I'm a total wreck!!!

Pare-mi-se ca am ajuns sa ma simt, cum nu am crezut ca voi ajunge vreodata; ma simt pe jumatate mort, epuizat, buimac. Simt ca orice as incerca, oricat de mult as vrea sa trec peste starea asta, nimic nu mi-o poate alunga. NIMIC!!! Intr-un fel, am ajuns sa ii inteleg, sa ii simt pe depresivi, pe cei care sfarsesc curmandu-si zilele, iar cand spun ca se simt goliti fara cineva/ceva anume, ca viata lor nu are nici un orizont, nici un sens, ei bine, ma uit spre inainte si nu vad decat o ceata imensa, lucruri fara sens, fara cale de iesire, o viata fara zambete, fara afectiune, fara acea licarire intrinseca ce mi-ar putea reda increderea de sine. Nu am nici un gand suicidal; don't worry! Inca nu am renuntat la a descoperi (sau redescoperi) eul sau fiinta care m-ar putea readuce in acea stare de plentitudine, de beatitudine.


In mod normal as spune ca lipsa "ei" ma face sa ma simt asa, dar ar fi doar pe jumatate adevarat. De ce? Pentru simplul fapt ca, desi doar omul sfinteste locul, desi omul este cel care te invie si te doboara, mai sunt si alte lucruri (nevoi) care duc la completarea sau intregirea fiintei (un job, un spatiu personal si intim, un teritoriu pentru evadarea din cotidian). Nu stiu cat am sa o mai duc, fara sa clachez! Iesind din spatiul meu, dau peste oamenii pe care ii privesc cu atentie, ii studiez meditativ si ii etichetez, din punct de vedere social. Ce inseamna un om, care sa aiba (cel putin) un vis implinit?! Fie ca se numeste un partener de viata, fie ca este un vorba despre "cel mai bun prieten", fie ca este vorba despre un "obiect" (casa, masina, etc), fie ca vorbim despre un job, mai bine sau mai putin bine platit, nu pot sa nu plec capul si sa ma intristez; decad asa in fiecare zi. 


Stiu si sunt constient de faptul ca exista multe sfaturi care ma ajute sa redevin omul cu visul transformat in realitate, dar de multe ori nu am curaj de nimic! Nu am curaj sa ies din casa, nu am curajul sa-mi ridic privirea, nu am curajul de a ma deplasa catre un punct fix, stabil, nu am curajul de a iesi din ordinarul meu, nu am curajul de a-mi pune ordine in ganduri, iar uneori nici nu am curajul de a ma privi, fara sa ajung sa ma invinovatesc. Figurativ vorbind, evident... De iesit, ies foarte des din casa, dar mai mereu ma indrept catre nicaieri. Privirea imi este tot timpul indreptate catre inainte, dar mare lucru nu vad. Poate cel mai nasol este legat de faptul ca pe oricine as privi sau m-ar privi, cu oricine as interactiona, ma simt de parca as fi invinovatit de catre acea persoana, ii simt privirea cum ma spinteca, judecandu-ma. Lipsit de curaj, de viata, de idei pozitive, simt ca ma sting incet si ma pierd in mediocritatea in care ma aflu. De multe ori mi-e sila sa ies in oras, sa vad oameni care au ceea ce eu nu am... Poate candva impartaseam un sfert din bucuriile lor si ma minunam de majestuozitatea unor simple lucruri sau trairi, dar acum tot ce simt este tristete! Ma intristeaza sa vad un cuplu fericit, indragostit, ma intristeaza sa vad familii, care chiar daca au probleme, nu uita sa se comporte ca o familie si sa isi impartaseasca fiecare amanunt din viata lor (iar aici nu ma refer la secrete, ci la acele amanunte care ii fac sa se simta precum o familie). Ma intristeaza sa vad pustani de bani gata, cu toate poftele puse pe masa, sau pustani simpli, care se bucura de simplitatea lor si...ma intristeaza sa vad oameni care merg la munci, vorbesc cu patos sau sila despre ele.
Imi placeau foarte mult filmele de dragoste, comediile romantice (fie ele si clisee), dar acum nici pe acestea nu le mai suport, nu mai am rabdare sa ma uit la ele, dar defapt, nu mai am rabdare pentru nimic. 


Treptat, renunt la vise, renunt la idealuri, renunt la fericirea mea, dar nu pentru ca asa vreau, ci pentru ca nu ma mai simt in stare sa indraznesc! :( Nu stiu ce e cu mine, nu stiu ce sa fac sau sa nu fac; chiar nu stiu.

Read ME !!!

Omul obisnuieste ca, in perioadele sarbatorilor Pascale sau ale Craciunului, sa trimita cat mai multe mesaje "cute" tuturor celor care se afla pe "lista". Facebook-ul, telefonul, messenger-ul.. Toate sunt impopotonate cu astfel de mesaje! Nu-i nimic rau in asta. Ba mai mult, aceasta postare s-a vrut a fi un astfel de mesaj, pentru toata lumea care ma cunoaste si lumea care nu ma cunoaste, dar am renuntat la ideea asta. De ce? Mi-a atras atentia o poza (pe care, de altfel, am si incarcat-o pe fb), cu un mesaj care spunea asa "My attitude is based on how you treat me!" Evident, inceputul e de partea mea, adica eu sunt cel care face primul pas, catre o atitudine pozitiva, iar raspunsul este cel care face toti banii!

Ei bine, nu am sa ma lungesc cu vorba si am sa incerc, intr-o oarecare masura, sa ma simt la fel de minunat ca si pana acum. Inca sunt de parere ca "Life is beautiful, because YOU are beautiful!" Celor care ma ignora nu pot sa le dau si eu ignore (deocamdata), pentru ca inca sunt capabil de a ma folosi de "o a doua sansa", pana scap de ele. :P Eu voi continua sa zambesc, iar tu...vei continua sa crezi ca sunt sarit de pe fix, nu? :)) Nu-i nimic! Eu voi fi in continuare omul care...zambi larg, like crazy people, voi vorbi doar atunci cand voi considera ca va trebui sa deschid gura, dar asta nu inseamna ca voi inceta a mai glumi si/sau tachina lumea. No way! :))

Gata! Fac o pauza si inchei cuuu... Sarbatori fericite, tuturor celor implicati in viata asta, reala sau ireala, sa va bucurati, in fiecare clipa, de stropul de nebunie pe care il detineti, implicit de prezenta mea si sa speram ca toata lumina interioara sa metamorfozeze farama de "DA", care inca sta ascunsa, undeva in noi. Pesemne stii ca cele mai mici lucruri ne fac sa ne simtim oameni mari, nu? Ei bine, mesajele sunt printre acele lucruri. Nu-l ignora pe cel care...vrea sa te aiba aproape! "I'm the best, when you're around; I'm simply the best!" Este posibil ca de zambetul tau, de atentia ta, sa se lege fericirea unei persoane, asa ca nu-l face sa fie trist; nu acum!

Tot timpul putem fi mai buni si nu doar acum, in prag de sarbatoare. Oare ne simtim mai bine atunci cand decidem sa ignoram fericirea? Just try it!

Pascalie fara excese, iti doresc! (poate doar cu exces de iubire) :)

P.S. Urasc like-urile de pe Facebook! :D

Dincolo de cuvinte

Dincolo de cuvinte

Imi sorb incet, prin pori de seara,

Un scurt apus, ce sta sa cada;

Luminile ce-l inconjoara,

Palesc incet, pierind in strada.

Acel apus, prin lucruri sfinte,

Ma face, culmea, sa respir,

Si-n timp ce caut prin cuvinte,

Incerc din el sa ma inspir.

Respir incet, inot in valuri,

Ma-ndrept spre usa, ca sa fug,

M-ascund de-a' mele idealuri

Si ma inalt, umil, pe rug...

Ca mai mereu, ma frang de dor,

'Mi-ncred fiinta-n cele sfinte,

Si-as vrea sa caut ajutor,

Dar ma ascund in seci cuvinte.

As vrea sa plang, dar nu-mi curg lacrimi,

As vrea sa strig, dar glasu-mi tuna,

Ma-nec, visand, cazut in patimi,

La lumea care-mi pare buna.

Voiam sa-nvat, doar lucruri simple,

Prin care sa renasc, sa sper,

Voiam sa scriu poeme sfinte,

Prin lumea lor, sa zbor spre cer.

Voiam sa te transform in soare,

Sa-nveti abisul cu lumina,

Sa fii magia iubitoare,

Minunea calda si divina.

Despre...noi?! Prizonierii cui suntem?

In mod normal as spune ca primavara si-a intrat, pe deplin, in drepturi, unde o zi este mai superba decat anterioara, dar e posibil sa gresesc, pentru ca primavara isi da mana cu vara si pe neobservate vom asista la acea vreme foarte calduroasa, de care, unora, ne-a fost atat de doar, iar altora...le este sila.

Intr-adevar, este o vreme destul de frumoasa, cu grade generoase, intre 15-20, un soare primitor, o adiere blanda, a vantului, -care nu demult era una destul de salbatica-; chiar am asteptat o asemenea vreme, din mai multe motive, iar cel mai important este...dorinta nebuna de a face cat mai multa miscare, in aer liber! Miscare, studiu, studiul miscarii...

Consider ca cea mai buna, cea mai eficienta metoda de a te educa, o reprezinta aprofundarea calitatii superioare, care ne face sa ne simtim noi insine, in perspectiva dobandirii unei relatii viabile, intre calitate si cantitate. Calitatea vietii este data de cantitatea cunostintelor realitatii noastre. Orice om urmeaza acei pasi, educationali, care ajuta la formarea noastra, ca oameni ai societatii. Pornim de la gradinita, scoala primara, gimnaziala, liceul, facultatea... Probabil v-ati dat seama ca fiecare dintre cele enumerate anterior, sunt nivelurile educative indezirabile, adica niciodata nu am avut vreo dorinta nemarginita de a parasi comoditatea, pentru...suprasolicitatea nivelului "brainiac". Ce-i drept, unii au invatat sa invete, astfel incat toate aceste etape sunt simple formalitati, dar cei mai multi dintre noi nu fac nimic altceva decat sa se planga! "vai, iar ne da asta lucrare"; "off, maine am teza si nu am citit nimic"; "peste cateva zile am bac-ul, iar eu sunt in plop, iar plopul e in aer"; "sesiune, stresiune; ce mama naibii mai e si asta?" :)) Exemplele pot continua. Niciodata nu am auzit pe cineva sa fie incantat ca se apropie un nou an scolar, universitar, ca se apropie o teza, sesiunea, o lucrare de licenta, etc.

"Bucuriile" de mai sus reprezinta nivelul nostru de implicare in viata noastra educativa; reprezinta planul de dezvoltare a eului. Multi au terminat o scoala, o facultate, dar au facut-o asa cum e zicala aia, din popor "ai trecut prin scala, ca gasca prin apa." Omul, elevul, studentul, invatacelul, in general, este interesat doar de note si prea putin de informatia care l-ar putea transforma sau cizela. Daca fiecare dintre noi si-ar urma visul, l-ar aprofunda, l-ar transforma intr-o alta etapa decat cea de simpla "incercare", ar vedea, poate, ca un vis nu este neaparat o dorinta inabusita, ci poate fi mult mai mult de atat.

Stiu, inceputul e mai greu. Unii au vise marete (ca si mine, dealtfel), iar asta inseamna ca exista o mare piatra ce trebuie miscata, pentru a face loc relizabilului. Acel bolovan, care sta in fata noastra, nu este neaparat o forta bruta de nemutat. Acel bolovan poate avea o greutate acceptabila pentru noi, astfel incat, cu putin efort, sa il putem da la o parte sau, chiar mai bine de atat, bolovanul ne poate lasa impresia de greutate indiscutabila, desi, daca l-am atinge putin, am vedea, am simti ca este doar o simpla iluzie de carton.

Orice vis poate deveni realitate, daca realitatea insasi nu este doar un simplu vis.

Omul, in general, duce o viata simpla, dar complexitatea simplitatii este data de nesiguranta, neincrederea in fortele proprii.

Cum se poate construi un om de calitate? De la inceputul existentei sale, fiinta umana, este inzestrata cu un concept, cu un instrument calitativ, superior celorlalte fiinte, cu care crea, dar si distruge, in acelasi timp. Creierul, caci despre el vorbim, este bunul nostru cel mai de pret. Gandim, ne imaginam, creem posibilitati mintale, ne dezvoltam prin acumularea de experiente; cu alte cuvinte, il punem la treaba cat se poate de serios. O carte citita, inseamna o experienta in plus, o cunostinta adaugita la ceea ce exista, pana la acea vreme, un nou nivel al posibilitatilor. O carte citita intamplator, despre intamplari intamplatoare, nu reprezinta mare lucru, pentru ca avem tendinta de a citi fara sa intelegem exact ceea ce vrea sa ne spuna (materiile din scoala). Acea carte, atat de nefolositoare, inseamna pierdere de timp, acumulare de nervi, transformandu-ne in cruciati impotriva propriilor noastre temeri. Practic, omul nu invata ceea ce ar fi trebuit sa invete, indrumat fiind de propriile ganduri, idei, pasiuni, ci omul invata pentru ca este obligat sa invete lucruri pe care nu are sa le mai intalneasca vreodata.

Pasiunea trebuie transformata in invatare! Parintii, profesorii si alti indrumatori de duzina, nu sunt decat niste mari idioti! Te imping de la spate sa faci lucurile pe care le vor ei, si nu lucrurile pe care ai vrea tu sa le faci. Scoala nu reprezinta formarea de oameni, asa cum ar trebui sa fie ea, ci mai mult este o modalitate de reprimare a calitatii pe care o detii. Daca se intampla sa ai rezultate mai putin bune la...romana sau matematica, dar ai rezultate bune la istorie, franceza sau desen, lumea zice ca esti prost. Daca ai rezultate bune, pe linie, atunci esti un elev/student bun. Asa sa fie? Acestia din urma, soarecii de biblioteca, sunt creatii ale propriilor temeri. Ei nu invata pentru ca simt nevoia sa faca asta, ci o fac, pentru ca vaneaza note cat mai bune, iar astfel sunt vazuti bine in societate, sunt urcati pe un piedestal (pe care nu ar trebui sa fie urcati), desi gandirea lor nu este una proprie, ci mai degraba este una fabricata. Acesti xeroxanti documentati, se supun mai mereu unor reguli venite din afara, devenind astfel prizonierii nefericirii lor. Sunt tot timpul inchisi in sine, au o gandire nu prea evoluata, o atitudine nu prea deschisa, raportat la gandirile libertine. Este ca si cum ai sta inchis intr-o casa, unde nu poti merge decat a bucatarie, ca sa mananci, la baie, si in camera in care iti faci veacul. Te uiti pe geam, vezi ce este acolo, dar nu poti simti ceea ce vezi, astfel incat fiinta ta te indruma sa fii in dezacord cu ceea ce vezi.

Frumos ar fi ca institutiile de invatamant, incepand de la liceu, sa dea, elevilor, posibilitatea de a-si alege materiile pe care sa le studieze. E drept ca multi sunt nehotarati, in privinta a ceea ce ar vrea sa invete, dar altii stiu deja ce ar vrea sa faca cu viata lor. Ma-ndoiesc, totusi, ca incepand cu clasa I si terminand a VIII-a, nu ar fi avut timp sa isi dea seama de ceea ce ar vrea sa invete. Eu am fost mai mereu atras de sport, limbi straine si limba romana, iar mai nou (clasa a X-a), de psihologie. Avand in vedere ca si acum, acele vechi placeri inca mai exista in mine, sunt setat pe ideea de a-mi urma convingerile... Psihologia este la nivel de dezvoltare personala, trecand printr-un nivel contemplativo-meditativ, catre observarea evolutiei eului si transcrierea lui, in idei observationiste.

Vreau sa mai spun doar ca omul traieste doua realitati:

- realitatea proprie si

- realitatea indusa.

Cand cele doua coincid, atunci toate sunt bune si frumoase, dar cand cele doua se bat cap in cap, e de jale. Cele doua realitati pot fi apropiate (dar nu si similare), atunci cand se merge pe aelasi drum, catre aceeasi destinatie. De ce nu sunt similare? Pentru ca intotdeauna, o realitate este mai avansata decat celalalta, din punct de vedere calitativ: mai multe informatii, mai multe alternative, mai multe experiente.

Realitatea proprie reprezinta totalitatea experientelor traite, totalitatea cunostintelor acumultate, iar cel mai important, realitatea proprie este drumul dezirabil si indubitabil de a fi urmat.

Realitatea indusa reprezinta alternativa realitatii proprii, cu un surplus de informatii, de experiente, cunostinte, de care dispune o gandire exterioara. Cei mai multi dintre noi intram in conflict cu aceasta realitate, atunci cand ni se cer lucruri straine de noi, lucruri pe care nu le vedem exponentiale in dezvoltarea noastra ca indivizi.

Omul, cat traieste, invata, dar este important ca ceea ce invata sa coincida cu realitatea lui, cu dorinta de a deveni un avansat, un maestru al trairilor proprii; un expert al eului nealterat.

Ce este femeia?

Incep prin a spune ca nu sunt misogin! :) Orice actiune, orice fraza, trebuie tratata ca atare si...citita printre randuri.

Mi-aduc aminte de o postare anterioara, in care spuneam ca "femeia este divinitatea din noi insine", apoi am avut cateva schimburi de "idei" cu un baiat, care nu intelegea ce am vrut sa spun prin aceste cuvinte. Ei bine, e simplu! Eu, ca baiat, vad in femeie o salvare, un sprijin care ma face sa trec puntea acestei vieti mai usor. Aici este simplitatea si frumusetea acestei trancaneli de care aminteam, dar dand tarcoala si complexitatii acelei fraze, poposesc pe taramuri selenare, demne de Hitchcock.

Acum nu pot decat sa vorbesc din punctul de vedere al barbatului, pentru ca altfel mi-ar fi oarecum dificil.

Femeia este fiinta pe care o visam, zi de zi, fiinta la care aspiram, fiinta a caror forme poetice ne fac sa salivam (metaforic), fiinta a carei prezenta este necontenita si de neconceput in viata noastra. Prima data am dat ochii cu femeia-mama, acea fiinta care mai mereu ne-a fost alaturi, atunci cand am avut nevoie de ea: a avut grija sa ne nasca, sa ne aduca pe aceasta lume safe and sound, cum ar zice americanu' nostru. Apoi, dupa acele 9 luni in care am zacut capsati in marsupiul mamei, ei i-a mai trebuit inca 1 an si ceva pana sa ne puna pe picioare, apoi inca un an de rabdare, pana ne-am gandit si noi sa scoatem primele cuvinte, plus inca alti 4-5 ani in care a trebuit sa ne invete care e treaba cu cei 7 ani de acasa. Sa nu mai amintesc de urmatorii ani, pana la...14, sa spunem, in care am fost tinuti in lesa, spre binele nostru. Odata cu cucerirea statutului de "buletionos", ne-am transformat brusc in libertini, cu pecetea "belele" in frunte. Libertatea deplina a fost cucerita abia dupa 16-17 ani de lesa, momente in care lumea nu avea decat un singur stapan: noi insine.

Mama a stat in umbra; nu ne-a uitat. Poate am mai primit cate o palma dupa ceafa, poate un par in spinare, ca semn al suveranitatii, pentru o continua obedienta (a nu se uita de unde am plecat).

Ea este mama!

Obiectul la care am fugit atunci cand:

- am cazut de atatea ori din copac, insemnati cu vanatai, cucuie, maini/picioare rupte;

- am luat bataie, de la straini, pentru prima data;

- ne-a cazut primul dinte sau cand am avut dureri de orice fel;

- am avut nevoie de: mancare, bautura, imbracaminte, rechizite ptr scoala;

- am avut nevoie sa ne ajute la teme sau sa ne explice teoria relativitatii si de ce Einstein este atat de...mustacios;

- ne-am certat cu cel mai bun prieten;

- am bagat degetul in priza si nu stiam ce se intampla cu mine; :))
- am cazut de pe casa, etc

Nu am gresit cand am spus ca a fost doar un obiect, pentru ca de multe ori nu am stiut sa-i rasplatim sau sa-i multumim acelei persoane pe care o numim "mama". E drept, copii fiind, semnul nostru de multumire este dat de afectiune; aratam ce simtim pentru parinti, in general, dar de multe ori, de extrem de multe ori, ajungem sa ii invinuim pentru ca ne ingradesc libertatea de exprimare. O fi gresit? Nu o fi? candva vom ajunge si noi parinti si vom intelege cum sta treaba cu aceasta...."Dreptate absoluta."

Femeia-mama... Nu ai cum sa nu respecti si sa iubesti o asemenea somitate! O fi gresit ea, de multe ori, ne-o fi impus multe reguli, ne-o fi pus multe restrictii, dar in spatele tuturor acestor nedumeriri adolescentine a stat dorinta ei de a vedea, in noi, niste oameni de calitate. Ea este o parte a "divinitatii din noi insine!"

Femeia-prietena/colega.

Acest tip de femeie o intalnim cel mai des: la munca, la scoala, pe strada, la usa de alaturi. Ea este femeia in care nu vedem sau nu vrem sa vedem sexualitatea. E clar: ne intelegem cu ea, o respectam, ca om, o respectam pentru ceea ce este, o acceptam ca prietena in viata noastra, iar de multe ori o cautam pentru sfaturi sau poate doar pentru cuvinte care sa ne ridice moralul,pentru o iesire la...plimbare, alergat, basket, bicicleta, dar ea nu este femeia potrivita pentru a experimenta sexualitatea.

In jurul meu exista numai fete, dar nu e vina mea, atata timp cat mai mult de jumatate din populatia globului este cucerita de catre fete. Ma uit la acele fiinte din jurul meu si ma intreb: chiar nu ar putea exista nimic, care sa dea nastere unei reactii chimice? Au si ele o pereche de sani, un fund, un rocking body, dar ceva lipseste. De multe ori, doar gandul asta, de a ma vedea impreuna cu o buna prietena, mi s-a parut cat se poate de ciudat; de foarte multe ori. O data sau de doua ori chiar am incercat sa "ducem relatia la nivelul urmator", dar dupa numai cateva zile mi-am dat seama ca acela era nivelul maxim, in acele momente; mai mult de atat nu avea sa existe, nu poate sa existe. E...ciudat! Ultima data cand am incercat asta, incercarea noastra s-a sondat cu o ruptura totala. Nici pana in ziua de azi nu am mai schimbat, un amarat de cuvintel... Si au trecut 4 ani de atunci. Foarte ciudata treaba! e posibil ca unora sa le mearga, dar mie nu mi-a mers.

Femeia-necunoscuta (stradala).

Zi de zi intalnim pe strada, in tramvai, in club, la piata, pe stadion, la facultate, fete pe care le admiram. Vrand-nevrand intoarcem capul dupa toate bunaciunile existente!!! Ce-i frumos si lui Doamne-Doamne ii place, nu? Asa ca, de ce sa ignoram asemenea arte ambulante? Bine, e lipsa de respect sa intorci capul dupa o fata, atunci cand esti cu...prietena, iubita, sotia. Nu ca ar fi un lucru interzis, dar e lipsa totala de respect, fata de persoana de langa tine. Ti-o fi spunand ea ca nu o deranjeaza, ca esti liber sa faci asta, daca asa simti, dar in sufletul ei sta scris cu totul altceva si...chiar o doare, cand te vede facand ceea ce faci.

Acest tip de femeie afiseaza doar exteriorul, pe care il admiram cu atata ardoare, ii savuram fiecare miscare, ii ingurcitam fiecare ondulare a corpului, dar doar atat. Ramanem cu vazutul. E posibil sa incercam sa nu ramanem doar cu vazutul, iar atunci we make a move. Incet-incet, necunoscutul devine cunoscut, interiorul iese din ce in ce mai mult la iveala si este posibil ca ceea ce vedem sa nu ne incante complet, ceea ce inseamna ca acel necunoscut sexy, a devenit un plictisitor comun. Sau poate ne vom alege cu "femeia-iubita"; cine stie?! :P

Femeia-imaginara.

Este tipul de femeie care ne este bagat pe gat: televizor, reviste, site-uri. Photoshopatele... Doamne, ce frumoase sunt femeile astea! Cat pot fi de perfecte! :X Aceasta este iluzia cu care ne hranim zi de zi, noi astia, mai idioti, care ne dorim in viata noastra doar...fotomodele inexistente. Sanii perfecti, fund apetisant, abdomen plat, chip angelic, corp de clepsidra. Aceste simple imagini ne distorsioneaza realitatea, ne induce o stare de perfect ireal.

Mai mereu am incercat sa fac o corelatie intre ceea ce mi se da si ceea ce primesc. Am incercat sa vad imperfectiunile perfectelor si perfectiunile comunelor.

Am ajuns la concluzia ca:

- sanii exagerat de mari sau mari nu sunt cel mai de pret bun al femeii. Nici cei mici nu sunt un capat de tara;

- fundul ala atat de des benoclat, este atragator doar in functie de hainele purtate. Ce-i drept, fundul aplatizat nu este deloc atragator! :D Lipsa evidenta a muschilor de pe fese si excesul de grasime, nu are cum sa fie o compozitie reusita, atragatoare.

- corpul de clepsidra. Aici, doar opusurile pot fi comentate: adica corpul exagerat de slab sau de...gras. Cel slab, este alcatuit doar din piele si os si nimic mai mult, iar cel gras este acoperit cu grasime, un invelis deloc atragator. Cele mai multe fete existente sunt cat se poate de normale, adica nici prea-prea, nici foarte-foarte.

- abdomenul plat. Daca fata merge la sala, este normal sa aibe abdomenul plat, dar daca nu merge, nu e nici un bai.

- chipul angelic. Aici sunt de parere ca acest angelic este dat de personalitatea fiecaruia, de comportament, de trasaturi. Un om cand iti zambeste cu sufletul, cu inima, este cat se poate de frumos, de atragator. Fizic ne poate trezi repulsii, dar psihic, ne aduce o oarecare liniste, siguranta, incredere.

Femeia-iubita

(revin cu ideile despre ea :P )