Fara sens

Eram trecut in vremea-n care, ma tot cruceam de seci cuvinte,
De dorurile ce se ascundeau, pe drumurile de dinainte.
Priveam, cam nesatul, spre mare, spre cerul vested, naucit,
Si-aici ma tot cruceam de mine, de chipul meu cel vestejit.
Voiam sa inteleg nimicul, sa iau pricepere din vorbe,
S-o fac pe inteleptul care si-a luat o diploma din ciorbe.
Am fost trecut in izolare, pe-un drum cu iz asteptator,
Eram tic-tac-ul ce apare, nesuferit, desteptator.

M-am desteptat, dar cat s-adorm. Mi-am luat si inima in dinti,
Am fugarit a mea fiinta, pe vechi meleaguri, goi, fierbinti...
Am tresarit, reinventat, in lumi si sensuri paralele,
Am copiat credinta care statea ascunsa-n cer, sub stele.
Ma uit, cu jale, in oglinda, spre zarea ce imi e datoare,
Scalambanit ma tot prostesc sa redescopar sensul din schimbare.
Se pare ca m-am dus la vale, o iau alene pe ulei,
Cersesc minuni, peste hotare, si mila de la derbedei.

Traiesc altfel.

Am rasarit dintr-o celula, mi-am luat o viata imprumut,
Am asteptat, dupa pendula, sa fiu acel dintai nascut.
Mi-am luat, din ganduri, o secventa, de clipe mari, de doruri pline,
Am aderat la scopuri sfinte, dupa credinte reci, pagane...
Mi-am pus un sal de biruinta, sa trec a gandului hotar,
Si mi-am propus sa spintec viata, sa sorb aroma de calvar.
Ca mai mereu, dorm in negare, ma-ncred in lumea de aici,
Ma rastignesc, cersand iubirea, si-astept sa vii, sa ma ridici.

Nu cad in abis, de placere, nu rascolesc nici rani adanci,
Nu vreau decat sa simt cum piere vantoasa rece, dintre stanci.
Am rasarit, dintr-o celula, am dat viata luminii mele,
Mi-am nascocit o noua lume, mi-am asternut si-un cer cu stele.
Acum te simt, o, tu, viata! Mi-ai recreat ganduri de dor,
Mi-ai pus in inima o piatra, sculptata-n stanca, sub izvor.
Mi-ai rasarit un chip de soare, un altfel soare luminos;
Acum revine-acea dorinta: traiesc iubind, sfarsesc frumos!

In gandurile mele aspre, ma-ncanta muzici si culori,
Prin calda-i, dulce simfonie, pe campuri verzi, prin puf de nori,
Ma zbat, sfios si-ngan corale... Ba levitez catre divine,
Ca doar a mele enspe ganduri, se-ndreapta numai catre tine!
Mi-am asternut o patura de vise, pe care-o port atunci cand zbor,
Iar dorurile de atunci nescrise, isi iau dezmat, uitand de dor.
Nu am uitat ca-mi este dor, dar dorul de acum este un alt,
Nu-mi este dor, de dorul vechi, caci dorul meu e mai inalt.