Mi-aduc aminte de o postare anterioara, in care spuneam ca "femeia este divinitatea din noi insine", apoi am avut cateva schimburi de "idei" cu un baiat, care nu intelegea ce am vrut sa spun prin aceste cuvinte. Ei bine, e simplu! Eu, ca baiat, vad in femeie o salvare, un sprijin care ma face sa trec puntea acestei vieti mai usor. Aici este simplitatea si frumusetea acestei trancaneli de care aminteam, dar dand tarcoala si complexitatii acelei fraze, poposesc pe taramuri selenare, demne de Hitchcock.
Acum nu pot decat sa vorbesc din punctul de vedere al barbatului, pentru ca altfel mi-ar fi oarecum dificil.
Femeia este fiinta pe care o visam, zi de zi, fiinta la care aspiram, fiinta a caror forme poetice ne fac sa salivam (metaforic), fiinta a carei prezenta este necontenita si de neconceput in viata noastra. Prima data am dat ochii cu femeia-mama, acea fiinta care mai mereu ne-a fost alaturi, atunci cand am avut nevoie de ea: a avut grija sa ne nasca, sa ne aduca pe aceasta lume safe and sound, cum ar zice americanu' nostru. Apoi, dupa acele 9 luni in care am zacut capsati in marsupiul mamei, ei i-a mai trebuit inca 1 an si ceva pana sa ne puna pe picioare, apoi inca un an de rabdare, pana ne-am gandit si noi sa scoatem primele cuvinte, plus inca alti 4-5 ani in care a trebuit sa ne invete care e treaba cu cei 7 ani de acasa. Sa nu mai amintesc de urmatorii ani, pana la...14, sa spunem, in care am fost tinuti in lesa, spre binele nostru. Odata cu cucerirea statutului de "buletionos", ne-am transformat brusc in libertini, cu pecetea "belele" in frunte. Libertatea deplina a fost cucerita abia dupa 16-17 ani de lesa, momente in care lumea nu avea decat un singur stapan: noi insine.
Mama a stat in umbra; nu ne-a uitat. Poate am mai primit cate o palma dupa ceafa, poate un par in spinare, ca semn al suveranitatii, pentru o continua obedienta (a nu se uita de unde am plecat).
Ea este mama!
Obiectul la care am fugit atunci cand:
- am cazut de atatea ori din copac, insemnati cu vanatai, cucuie, maini/picioare rupte;
- am luat bataie, de la straini, pentru prima data;
- ne-a cazut primul dinte sau cand am avut dureri de orice fel;
- am avut nevoie de: mancare, bautura, imbracaminte, rechizite ptr scoala;
- am avut nevoie sa ne ajute la teme sau sa ne explice teoria relativitatii si de ce Einstein este atat de...mustacios;
- ne-am certat cu cel mai bun prieten;
- am bagat degetul in priza si nu stiam ce se intampla cu mine; :))
- am cazut de pe casa, etc
- am cazut de pe casa, etc
Nu am gresit cand am spus ca a fost doar un obiect, pentru ca de multe ori nu am stiut sa-i rasplatim sau sa-i multumim acelei persoane pe care o numim "mama". E drept, copii fiind, semnul nostru de multumire este dat de afectiune; aratam ce simtim pentru parinti, in general, dar de multe ori, de extrem de multe ori, ajungem sa ii invinuim pentru ca ne ingradesc libertatea de exprimare. O fi gresit? Nu o fi? candva vom ajunge si noi parinti si vom intelege cum sta treaba cu aceasta...."Dreptate absoluta."
Femeia-mama... Nu ai cum sa nu respecti si sa iubesti o asemenea somitate! O fi gresit ea, de multe ori, ne-o fi impus multe reguli, ne-o fi pus multe restrictii, dar in spatele tuturor acestor nedumeriri adolescentine a stat dorinta ei de a vedea, in noi, niste oameni de calitate. Ea este o parte a "divinitatii din noi insine!"
Femeia-prietena/colega.
Acest tip de femeie o intalnim cel mai des: la munca, la scoala, pe strada, la usa de alaturi. Ea este femeia in care nu vedem sau nu vrem sa vedem sexualitatea. E clar: ne intelegem cu ea, o respectam, ca om, o respectam pentru ceea ce este, o acceptam ca prietena in viata noastra, iar de multe ori o cautam pentru sfaturi sau poate doar pentru cuvinte care sa ne ridice moralul,pentru o iesire la...plimbare, alergat, basket, bicicleta, dar ea nu este femeia potrivita pentru a experimenta sexualitatea.
In jurul meu exista numai fete, dar nu e vina mea, atata timp cat mai mult de jumatate din populatia globului este cucerita de catre fete. Ma uit la acele fiinte din jurul meu si ma intreb: chiar nu ar putea exista nimic, care sa dea nastere unei reactii chimice? Au si ele o pereche de sani, un fund, un rocking body, dar ceva lipseste. De multe ori, doar gandul asta, de a ma vedea impreuna cu o buna prietena, mi s-a parut cat se poate de ciudat; de foarte multe ori. O data sau de doua ori chiar am incercat sa "ducem relatia la nivelul urmator", dar dupa numai cateva zile mi-am dat seama ca acela era nivelul maxim, in acele momente; mai mult de atat nu avea sa existe, nu poate sa existe. E...ciudat! Ultima data cand am incercat asta, incercarea noastra s-a sondat cu o ruptura totala. Nici pana in ziua de azi nu am mai schimbat, un amarat de cuvintel... Si au trecut 4 ani de atunci. Foarte ciudata treaba! e posibil ca unora sa le mearga, dar mie nu mi-a mers.
Femeia-necunoscuta (stradala).
Zi de zi intalnim pe strada, in tramvai, in club, la piata, pe stadion, la facultate, fete pe care le admiram. Vrand-nevrand intoarcem capul dupa toate bunaciunile existente!!! Ce-i frumos si lui Doamne-Doamne ii place, nu? Asa ca, de ce sa ignoram asemenea arte ambulante? Bine, e lipsa de respect sa intorci capul dupa o fata, atunci cand esti cu...prietena, iubita, sotia. Nu ca ar fi un lucru interzis, dar e lipsa totala de respect, fata de persoana de langa tine. Ti-o fi spunand ea ca nu o deranjeaza, ca esti liber sa faci asta, daca asa simti, dar in sufletul ei sta scris cu totul altceva si...chiar o doare, cand te vede facand ceea ce faci.
Acest tip de femeie afiseaza doar exteriorul, pe care il admiram cu atata ardoare, ii savuram fiecare miscare, ii ingurcitam fiecare ondulare a corpului, dar doar atat. Ramanem cu vazutul. E posibil sa incercam sa nu ramanem doar cu vazutul, iar atunci we make a move. Incet-incet, necunoscutul devine cunoscut, interiorul iese din ce in ce mai mult la iveala si este posibil ca ceea ce vedem sa nu ne incante complet, ceea ce inseamna ca acel necunoscut sexy, a devenit un plictisitor comun. Sau poate ne vom alege cu "femeia-iubita"; cine stie?! :P
Femeia-imaginara.
Este tipul de femeie care ne este bagat pe gat: televizor, reviste, site-uri. Photoshopatele... Doamne, ce frumoase sunt femeile astea! Cat pot fi de perfecte! :X Aceasta este iluzia cu care ne hranim zi de zi, noi astia, mai idioti, care ne dorim in viata noastra doar...fotomodele inexistente. Sanii perfecti, fund apetisant, abdomen plat, chip angelic, corp de clepsidra. Aceste simple imagini ne distorsioneaza realitatea, ne induce o stare de perfect ireal.
Mai mereu am incercat sa fac o corelatie intre ceea ce mi se da si ceea ce primesc. Am incercat sa vad imperfectiunile perfectelor si perfectiunile comunelor.
Am ajuns la concluzia ca:
- sanii exagerat de mari sau mari nu sunt cel mai de pret bun al femeii. Nici cei mici nu sunt un capat de tara;
- fundul ala atat de des benoclat, este atragator doar in functie de hainele purtate. Ce-i drept, fundul aplatizat nu este deloc atragator! :D Lipsa evidenta a muschilor de pe fese si excesul de grasime, nu are cum sa fie o compozitie reusita, atragatoare.
- corpul de clepsidra. Aici, doar opusurile pot fi comentate: adica corpul exagerat de slab sau de...gras. Cel slab, este alcatuit doar din piele si os si nimic mai mult, iar cel gras este acoperit cu grasime, un invelis deloc atragator. Cele mai multe fete existente sunt cat se poate de normale, adica nici prea-prea, nici foarte-foarte.
- abdomenul plat. Daca fata merge la sala, este normal sa aibe abdomenul plat, dar daca nu merge, nu e nici un bai.
- chipul angelic. Aici sunt de parere ca acest angelic este dat de personalitatea fiecaruia, de comportament, de trasaturi. Un om cand iti zambeste cu sufletul, cu inima, este cat se poate de frumos, de atragator. Fizic ne poate trezi repulsii, dar psihic, ne aduce o oarecare liniste, siguranta, incredere.
Femeia-iubita
(revin cu ideile despre ea :P )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu