Leave me alone... Se intampla sa ma si satur de unii oameni, pe care, momentan, ii vreau ceva mai departe de mine si asta doar din cauza ipocriziei, fie din parte lor, fie din parte mea! Oamenii greu se inteleg unii pe ceilalti si asta nu din cauza ca ar fi batuti in cap, ci mai degraba din cauza indiferentei cu care trateaza viata; acea viata care, vrand-nevrand se interpune in viziunea lor, a tuturor... De cate ori privim cu intensitate la ceea ce ne inconjoara? De cate ori incercam sa ne apropiem de cei de langa noi, nu numai fizic, ci si moral, spiritual? De cate ori incercam sa ii intelgem, sa le intelgem durerea, temerile, nevoia? De cate ori incercam sa ii privim, macar? De cate ori le acordam O SANSA? De foarte putine ori sau...chiar niciodata! Si asta nu pentru ca ar merita, ci pentru ca nu ii consideram egalii nostri, ii vedem ca niste paria, intro societate numai a noastra, un univers propriu in care nu au o sansa decat cei mai buni, dintre cei buni, cei mai puternici, cei mai frumosi, cei mai bogati; cei pe care ii vedem si ii ridicam in slavi, iar ceilalti sunt niste suflete pasagere!
Traim intro lume ciudata, un spatiu egocentric, traim ca sa visam, dar sa nu permitem si altora sa o faca, ne cerem drepturile, dar uitam de obligatii, incalcand drepturile altora...Zi de zi, mergand pe strada, in tramvai, autobuz, parc, facultate, etc, etc vad o mare de oameni, un grup informal; fiecare membru al acelui grup e un solitar, un intrus in zeci de teritorii. Tot timpul avem impresia ca doar noi contam! Si poate ca asa si este! Poate ca numai noi contam, iar ceilalti sunt simpli trecatori, pe aleea noastra, dar la fel trecatoare sunt si "obiectele" la care tinem enorm: un obiect vestimentar, un accesoriu, un obiect casnic, un animal de casa. Suntem nascuti ca sa judecam, dar de cele mai multe ori o facem gresit!
Faceam referire la cei de langa noi, acele suflete pasagere, care nu sunt simpli straini, pe care ii vedem o data in viata sau poate, intamplator, pe strada, de cateva ori, ci sunt acele persoane cu care interactionam ZILNIC, dar pe care nu le bagam in seama, nu le vorbim, nu le zambim sau nici macar nu ii privim in ochi! Sunt acele persoane cu care ne petrecem timpul, dar nici macar nu stim ca exista! Sunt acele persoane care si-au deschis inima, pentru noi, dar noi le-am intors invitatia! Nu spun ca ar trebui sa ne indragostim de orice persoana care ne declara iubire, ci sa le o dam o sansa sa faca parte din grupul nostru de prieteni, sa incercam sa ii cunoastem si sa ii acceptam asa cum sunt, sa lasam deoparte capriciile si ifosele care nu fac altceva decat sa ne acreasca si spre uimirea unora sau altora, tot pe noi ne vor rani mai departe, tot noi vom suferi din cauza lor, iar acele persoane care au decis sa-si deschida inima pentru publicul larg vor fi fericiti, vor iubi si vor fi iubiti, se vor simti impliniti pe acest pamant si in aceasta viata, vor imbatrani usor si isi vor accepta soarta, pe cand, ceilalti, "acriturile" isi vor plange mereu de mila si se vor intreba cu ce au gresit, "ca doar sunt frumos, destept si bogat", uitand de aroganta, ipocrizie, egocentrism, nesimtire si asa mai departe!
A fi om e lucru mare; dar depinde ce fel de om... Oameni sunt multi, dar cati dintre ei sunt cu adevarat OAMENI? Cati dintre ei intind o mana celor care au nevoie? Cati dintre ei dau si altora din putin lor? Cati dintre ei acorda sanse? A fi om nu inseamna numai a avea doua maini, doua picioare, un cap si un trup! Pe langa toate alea, a fi om inseamna a avea si o rotita acolo sus si un mecanism divin,ceva mai jos, acolo unde se presupune a stationa inima!
Tot timpul asteptam "ceva" de la cei de langa noi, asteptam sa ne ridice in slavi, sa ne spuna ca suntem extraordinar de frumosi, destepti, ca suntem totul pentru ei; sa ne varse o cascada de complimente, in care sa ne innece. Asteptam..., asteptam....si iar....asteptam! Iar cand e vorba de dat, de facut, dintro data, gura isi pierde lungimea, aerul nu vrea sa mai iasa din piept, ne pierdem ratiunea, vorbim limbi straine si neinteresante si ii "innecam" intrun pahar cu apa, umplut pe jumatate!
E greu, e obositor, e deranjant, e malefic sa tot alergi dupa dulci nimicuri!
