la tine, in lumea ta, aparent mirifica, dar care ptr mine e o lume de vis, noaptea abia daca reusesc sa adorm, iar atunci cand inchid ochii, vad doar chipul tau scump, dragalas, ochisorii aia zambitori, de care am ajuns sa... fall in love, again and again and...again! Cred ca daca era zapada, eram si mai si!!! :)))) iarna, in preajma sarbatorilor, cand zapada ajunge sa-mi acopere acea parte a sufletului meu ranit de neimplinri, de sperante desarte, de visuri spulberate, imi este deajuns sa privesc indelug acel covor alb, apoi trag aer in piept si ... stiu ca de maine va incepe o noua zi, voi avea o noua sansa la viata si le sentimente mai colorate! :)

Ma uitam in urma, peste momentele in care cadeam deprimat si ma intrebam de ce nimic nu merge asa cum vreau, de ce nimic bun nu mi se intalmpla? Ei bine, m-am inselat dorindu-mi "lucruri" neinsemnate, care desi si stiam ca nu-mi vor face bine, voiam cu disperare sa le am, pana cand m-am prins (precum laptele :P ) de ceea ce vrea viata sa-mi ofere si ce vreau eu de la viata! Sunt exact acele lucruri marunte care aduc un strop de zambet, pe figurile noastre "impodobite" de griji, de gelozie, la adresa celor din jur, care aparent sunt mai happy decat noi, insa catalogam asta prin supozitie, sunt acele lucruri, aparent marunte, dar care fac diferenta: o privire calda, un zambet sincer, o strangere de mana vanjoasa, o imbratisare ca la mama acasa! Doar zambind si iubind sincer, vom trece mai usor peste toate greutatile, doar daruind din adancul inimii, vom primi inzecit bunatate, iubire, recunostinta, respect; intingand o mana, cuiva, la nevoie, la randu-ne, intrun moment de cumpana, vom primi aceeasi mana, poate mai ferma si mai rapida decat cea pe care am oferit-o noi.

In ultimele 2-3 sapt m-am simtit special, m-am simtit implinit, chiar daca, inca nu am "materiile" de care am nevoie ptr a-mi incepe viata! Poate ca, undeva acolo sus, Cineva ne iubeste, poate ca si aici jos este cineva care ne iubeste, dar noi nu stim cum sa acceptam acea iubire, iubire de care avem atat nevoie ptr a fi cu adevarat happy! :) Ce s-a intamplat in aceste 2-3 sapt? Hmmm, mi-am simtit prietenii mai aproape, am cules mai multe zambete, am atins mai multe suflete decat de obicei; m-am simtit prins intrun cerc, care treptat-treptat se largeste, isi mareste aria de cucerire a unor noi imperii!

Acum mai vreau doar sa....te strang tare, taaare de tot in brate, sa te prind de mana si sa nu-ti mai dau drumul niciodata (un termen defint ptr...mult, mult timp), sa te privesc in ochi si sa ma las pierdut in oceanul ochilor tai si...mai vreau sa ...., sa te pot face sa te simti cat se poate de happy! :X

Nu uita: " Fericirea se invata!" :)

Just for you...

I guess my heart will never change! :) Cuz they call it, we call it, I call it...LOVE!!! Acel "YOU" din titlu nu se mai refera la cineva anume, ptr ca nu mai exista cineva de care sa fiu cat de cat in love... With all those rejections, I simply...gave up; nu are rost sa continui ceva ce nici macar nu am inceput... :) Nu pot sa zic ca acum sunt mai happy, dar pot sa zic doar ca acum mi-am ridicat acea pietricica imensa de pe suflet!!!:)

"just for you", o melodie super misto de-a lui Lionel Richie. Poate ca cineva, candva, undeva va indrazni sa embrace this feeling, poate ca ptr ea aceste versuri ale lui Lionel Richie vor insemna ceva aproape de divinitate: "my heart is breaking, just for you, my arms are open, just for you, and this tears i'm crying are...just for you!"... Anyway, acum ma simt eliberat, chiar daca adorm, din cand in cand cu amaraciunea sau cu un gol imens in suflet, ma simt...young again; young, beautiful, funny, poate si nitzel stresant! :D

E interesant cum ma percepe lumea, ptr ca nu taota lumea e dispusa sa-mi accepte comportamentul, nu toata lumea e smart enough sa ma inteleaga, sa-i inteleaga pe cei din jur sau..., cel mai important, sa se inteleaga pe ei insisi. Fiecare are propiul lui univers, propriile reguli, propriile credinte, iar cand vine cineva din exterior ii este greu sa-l accepte asa cum e! In "meseria" mea ajung sa interactionez cu oameni incepand de la cele mai scazute trepte ale varstei, pana la cele mai inalte, dar asta nu ma desconsidera ptr ca inca din cele mai vechi timpuri am avut de-aface cu persoane de diferite varste... Imi plac oamenii! Imi plac mult oamenii!!! Oamenii sunt niste masinarii complexe, niste teatre de lupta, niste teritorii ingradite de personalitati abstracte, niste catacombe sinistre si un colt de rai fonic placut; all in one! :)

Acesta este unul dintre acele lucruri care ma poate face sa pasesc mai departe in diferitele-mi stadii ale vietii, atunci cand am un esec, privesc ambele extreme: minima, la care ajungem fara prea mare efort (sau dimpotriva, din cauza unui efort suprasaturat) si maxima, la care se ajunge prin munca bine definita, conturata si sustinuta de idei reale, originale!

Esecul... Ce este esecul? Esecul este necredinta in capacitate! Necredinta vine din interior si anume din lipsa de intelegere a "subiectului" dorit, non-evaluarea capacitatii proprii, in concordanta cu capacitatea acelui subiect, o supozitie ireala, un factor extern care ne supune la presiuni, presiuni la care nu putem face fatza! Cand tu, ca om, vei realiza si vei intelege cu exactitate ce iti doresti de la viata, atunci vei fi pe deplin fericit!!! Cu totii speram la o iubire imposibila, cu totii plangem dupa o persoana la care am tinut enorm, o persoana pe care am ajuns sa o iubim si sa o pretuim mai mult decat propria persoana, dar surpriza...cersind iubire, vei obtine suferinta!!! Una e sa-i spui unei persoane ca te atrage, fie prin prezenta, fie prin inteligenta, rafinament, etc, iar acea persoana sa-ti impuna o limita, o bariera, iar tu sa respecti acea limita si altceva e sa faci/simti ce am enumerat mai sus, dar fara ca tu sa respecti acea bariera! Daca omul nu te vrea (chiar daca mai devreme sau mai tarziu va regreta, ptr ca nu te-a inteles asa cum ar fi trebuit, nu ti-a inteles sinceritatea si bratele deschise atat de larg..., atat de.....altruist), nu are rost sa insisti si asta pentru ca, fie dispune de un sadism de neimaginat in diferite momente mai proaste ale vietii lui si se va folosi de tine, fie te va ignora, te va trata cu dispret, va fugi de tine, in celalat capat al lumii, ori de cate ori de va zari....si atunci, te intreb, de ce sa superi ptr o persoana care nu te vrea, o persoana care nu te merita?

Acum, daca ar fi sa fac referire la propria-mi persoana...as zice urmatoarele: lumea imi zice ca sunt sad (si asa e), dar asta nu din cauza ca mai sufar pentru cineva, pentru ca acea persoana mi-a "explicat" pe cat de clar posibil ca viitorul nostru nu poate interactiona; sunt sad, ptr ca...nu-mi ies lucrurile asa cum as fi vrut, atat in plan sentimental dar si in cel profesional. As fi vrut sa vorbesc cu cineva despre tot, sa ma descarc, poate sa alerg dupa niste sfaturi, dar nu prea se gasesc persoane dispuse sa inteleaga, dispuse sa fie sincere prin ceea ce urmeaza sa spuna, sincere atat cu si fatza de mine, dar mai ales sincere fata de ele insisi! E usor sa asculti pe cineva dar fara sa auzi ce zice... Well, suntem unici pentru ca nu sutem lasati sa patrudem in spatiul celuilalt! :) Chiar si aceia pe care ii credem atat de ...deschisi, atat de binevoitori, au si ei ceva de ascuns, au ceva de comentat, au idei la care nu pot renunta, au un spirit "rasfirat" de unicitate pe cere nu si-l dezvaluie decat intro proportie infima...

Ca incheiere mai spun atat: I can be another you! ...iar asta nu copiindu-te, ci fiind next to you! :) Da-mi un add in lista ta, pune-ma in friends list, da-mi un buzz special, seteaza un IMVironment dispus sa ne creeze un smooth mood...,give me a call, once in a while si intreaba-ma de sanatate! :) nu mai sta pe invisible si nu mai pune acel busy, pentru ca e foarte stresant si incep sa-mi schimb parerea despre tine!:( nu te mai preface ca nu exist, pentru ca si eu voi incepe sa nu te mai cunosc si voi renunta la tine! lista fiind inima ta, "eu"=prietenia...

The day light....

E prima data cand postez ceva, ziua in amiaza mare! :D
Am luat o pauza (de la invatat, cica :P). Am luat o pauza de la viata, de la sentimente, de la ziua de azi, de la...mine! Does hurt when I cry? Nu stiu! Nu prea obisnuiesc sa plang, in exterior; incerc sa imi pun acea masca, day by day, incerc sa fiu, happy, sa zambesc, sa daruiesc caldura, sa strang toata lumea intrun colt...doar al meu! :) E greu sa-i faci pe cei din jur sa te inteleaga, sa-i faci sa intre in pielea ta, sa le arati ca si tu esti un omulet special. E greu pentru ca fiecare are propria lume, propriile dogme, propriile vise, propria viziune despre viata! E greu sa patrunzi intro alta lume, decat a ta, sa te faci un obisnuit al locurilor, sa te adaptezi, pentru ca te incapatanezi sa fii tu, daca esti un om de caracter (aici nu vorbesc de acei prefacuti care ar da orice, ar imbraca orice forma, doar pentru a fi acceptati sau a obtine ceva; aceia nu sunt oameni de caracter!)...

Ce-ar fi daca, ai renunta, chiar si pentru cateva clipe, la ego-ul tau, la visele tale, la perfectiune, la...imposibil? Ce-ar fi daca...ai lasa meschinaria, dulcegariile artificiale, impotenta simbolistica si toate visurile de pe taramuri feereice, fantasme care iti creeaza un neadevar absolut?

Omul e obisnuit sa viseze la...pasarele, la caii verzi de pe peretii albastri, la lumi paralele si la micutii aia verzi care spun basme neintelese! Un visator. Un romantic. Un.... aiurit! Acesta e omul! dar cu totii visam si nu e nimic rau in asta; mai rau e ca nu ne trezim din visare si ne petrecem o viata cautand ceva ce nu vom gasi niciodata!
Si eu visez. Pana acum am visat la:
- Am vrut sa fiu fotbalist! Pentru o perioada chiar am reusit, am jucat fotbal vreo...2-3 ani, in liceu, dar mi-a fost frica... Mi-a fost frica de parinti, ca vor afla (ai mei fiind impotriva; dar tot au aflat :D), asa ca am renuntat cand mi s-a ivit o sansa mare...! Mi-a fost frica sa nu-mi ratez viitorul; am avut de ales intre scoala si fotbal, asa ca am ales scoala (proasta decizie :D). Mi-a fost frica de ce puteam face! Eram bunicel, imi placea mult, visam zi si noapte numai fotbal; cum se zice, mncam fotbal pe paine! :D Abia asteptam sa plec la antrenament, abia asteptam sa ma echipez, sa intru pe teren si...sa arat de ce sunt in stare. Chiar si acum, din cand in cand, mai visez la asta si...regret, oarecum, ca nu am avut curaj sa-mi urmez visul!
- Am vrut sa scriu (si inca mai vreau)! "Pe timpuri" scriam versuri. In fiecare zi scriam cel putin o poezie! ...pana cand, intro buna zi, mi-a venit o pasarica ciudatzica si mi-a zis sa scap de caietul cu versuri, asa ca...l-am aruncat. Pur si simplu l-am aruncat la cos! Nu stiu de ce am facut asta. Probabil e o nesiguranta pe care o aveam, incercam sa ma ascund de ceilalti, care nu erau ca mine, dar pe care eu incercam sa ii imit. Ei erau cu bancurile de prost gust, incercam si eu, ei le chinuiau pe fete, le chinuiam si eu, ei faceau panarama la ore, eu de ce sa nu fac? Dar si aici, exista o oarecare limita. Nu am avut curaj sa fumez, sa beau, sa merg in fiecare zi dupa ore la o sala de jocuri sau de pariuri. Toate astea se intamplau in primii 2 ani de liceu, in care, se spune ca iti experimentezi puterea limitelor!
Revin la scris. Acum, scriu din nou, dar nu versuri, pentru ca nu mai am inspiratie, nu mai am o muza, nu mai am placerea pe care o aveam pe-atunci! Cu siguranta va exista cineva special, pentru care voi incerc sa scriu versuri, din nou. Acum scriu...proza! Incerc sa scriu ceva...real, incerc sa scriu sau mai bine zis sa fac o analiza, un studiu. Mi-am dorit, dintotdeauna, sa fiu jurnalist!:D
- Am vrut sa...ajut lumea, in special copiii. Ador copiii! Ii ador pe aia mici, de la nou-nascuti, pana la aceia care incearca sa rupa cateva cuvinte, pentru a-si face intrarea in umea asta... Vreau sa predau, vreau sa aprofundez psihologia copilului, psihologia cuplului si a familiei, sa o studiez, sa o pun in practica si sa fac cercetari! Cred ca psihologia, facultatea de psihologie a fost cea mai buna alegere din viata mea (iar liceul de economie si facultatea de economie cele mai proaste alegeri, alegeri pe care, am fost fortat sa le fac, dar cu toate astea, nu le regret prea mult, pentru ca am invatat ceva).

Daca tot e sa vorbim despre alegeri, despre decizii proaste, prima pe lista ar fi...o fata (ce altceva ar putea fi :P). O fata care va ramane pentru mult, mult timp in topul preferintelor mele! :( o persoana cum rar se gaseste pe lumea asta... Ea m-a vrut, eu nu, iar asta voi regreta cat voi trai! Am judecat-o gresit, i-am atribuit alte calitati decat cele pe care le avea, am vazut o alta persoana, alti ochi, alt zambet; am...gresit!!! :(

Am visat destul! Ma doare capul..., ma doare tot...

Just say it...

Paginile blogului meu se umplu doar atunci cand simt ca e nevoia de....mai mult! Mai mult de la viata, mai mult de la cei din jurul meu, mai mult... de la mine... Zilele astea ma gandeam si iar ma gandeam. Cat de gay pare ca este, ca un baiat sa-si scrie nebuniile pe blog? Cat de penibil este sa scriu ce simt, intro masura atat de profunda si, cu toate ca astea nu ar fi deajuns, sa le fac publice toate trairile mele? Mi se pare foarte penibil si cred ca voi renunta la acest blog...!!! :(

Si pentru ca tot sunt un ganditor inrait, nu puteam sa nu ma opresc, pentru a nu stiu cata oara, la acel feeling care dispare si reapare, se schimba mai ceva ca vremea. Ma simt bine cand vorbesc cu unele persoane pe care le indragesc, le simpatizez, le stimez, le respect si ma simt pierdut cand vorbesc cu cealalata jumatate a "inteligibilului"; ma simt pierdut, ma simt mic, ma simt un om ca oricare altul! Ma enerveaza fluctuatia asta, de parca as fi un zar aruncat intrun joc de noroc si astept de la mine sa gasesc cumva si partea castigatoare. Nu stiu daca este vreo parte castigatoare sau o parte pierzatoare; poate ca este o parte care, desi neutra, le cuprinde pe cele doua sau poate ca este o parte care nu are nimic deaface cu ghinionul sau norocul, ci este ceva...natural. Intotdeauna mi-am zis ca omul isi face singur norocul si tot el lucreaza la ghinion. Ce pot sa zic? Am noroc ca simt ceea ce simt pentr cineva? Sau am ghinion ca, desi simt, ce numai eu stiu ce simt, acea "Cineva" nu ma baga in seama? Poate ca nu merit, poate ca ma intind prea mult, mult prea mult decat imi este permis sau poate ca...nu stiu ce e cu mine si ma las atat de usor atras de acest parsiv sentiment? parsiv, dar totusi atat de placut, divin, sentiment cum nu mai exista altul pe pamant.De multe ori aud vorba: "E mai bine sa iubesti si sa suferi din dragoste, decat sa traiesti si sa nu stii ce inseamna sa iubesti!" Nu stiu... Chiar asa sa fie? Chiar asa de mult sa imi placa sa sufar din dragoste, incat sa nu pot sa trec peste asta? Nu pot sau nu vreau? hmmm... E o intrebare capcana sau ceva de genul? Cine isi permite sa stea zile, saptamani, luni, chiar ani, sa sufere, sa se gandeasca la un lucru insignifiant precum "prima dragoste nu se uita nicioadata" sau " o persoana precum cea pe care tocmai am "pierdut-o" nu voi mai intalni niciodata!" Dar, totusi, antonimul verbului "a pierde" este "a gasi", iar asta inseamna ca...ceva, ceva exista; nu e un lucru finit! Infinitul este...norocul nostru! unde se inchide o usa, o fereastra se va deschide...

Mda, cam vorbesc fara sens! :( Astazi ma plimbam pe Copou, ma uitam ba in stanga, ba in dreapta, eram fie in facultate, fie pe strada, fie in tramvai si tot asa. Vedeam in jurul meu tot felul de oameni: veseli, tristi, pierduti, incantati, entuziasmati, oameni singuri, singuratici, indragostiti, plini de viata, molesiti, etc. Pe scurt, erau oameni care simteau ceva! ...iar in acel ceva se intrepatrundea vremea nasoala, aerul rece, copacii atat de goi care-si frunzareau vantul pierdut printre crengile lor, cate o pasare ratacita, zdranganind hai-hui o "piesa" neschimbata si cunoscuta de secole doar de neamul ei; un pesaj atat de rece, dar atat de descatusat si plin de viata, un peisaj demn de o alta pagina din istoria nescrisa a omenirii. Ma simteam atat de bine, atat de...insufletit, cred ca e cuvantul potrivit, ca vedeam miscare in jurul meu, pentru ca de obicei vad doar impresii, false conduite si cameleonii!

Daca ai sta si ai privi cu atentie cati dintre cei de langa tine sunt sinceri si se exprima asa cum ai merita, ai ramane mut de uimire sa vazi ca doar, poate, o singura persoana se va sinchisi sa-ti spuna verde-n fata ce vrea de la viata ta; restul sunt doar, alte piese de mobilier!

"Ochii sunt oglinda sufletului!!!" imi place foarte mult "zicala" asta, o zicala pe care, intr-adevar incerc sa o pun in practica si, de cele mai multe ori, cand intalnesc pe cineva, incerc sa ii vorbesc sincer, deschis si sa ma pierd in ochii acelei persoane. Pentru o clipa, simt ca sunt in pielea celui/celei de langa mine, incerc sa o inteleg si sa o ajut, chiar daca nu-mi cere ajutorul; incerc sa fiu eu insumi, cu ea si imiediat imi voi da seama de ceea ce se intampla... Oamenii se plang tot timpul de ceva, chiar si de ceva marut,dar cand vine vorba de interactiune, de ajutor e greu si sa dai si sa primesti!

Acum iar ma simt putin pierdut, nu stiu incotro sa o iau (ascult Celine Dion & Paul Anka - It's hard to say goodbye :D ); as vrea sa...fiu egoist si sa cer divinitatii sa trec peste toate, dar in special, sa nu ma mai...simt pierdut! Poate ca nu am spus de ce ma simt asa; prima impresie, e ca sufar din dragoste, dar nu e chiar asa. Da, sufar si din dragoste si mi-as dori sa intalnesc pe cineva care sa nu ma judece, sa ma accepte asa cum sunt si, cel mai mult, imi doresc sa ma iubeasca din toata fiinta sa! dar principalul motiv pentru care ma simt pierdut este...,mi-e greu sa il spun! :( ...este sau mai bine zis SUNT doua evenimente extrem de neplacute, petrecute cam in acelasi interval de timp: doua despartiri! prima...de o fosta prietena si a doua...un deces... De atunci m-am molesit, nu am mai stiut ce e cu mine, ce vreau, incotro sa ma indrept si mi-am dorit, in tot acest timp, sa pot vorbi cu cineva, sa-i spun ce am pe suflet, sa-i spun ca nu mai suport si ca as fi vrut sa ma ajute intrun fel!!! :( E naspa de mine! Sunt o fire tare sentimentala, pun suflet in tot ceea ce fac, iar intrun final ajung sa sufar, fie ca e vorba de o relatie, de scoala, prieteni, pasiuni, pun suflet, ma implic, vreau sa dau tot ce am mai bun, vreau sa fiu apreciat...! Iar cum pateticul din mine are si el un rol, de fiecare data, incercam sa zambesc, sa ma prefac ca totul este foarte ok, ca nu se intampla nimic, acolo in sufletelul meu; incercam sa port acea masca, prin care, ceilalti sa nu simta stingheri in prezenta mea.

Ma gandesc tot timpul la un sigur lucru: viata e prea scurta ca sa uram, sa ne prefacem, sa fim egoisti, sa batjocorim, sa ignoram ce se intampla in jurul nostru; viata e atat de scurta, dar din pacate putini realizam asta! Unii dintre noi cred ca vor trai la nesfarsit! Uite ca nu e chiar asa; nu e DELOC asa! la ce bun sa urasti, sa ignori pe cineva, iar a doua zi sa afli ca acel cineva nu mai exista? La ce bun??? Fericirea noastra ne este adusa de zambetele celor de langa noi! Imi pare rau pentru unele lucruri pe care le-am facut sau le-am spus, imi pare rau ca nu mai pot intoarce timpul inapoi sa schimb ce a fost rau, ce am facut gresit... dar cu toate astea, nu raman decat cu regretul!

Cred ca devin prea profund si voi incepe sa plang! :D Ideea e ca ar trebui sa acceptam tot ce ni se ofera, sa ne bucuram de viata, sa intelegem ca daca cineva isi exprima sentimentele pentru noi, acea persoana o face din inima si acelei persoane ii trebuie mult curaj sa o faca! E simplu sa arunci un "Te iubesc" la intamplare, mai greu e sa "il" arati!!! Nu te grabi sa judeci; acorda o sansa!!! Poate ca...se merita si ai sa fii mai fericit/a decat iti imaginai vreodata!!!

Pierdut in necunoscut

Ieri a fost ziua de nastere a unei fiinte pe care am ajuns sa o indragesc... Nu mi-am imaginat sa...ma simt atat de repede atat de..."ciudat", sa las, atat de repede, sentimentul acela extrem de placut, sa ma surprinda din nou; oare unde gresesc? De ce mi se intampla din nou acelasi lucru de care abia am scapat? ...oh, God, ma indragostesc, iar de cine nu trebuie!!! :( Ma gandesc ce oare-mi place la ea. Sa fie oare ochii ei atat de...senini, plini de viata, care-mi arunca sageti din alea "otravite"? Sa fie zambetul ei vesnic stralucitor,.., atat de molipsitor, care nu-ti da voie sa te indepartezi de minunatia asta de fiinta, atat de gingasa, atat de dulce, atat de...frumoasa! :X EA imi place pentru ca... avem despre ce vorbi, imi place zambetul ei, imi place latura ei umana, dar nu vreau sa mai vorbesc despre asta, pentru ca nu e bine deloc. :( Ce nu-mi place la ea? Faptul ca are pe cineva! De ce??? De ce mi se intampla asta?

Ma uitam in seara asta (defapt e aproape 2 noaptea; e cu totul alta zi), la "The heartbrake kid", cu Ben Stiller, unul dintre actorii mei preferati si...motivul pentru care ma uit la film,e... Malin Akerman, sotia (in film) a lui Ben. :D Evident, ca in orice film de prost gust, iubirea isi face si ea aparitia in scena... Iubirea... Dragostea de moment... Nesiguranta si nehotararea... Cine a vazut filmul, stie despre ce e vorba: o iubire, proaspat intalnita, o poveste de dragoste infiripata, cat de cat, intrun ciment probabilistic care...la un moment dat ia o turnura putin visata si anume, dragostea nu mai e ce a fost, ptr ca, partenerul (ea) nu este exact ce credea (el) ca e! Ma gandeam in timpul filmului...oare nu asa facem si noi? Intalnim pe cineva, ne indragostim nebuneste de acea persoana(in caz ca ne indragostim si nu ne prefacem ca sunt indragostiti, doar de dragul de a obtine...."ceva"), dar in timp incepem sa ii cunoastem toate miscarile, toate obiceiurile obisnuite sau neobisnuite, murdare, etc si...incet-incet, focul acela se stinge; ajungem sa displacem acea persoana, iar asta doar pentru simplul fapt ca nu am deschis, inca de la bun inceput, ochii! Am vrut sa observam doar ce ni s-a parut interesant! Trebuie sa recunosc ca asta mi s-a intamplat si mie... Acum cativa ani (vreo 3 la numar), am intalnit o fata, aparent foarte draguta, frumusica foc, desteapta si tot asa; m-am indragostit pe loc de ea! ...imediat, am cerut-o in casatorie! :)) glumesc..:P mi-am facut curaj, am scos-o in oras, am inceput sa ne cunoastem incet dar sigur (dupa muuuulte intalniri din alea romantice, cu trandafiri, lumanari, plimbari pe malul Bahluilui, :P). Imi placea foarte mult fata aia, dar (tot timpul exista cate un "dar"...deci dar care nu inseamna cadou :P) cunoscand-o, incet, dar sigur, incepeam sa ma indepartez de ea; nu parea sa fie deloc fata de care ma indragostisem... Era...timida, foarte timida, era rece, zambea rar, abia daca scotea doua-trei cuvinte pe minut, parea tot timpul nepasatoare, absenta, pierduta intro lume numai a ei, nu avea simtul umorului, iar eu daca nu glumesc, daca nu fac o farsa sau daca nu ma prostesc, cum fac de obicei, nu ma simt deloc bine. Ea ma facea sa ma simt: singur, trist, lipsit de idei, de imaginatie, incepea sa ma deprime si chiar sa ma ...dezguste, de fiecare data cand o intalneam, pana cand m-am hotarat sa nu ma mai intalnesc cu ea, asta, evident, dupa o discutie privind lipsa ei de combativitate, dorinta pe care nu stia sa si-o arate. Niciodata nu am inteles ce vrea de la mine , de ce se comporta asa... Ca si cum toate astea nu erau de ajuns, ma scotea din sarite, de fiecare data cand o sunam, imi zicea ca e ocupata si ca nu poate vorbi. Am inteles si asta! Ii trimiteam mesaje, pe telefon, kisses, versuri... Nimic! Niciun raspuns! Cand intram pe mess sa vorbesc cu ea, ea iesea..., de fiecare data; nu asa, o data sau de doua ori, ci de....FIECARE DATA!!!!! Ea imi zicea ca nu a vazut cand am intrat. Scuze penibile! Nici nu stiu ce sa ma zic. Timida, timida, dar totusi, de ce ma eviti? De ce ma ignori? De ce nu te intereseaza ce zic si ce nu-mi raspunzi??? La prima noastra intalnire imi si zice: "vai, stii? cand m-am despartit de prietenul meu, a plans atat de muuult dupa mine, a vrut sa ne impacam, dar eu nu am vrut!" si incepe sa rada... :-?? sincer sa fiu, m-am speriat putin, dar am tacut. Chiar nu stiam ce sa zic, dar mai ales ce sa fac! Inca de atunci mi-am dat seama ca nu va merge... Anyway, a fost o experienta greu de digerat si chiar imi era, oarecum, frica sa ma apropii de fete, din cauza ei. Nu stiu ce s-a intamplat! Poate a fost vina mea, pentru ca nu am stiut sa o fac sa ma iubeasca! Poate a fost vina mea pentru ca...nu am reusit sa o fac sa comunice, sa creem un canal de comunicare valabil ambelor parti... A fost vina mea, pentru ca...eram atat de indragostit de ea, incat totul s-a dus de rapa! :(

Filmul acesta mi-a adus aminte de acea perioada. Am inteles inca de acum ceva timp ca, fiecare dintre noi purtam cel putin cate o masca, iar dupa ce ne plictisim, incepem sa ne aratam adevarata fatza! Inca de atunci am zis ca e mai bine sa renunt la masca si sa ma comport asa cum sunt eu in realitate... Sa ma comport exact asa cum ma simt, sa zic ceea ce gandesc; sa fiu eu insumi. Cineva zicea:"Fii tu insuti! Viata e prea scurta ca sa fii altcineva!"; "... nu-ti fie teama sa spui ceea ce gandesti; nu-ti fie teama sa te exprimi si sa arati ceea ce simti!" Nu-mi este teama sa spun ceea ce gandesc, dar imi e teama sa spun ceea ce simt! :( mi-e teama ca nu voi fi acceptat.

"Trenul acesta pierdut, de ganduri si visuri desarte, ma duce spre necunoscut..., ma duce tot mai departe"...putin din Compact. Se pare ca un tren pleaca; l-am scapat...Va veni altul, alta destinatie, alta calatorie....Surprize, surprize!

"Stick with you" ...melodia asta o ascult acum; melodia fetelor de la Pussycat Dolls! e una dintre melodiile mele preferate. Ca veni vorba de melodii, zilele astea am ascultat nebuneste cateva melodii, vreo 4-5 la numar; le-am ascultat si le-am tot ascultat, iar dupa ce se termina melodia asta, voi reincepe sa le ascult... O prima melodie este "The Kill", apartine trupei rock "30 seconds to mars". Printre randurile acestei piese gasesc si: "marry me, marry me..."; nu stiu de ce m-am oprit la asta! Poate ca asta imi doresc... O alta melodie e "I got you", o melodie superba a Leonei Lewis, melodie primita "cadou" de la minunatia aia de fata de care...incet, dar sigur, ma indragostesc. :( ...ajung si la formatia Within Temptation, ce are ca stil un... gothic rock, melodia "Memories" si...ma opresc la Shayne Ward...it feels like no one ever loved me, until you loved me/it feels like no one ever touched me, until you touched me...no one, no one, until you!..."Until you". Toate sunt piese in care gasesc aruncata o bucata de...sentiment neinteles de nimeni,decat abia dupa ce e pierdut si regretat... Nici nu stiu ce sa mai zic! M-am cam saturat sa ma tot uit ba la unii, ba la altii, pe strada, la facultate, diferite localuri, etc cum se iubesc, cum sa imbratiseaza, cum se....manifesta intrun mod animalic atat de...ravnit de multi dintre noi! De ce nu putem fi simpli oameni care se indragostesc pur si simplu, fara sa sufere? De ce alegem sa fim atat de ipocriti incat sa facem mofturi, cand in fata avem pe cineva, dar ne dorim pe altcineva mai bun..., mult mai bun? De ce nu stim sa pretuim ceea ce avem? De ce alegem sa suferim? Practic asta facem. Din lipsa de modestie, alegem sa fim impocriti, alegem sa credem ca undeva, cineva ne asteapta cu bratele deschise, iar intamplator, acel cineva e Fat-Frumos sau Ileana Cosanzeana!!! Suntem niste IPOCRITI, niste PREFACUTI, niste...slugi ale propriei nesimtiri! Defapt, ce vrem? Ce cautam? Asteptam sa treaca o buna parte din viata, ca, mai apoi, sa ne plagem singuri de mila ca traim intro oaza de prostie, de amagire, de snobism, de fatzarnicie, de egoism...

Da...Sunt cuvinte putin cam...dure, dar asta suntem! Saptamana care a trecut m-am simtit mai prost, mai deprimat, mai...trist ca niciodata! :( As vrea sa pot vorbi cu cineva despre....nu stiu; despre orice... Despre ceea ce simt sau nu... Dar in schimb, aleg sa ma descarc pe aceste pagini... Aleg, acum, sa...ma pierd in cuvinte, iar dimineata sa o iau iar de la capat... Aleg sa sufar in tacere! :( ce-i cu mine, oare? De ce ma comport asa? De ce ma ascund? De cine ma ascund? :(

...si ingerii plang...

Da! Si ingerii plang, nu numai baietii, asa cum se lauda cei de la Holograf... De ce plang ingerii? De ce sa nu planga? doar sunt si ei parte din...existenta noastra umila si plina de inexactitate..., fac parte dintrun ireal conjugat, fac parte din...iluzia noastra cea de toate zilele! all my memories...Toate amintirile mele despre "cineva" sunt, doar amintiri (din pacate sau din fericire, inca nu stiu, dar stiu sigur ca acum sunt doar amintiri)... Oare de ce imi face placere sa ma gandesc la acea fata, sa vorbesc despre ea, desi stiu bine ca ce a fost, a trecut si chiar daca acele sentimente ale mele pentru ea se vor mai plimba prin inima mea, o bucata de timp (pana voi reusi sa accept si altceva, pe altcineva)... Sincer, a aparut cineva, dar nu vreau sa ma hazardez iar pe un teritoriu minat si sa trec prin ceva ce tocmai am reusit sa inchei (mai mult sau mai putin); incet, incet, pas cu pas, sentiment cu sentiment, le voi pune intro alta camara a inimii mele, intrun spatiu destinat amicitiei...

Pare un strigat, disperat, de ajutor, un strop de nemurire intro lume nebuna si plina de resentimente sau o pata de necunoscut pe teritorii abrupte...;de ce nu, pare, poate un strigat de lupta; o lupta in care ne implicam cu totii, unii isi accepta soarta, altii isi plang de mila si nu vor sa cada in capcana, negandu-si astfel existenta si sentimentele. Tot mai des aud "versuri" de genul: "oare de ce nu se gandeste cineva si la mine?"; "de ce sunt singur/a?"; "de ce nu gasesc pe cineva care sa ma accepte asa cum sunt?", etc. Chiar asa sa fie? Chiar nu e nimeni care sa vada...lacrimile in care scladam singuratea, tristetea si de ce nu, sa recunoastem, disperarea? In jurul nostru sunt oameni si oamneni, diferite caractere, personalitati, diferite figuri care ne marcheaza existenta vrand-nevrand, oameni pe care ii respingem pentru ca...nu sunt destul de buni pentru noi, nu sunt caracterele potrivite, nu sunt...partile geometrice ale inimii noastre la care tanjim! Romanticii, visatorii si-au creat o imagine a jumatatii perfecte, dupa articolele din ziare, personajele atragatoare din televiziune, filme sau din lumea show-bizzzz-ului; o imagine care ne-ar putea ruina viata (care si asa e prea scurta, ca sa mai alergam dupa himere ascunse in nu stiu ce colt de natura randomizata), cautam oameni care sa se apropie perfectiunii noastre, stilului, genului care ni se potriveste; recunosc, sunt unul dintre acei romantici, care a alergat dupa astfel de himere, pana acum cateva luni, cand m-am cumintit! :D Cine e personajul de pe "sticla" care imi place mult, mult de tot? e....Hilary Duff! :P foarte frumoasa fata...,dar ramane doar un accesoriu pe care nu mi-l pot permite! Acum trebuie sa alerg dupa ceva real, ceva ce se afla in fata mea... Nu zic ca nu am intalnit fete care sa-i semene lui Hil; chiar am intalnit...3, dar ca personalitate, comportament, gandire, nu erau tocmai ce mi-as fi dorit. Dar mi-am dat seama ca nu aici e sfarsitul lumii; am in fata oameni care sa nu-i semene nici pe departe lui Hilary, nici fizic, nici teatral, scenic... Sunt oameni ca noi, dintre noi, pentru noi! Evident ca nu iti place oricine, ptr ca ai un minim de mandrie in care nu te lasa sa accepti orice iti iese in cale: ala e sarac, ala e dus cu pluta, ala e cam urat, ala are un nivel sub mediu de gandire si/sau inteligenta si tot asa. Motive sunt multe! I had enough..., cum spun dragii mei fratiori, cei de la Breaking Benjamin; don't be afraid to...dance with the devil. :P Vreau sa incerc si alta salata, altfel de mancare, decat cea obisnuita; vreau sa am langa mine si alte fete, decat cele care semana putin cu Hilary Duff, fete care merita sa fie iubite, sa fie pretuite, sa fie sarea si piperul vietii! :) Oficial, declar ca nu mai sufar pentru acea fata de care eram indragostit nebuneste pana acum cateva zile! NU e bine nici pentru mine, dar nici pentru ea (aa, ea nu seamana deloc cu Hilary Duff :P)

Si totusi, de ce plang ingerii? This is an "unknow soldier" on the battlefield of love; this is...me, then... Ingerii plang pentru ca ii respingem, ii renegam, le defaimam imaginea, existenta, caldura si ne prefacem ca nu avem nevoie de aripile lor protectoare!
Cine sunt acesti ingeri? Fiecare dintre noi este un inger pentru cel/cea la care tinem...

"Pentru lume, esti doar o persoana, dar pentru mine, esti lumea toata!"...simplu; foarte simplu!

Silence!

I'm walking on sunshine... You think that you deserve it... That could be magic... sunt cateva titluri de...muzici, melodii care cam au legatura cu simtirile noastre de fiinte inteligente ! like it or leave it...cam asa ar trebui sa ne exprimam atunci cand persoana de langa noi isi conjuga aerul de superioritate, dorinta de dominare, starea labila de exprimare, lipsa curajului de a fi la egalitate cu cel/cea pe care il/o iubeste! Tot stau si ma gandesc (desi, sincer, nu cred ca ar trebui, nu cred ca e bine sa ma tot gandesc) la...o fiinta tare draguta pe care am cunoscut-o anul acesta, intro zi insorita de mai (bine, nu e mai, dar asa suna mai bine, decat martie sau aprilie ). :P Inainte sa o cunosc, ma gandeam ca nu voi mai cunoaste niciodata o fata care sa ma faca sa ma indragostesc, sa simt ceva....puternic in suflet, sa ma faca sa sufar si sa ma bucur enorm, in acelasi timp, dar uite ca s-a intamplat! Am reintalnit acel feeling, dupa.....ani! A fost super, chiar daca deznodamantul nu a fost chiar o poveste de iubire, ca-n...."povesti" sau ca intrun film siropos de dragoste, in care rolurile principale le detin doi monstri sacri ai cinematografiei si anume Angelina Jolie si Antonio Banderas, in "Original Sin" sau...cum zice Stefan Banica jr. "te-am vazut, intro seara de mai, te'am placut...;eu aveam parul scurt, ea balai...[...]" Oricum, nu mai conteaza ce zic unii sau altii. Ce conteaza e ca se poate..., se poate sa se intample ceva "acolo" chiar si atunci cand ti-ai pierdut si ultima picatura de speranta....

....prietenii mei ma bat tot timpul la cap ca nu vreau sa aleg, ca sunt prea pretentios, fata aia, fata cealalta nu..., ca sunt atatea fete frumoase, dar eu "nu le vad". NU e vorba ca nu le vad sau ca nu as incerca ceva cu vreuna dintre ele (si cand spun "a incerca", nu ma refer la sex :D ;prima treapta a piramidei lui Maslow (in care gasim...nevoile fiziologice) este, evident, o nevoie pentru toata lumea, dar aceasta nevoie ar trebui sa fie legata cu cea de-a 3-a treapta, in care sunt nevoile de apartenta sociala, nevoia de acceptare...si aici ajung, iar la concluzia...making a friend, takes a moment, being a friend, takes a lifetime; ...iar de aici concluzia: imprieteneste-te cu cea pe care o iubesti, fi-i frate, fi-i tata, dar mai presus de toate, fi-i amic, ajut-o, intelege-o, iubeste-o mai preusus de orice si pretuieste-o ca si cum ar fi ultima si singura fiinta de pe pamant!!! ...acea fata, chiar si acum ma face sa simt si sa ma simt indragostit... de ea, atat de...dornic sa o strang la piept, tare, tareee de tot, sa-i simt fiecare vibratie, fiecare bataie a inimii ei, sa-i simt dulcea rasuflare, parfumul catifelat al pielii, "mireasma" divina emanata de privirea ei seducatoare si inocenta, buzele..., buzeleee atat de...moi, atat de siropoase, atat de...provocatoare si senzuale!!! de ce stau, nu? de ce astept?! sau....ce vreau, defapt? vreau sa....

nu spun ce vreau, dar nu din cauza ca ar fi ceva "urat", ptr k nu e; e doar dorinta mea de a fi in silencio stampa :P.

If you're gone...

Misto melodia! Dar imi dau seama ca multa lume nu o stie... E melodia celor de la Matchbox Twenty; una dintre putinele formatii pe care le prefer... De ce-mi place? Imi place timbrul vocal al lui Rob, imi place stilul rock alternativ pe care il performa, iar pe langa Matchbox, imi place mult si Breaking Benjamin cu melodii la fel de super (melodii rock, cik putin metal)...

If you're gone... e o melodie de suflet, o melodie de...dor strain, un soi de durere nepriceputa rascolita de nebuniile avansate ale pesimismului! Singura diferenta care se intrevede pe cararile sentimentelor, diferenta dintre real si ireal, dintre cunoscut si necunoscut, intre iluzie si adevar este pasiunea! Daca faci ceva, orice, din pasiune, ai vaga impresie ca.....te simti cat de cat implinit, multumit de tine, multumit de ce ai realizat. Ma uitam recent la un cuplu..., un cuplu care isi deroga existenta, un cuplu care sa taraie in coate, incercand sa arate "cuiva" ca se iubesc, ca tin unii la altii si poate ca se chinuie prea mult sa se iubeasca nedandu-si niciunul seama ca defapt isi fac rau unul altuia pacalind natura sau....incercand sa se pacaleasca pe ei insisi ca pacalesc "natura"! E un soi de nebunie ne-curata, o pierdere de timp sa incerci sa te faci sa crezi ca iubesti pe cineva, cand, defapt nu e asa, nici pe departe!!!!! Ce rost are sa te prefaci? Crezi ca daca esti impreuna cu cineva esti mai fericit? Te simti mai bine? Singuratatea in doi e mai dureroasa decat singuratatea singulara! Am trait sentimentul si stiu ce zic si....mai stiu ca nu as vrea sa-l retraiesc; chiar deloc... Ai tot timpul senzatia ca nu esti bagat in seama, ca nu esti luat in serios, ca parerea ta nu conteaza, vrei sa strangi persoana iubita la piept, sa simti acea flacara nebuna cum te cuprinde, vrei sa simti.....o siguranta nebuna, sa te simti cea mai importanta persoana de pe pamant, sa.....fii tu insuti in compania celui iubit, dar din pacate nu ai parte de nici una dintre cele enumerate. De ce? A cui e vina? E vina celui care iubeste sau e vina celui iubit? E vina mea ca nasc sentimente profunde si ca vreau sa.....mi te daruiesc totalmente sau e vina ta ca nu stii sa ma accepti, sa-mi accepti darul, care poate nu e cel mai consistent, dar e...sincer si real?

E vina lui Dumnezeu ca ne-a dat iubirea, sentimentul acesta mirific pe care noi nu-l intelegem, oricat ne-am da cu capul de pereti! E vina lui Dumnezeu ca nu ne-a dat si un manual cu instructiuni de utilizare ale sentimentelor, poate si un dictionar de multilingvism sentimental si o harta a sufletului fiecaruia dintre noi...

fara...ea!

astazi ma simt ceva mai bine! :D nu vreau sa mai vorbesc despre experiente...."uitate", despre trairi dureroase, ptr k toata lumea le traieste, dar nu toata lumea le simte iar .... chestia asta intristeaza.... :(

ma gandeam la acea fata pe care o plac atat de mult (defapt, ma gandesc zi si noapte la ea), dar din pacate nu pot face nik, ptr k are prieten, iar eu, ca un omulet plin de bun simt ce sunt, nu fac nimic; nu vreau sa ma bag intre ei, desi as vrea... Ma limitez doar la a vorbi cu ea, din cand in cand, pentru ca imi place sa-i aud vocea, mi-o imaginez atat de aproape.... Atat de...gingasa, de inocenta, de frumoasa, iar zambetul ei ar face pana si ingerii sa roseasca si sa se indragosteasca de el; ochii ei caprui ascund o parte a nemuririi, o parte firava a dragalaseniei ei! ah, cat e de pustie....dorinta asta! :( vreau sa fac multe, dar nu reusesc nimic! :( ar fi bine sa renunt, dar nu cred ca vreau! nu vreau sa o las sa-mi scape.... Am mai facut asta si...am regretat! chiar si acum regret... Anyway, o las in pace, deocamdata; nu vreau sa ma bag intre "ei" si sa zica, dupa aia, k sunt vreun monstru sau ceva (asa am vazut in filme! din good guy, devii the bad guy, fara sa vrei :D)

nici eu nu mai stiu ce e bine! dar cine stie?

din...amintiri....

“Making a friend takes a moment; being a friend takes a lifetime...”

ma uitam azi pe niste poze mai vechi si.....vedeam zburand o idee, o...idee a mea, o idee despre...."cineva". Cum poate o fiinta umana sa placa o...alta fiinta umana atat de mult incat sa renunte la ea doar ca sa o vada.... happy?! in fond, a cui fericire conteaza mai mult? a ta sau a...ei? ca niste fiinte egocentrice, spunem ca noi contam, adik "eul/ego-ul "nostru conteaza, dar cum poti fi tu happy, daca persoana de langa tine nu e? cum poti privi in ochii persoanei de langa tine, CE POTI SA-I SPUI, sa-i dai incredere si sa vada, atunci cand sufera, ca.....intr-adevar nu e singura pe lumea asta atat de rece? poti face asta, printr-o pura sinceritate, printr-o eterna dorinta de a iubi, printr-o ratiune rebela de a imbratisa necunoscutul? poti sa-i zambesti, incercand sa uiti de tine? poti sa-i ridici moralul daruindu-i un strop de speranta?

da, putem face toate astea, chiar si mai mult de atat, dar....intr-adevar vrem? de putut, putem, dar de vrut...park nu-i atat de simplu. Dam dar vrem si ceva in schimb! normal....

oare de ce, cateodata, e atat de greu sa spui cateva simple cuvinte?nu poti spune: "Imi pare rau"..., "am gresit, facand aia....", "esti lumea toata pentru mine", nici macar "te iubesc!!!" nu poti spune! e drept, spunem toate astea, chiar des..., dar nu din suflet! nu o spunem din suflet!!! o spunem doar ca sa "trecem" mai usor peste unele momente, iar la prima ocazie, faza se repeta... Iar ne cerem scuze, iar vrajeli si tot asa... Si totusi, el/ea ne iarta! de ce? poate pentru ca....ne iubeste mai mult decat o facem noi, poate pentru ca...."cineva" inseamna "ceva" sau poate pentru ca si el ne minte si se minte facand sau spunand unele lucruri lipsite de sinceritate, poate pentru ca....ii este frica de sinceritate, de sentimente, de...... singuratate!

revenind la prima fraza, cum ca....tii atat de mult la cineva, incat esti dispus sa faaci orice, oriceee doar ca sa o vezi fericita! esti dispus, chiar sa...renunti la ea! sa fie o dovada de lasitate sau de bun simt? prin asta arati ca esti nehotarat sau...stii bine ce vrei? esti un invins sau...un....invingator??? In mod normal se zice k e bine sa lupti pentru persoana iubita pana-n panzele albe! dar daca acea persoana nu te vrea? sau poate e nesigura in privinta a ceea ce vrea, iar tu, prin a lupta, nu faci decat sa-i dai un imbold?! nu viata e imprevizibila! noi o facem imprevizivbila!!! noi o facem usoara sau grea, noi ii alegem....calitatea prin ceea ce suntem! alergam exact dupa ceea ce nu vrem sa prindem..., dar o facem din lipsa de etica, de bun simt, de siguranta, de....nestiinta prestabilita!

"sunt ceea ce sunt, dar nu-ti arat decat la momentul potrivit cum sunt!"

........

ideea de... "ieri"...

intrebarile ce-si cauta raspunsul, raspunsurile ce...se sustrag intrebarilor si tot asa.... Prin intrebari cautam raspunsuri, iar prin raspunsuri dam nastere altor intrebari.... :-?
ma intrebam zilele acestea daca sau nu se mai merita sa iubesti sincer si...cu adevarat in zilele noastre.... Evident, iubirea nu cunoste limite, fie ele temporale, fie materiale, fie socio-culturale sau de oricare alt "gen" abstract, pot spune! Am auzit mult si multe, cum ca iubirea zilelor noastre nu este nici pe departe asemanatoare celei shakespeariene, eminesciene (daca am ramane pe taramuri mioritice), iubirea zilelor noastre este materiala, egoista, saraca, inconsistenta si pot continua cu "cuvinte optimiste", de genul celor enumerate, dar nu e chiar asa sau cel putin nu la inceputuri, la inceputul unei relatii sau chiar inainte de inceputul acesteia! Iubim pentru ca ne "arde" ceva acolo inauntru si vrem sa....ne eliberam cumva; de multe ori sfarsim prin a...stinge acea flacara...incet..., incet...., incet si nu ne dam seama de raul facut. :( Noi nu ne dam seama ca...doar o viata traim si prin nepasare, chiar nesimtire, dam cu piciorul la ceea ce avem(sau am putea avea), ignoram un posibil bine, o posibila...adevarata iubire! s-a intamplat, se mai intampla si...se va intampla pentru totdeauna sa avem in fata noastra ceva bun si frumos, dar sa nu vedem....

enjoy the real life! the real people and the real friends!!!

.....

"....apa trece, pietrele raman! " cateodata asa e, "apa" trece, chiar de nerecunoscut, lasand in urma mai mult decat niste....simple "pietre"! :( chiar si asa, acele "pietre"care au avut...ne-bunul simt de ramane, par desprinse dintr-un univers atat de indepartat, totusi destul de familiar! se intampla sa arunci o privirea stearsa in urma, sa meditezi la ce-a fost sau poate la ce va fi, in caz ca va fi...ceva...bun... Ce se intampla atunci cand stai pe ganduri, meditand fie la trecut, fie la viitor? nimic mai simplu: PIERZI TIMPUL!!! ce rost are sa stai, sa regreti ce-a trecut, ca poate ar fi fost mai bine daca....sau poate....sau oricare alte "probabilitati"??? trecutul ca trecut; tot te bantuie el cumva, tot adormi pasind, poate, pe meleaguri "straine", taramuri ancestrale, dornice de...iluzoriu, taramuri care te fac sa te simti....ca acasa! de ce oare incerci sa te ingropi in amintiri, sa-ti jelesti soarta care "ar fi putut sa fie...", ca poate...ar fi fost mai bine...daca...faceam asta sau....cealalta!

nu o data, mi-am pierdut noptile, intrebandu-ma de ce...??? de ce am facut aia si nu am facut-o pe cealalta sau invers? de ce....tin la o persoana atat de mult incat sa....simt ca o iubesc si totusi sa nu fac nimic? poate nu ma simt capabil sa am decenta de a avea cat de cat increderea necesara pentru a..."dezvalui" un sentiment?! de ce nu sunt capabil sa trec peste episodul asta si sa simt in continuare invaliditatea de ma exprima? acest sentiment de frustrare duce la ceva...nu prea bun; ajungi sa vrei, dar sa nu poti; ajungi sa speri, dar sa te ineci in neincredere; ajungi sa...faci "pasul", dar totusi...sa te simti incapabil de a pasi...?! cateodata e vina celor din jur, care te trag inapoi, intrun fel sau altul, slabindu-ti ego-ul, coborandu-ti stima de sine la un nivel atat de jos, incat esti incapabil sa crezi ca o poti ridica la...statutul de...siguranta...

si totusi, de ce ma ascund dupa...nimic? practic e nimic ceea ce cred ce e ceva! poate eu vad o bariera, in timp ce celalalt de langa mine vede cu totul si cu totul altceva si anume o portita intredeschisa, un terminal de visuri .... reale;

practic, acum, incepe o noua "era", o noua generatie de sentimente: iubire=bucurie=reusita; si....pasesc alene, intrun aeroport cunoscut, prea binecunoscut, de.... iluzii sentimentale, iluzii care imi hranesc optimisul si astept "transportul" care ma va duce catre lumea de vis; lumea asta nu e ireala! ea chiar exista, doar noi o putem face posibila...., doar noi o putem face REALA!!!

mda... "omul rar iubeste pe cineva pentru ceea ce este si mai degraba il iubeste pentru ceea ce-si imagineaza ca este sau...iubeste prin viziunea unei dorinte egocentrice!" nu de putine ori ne-am oprit in fata unei iluzii optice, a unui Fat-Frumos calare pe un Lamborghini alb sau stand pe un munte de bani si...stupoare!!! vai, ce il iubesc pe acest "Fat-Frumos"!!! da, mi s-a intamplat sa fiu tradat, exact pentru motivul asta, dar, hey...cine nu ar face la fel, cand si daca i s-ar oferi o asemenea "sansa"? am patit-o: am iubit, am fost tradat si...am suferit! :( nimic nou... Daca nu suferi din dragoste, inseamna cu nu stii ce e iubirea! dar daca suferi si suferi si iar suferi? te ineci de atata iubire si...te saturi de ea; "daca asta e iubirea, atunci..regret ca am cunoscut-o!" ...acesta e unul dintre motive pentru care, data viitoare, nu vei mai avea incredere sa-ti pui sentimentele pe tava si iti zici: "daca ii spun fetei ca imi place de ea, iar ea imi va raspunde sec: stii, ma simt bine in compania ta, bla, bla, blaaa, dar....nu vreau decat saaaa fim....AMICI!" WOW! stii, mie-mi place de tine, dar...ma mai gandesc daca chiar imi place! that sucks!!!

de ce iubim atunci cand iubim? sa fie oare, pentru ca asa ar trebui sa fie? asa e cursul naturii, al procreerii si al imperecherii? iubim pentru ca asta suntem programati sa facem???

cum ne dam seama ca suntem indragostiti? ce anume ne face sa simtim acel...ceva? de unde stim ca acel "the one" ne este....sortit? cum il selectam pe acel "the one"?

de ce unii sufera iar altii nu (sau mai putin)?

sunt multe intrebari; cu siguranta sunt si raspunsuri!!!

singurul motiv, ptr care ne traim viata, este ca o avem! depinde numai de noi cum alegem sa fie.. cat despre prieteni, binele si raul, succesul si esecul, iubirea si suferinta sunt doar umbre ale propriilor iluzii!!!
insa prietenii adevarati sunt cei de langa noi,cei reali!!! Omul are o viata, viata e o iluzie iar iluzia e hrana noastra care ne face sa fim oameni.. :)

...ca de inceput......

Viata incepe atunci cand...se termina o "idee"!
Conceptul de "viata" este doar o iluzie al unui inceput viabil, caracteristic nestiintei, dezinformarii, non-combatului si non-concordantei unui spirit.
In cultura indiana, viata sau inceputul vietii este privita ca moartea unui spirit!

Evident, acest blog nu "masoara" viata, nu incearca sa dea un suflu filosofic sau orice altceva, cu care sa ies in evidenta; incerc, doar, sa asez pe "hartie" unele trairi sau experiente placute si/sau neplacute... Incerc sa fiu o mica vedeta prin...felul meu de a fi!