miercuri, 29 februarie 2012

Optiuni de... viata, in direct.

Uitandu-ma putin peste postarile din urma, imi ziceam in sinea mea ca mi-ar fi placut sa existe cititori carora sa se la placa ceea ce scriu sau sa ii intereseze cat de cat, astfel incat sa "depuna" petitii pentru a ma citit regulat. Unul dintre...nenumaratele visuri care imi naruiesc fiinta este/a fost acel de a scrie pentru o revista/ziar. Mi-ar fi placut sa stau in fata pc-ului si sa scriu tot ceea ce debitez, din observatii facute, binenteles.. Mi-ar fi placut sa pot face investigatii cu privire la X sau Y, astfel incat sa pot scrie despre acel lucru, despre acea persoana, despre acea idee. Imi dau seama ca nu senzationalul este cel care ma scoate din casa, imi dau seama ca nici inteligenta excesiva sau cultura generala iesita din comun sa fie componente lucrative care sa ma faca sa fiu deosebit, dar la fel de bine imi dau seama ca sunt un pasionat necunoscutului, al gandirii/meditatiei prelungite.

Vreau sa ma apuc sa scriu, dar ce sa scriu? Despre ce sa scriu? Intrand pe mess sau pe facebook, vad diverse statusuri, care indeamna la o activitate a gandirii. Unii nu se mai satura din a da sfaturi -ceea ce devine exagerat si extrem de stresant-, altii isi expun suferintele sau placerile -trairi de moment-, altii...(categoria cea mai nasoala si neinteleasa, din punctul meu de vedere) "spun" tot ce fac in acel moment: scriu; citesc; TV; ma scarpin in cap; la buda; cu gaina la coafor; stau rezemat de o frunza; s.a.m.d. Anyway, nu despre asta era ideea. Fiecare e liber sa faca ce vrea, sa spuna ce vrea, sa afiseze ce vrea, ca doar suntem liberi la exprimare, suntem mari, suntem maturi, suntem inteligenti si suntem vaccinati. Ideea era alta: ceea ce vad, ma inspira! De cele mai multe ori imi vine sa scriu despre iubire, despre sentimente, despre trairi. Alteori vreau sa scriu doar despre o idee care se refera la..., dar este o idee pe care o analizez, o procesez si o afisez in stil propriu. Cu totii facem asta. Cu totii gandim (mai mult sau mai putin).

As fi vrut sa pot spune ca sunt o persoana inteligenta, super-doxata, extrem de stapana pe fortele proprii, hotarata, iar enumerarea poate continua pana in punctul incetosat, dar recunosc ca nu sunt cat se poate de departe de acele enumerari din randurile de mai sus. Sunt un om simplu, cu idei simple, cu dorinte simple si cat se poate de comune, dar partea complicata vine tocmai atunci cand construiesc o lume complexa, din simplitate. Nu fac din tantar, armasar, dar uneori exagerez cu multe lucruri si am mult prea multe temeri. Poate mi-ar fi mult mai usor daca as accepta si as intelege simplitatea, dar perfectiunea este cea care ma ghideaza catre...departe.

Nu pot sa trec pe langa trairile de moment, care imi stau in coasta. Ma uitam la statusurile unor omuleti si ma intrebam: oare de ce se intampla asta? Oare de ce ne place sa suferim, auto-torturandu-ne??? Suntem niste masochisti notorii, care afisam niste masti simple, doar pentru ce cel de langa noi sa isi dea seama de ceea ce se ascunde cu adevarat in sufletul nostru. Cersim iubire, dar cand exista o persoana dispusa sa ne-o daruiasca, ii intindem spatele, pur si simplu. Ne plangem de mila, pentru ca un cutare lucru nu ne iese, dar defapt nu prea ne dam silinta acel "cutare" sa mearga pe un drum drept, catre o finalitate corecta, ci pur si simplu ne place sa ne plangem de mila, sa stam cu mainile in san si sa asteptam sa se modifice pozitia soarelui, ca poate asa ziua de maine va aduce o rezolvare fara efort. Vrem sa slabim, dar tot efortul pe care il facem este sa cautam retete de slabit si evitam pe cat posibilul mersul la sala, alergatul prin parc sau plimbarile. Vrem sa avem bani, dar ne multumim cu job-ul de rahat care ne aduce un minim existential, desi capacitatea noastra de efort, mentala si fizica, ne-ar putea aduce ceva mult, mult mai bun! Vrem o relatie, o iubire sincera si de durata, dar o asteptam sa cada de undeva din cer (cazul meu).

Stand cu mainile in san, nu vom schimba rotatia pamantului, nu vom mari ziua, nu vom incalzi vremea doar privind la soare; nu vom castiga la lotto daca nu vom juca! Unde sunt acele riscuri, pe care e bine sa ni le asumam, ca sa nu sfarsim in suficienta zilnica? Unde este acel curaj de a privi dincolo de noi, pentru a actiona? Unde este plusul de imaginatie, care sa ne faca sa indraznim? Unde este dorinta din vis?
Nu as prea indrazni sa ma intruchipez in persoana altuia, dar nu pentru ca nu as intelege acea persoana, ci pentru ca nu prea vreau sa fiu in pielea acelei persoane. Ma uit la cutare si ma intreb: daca el nu este fericit in acea relatie, de ce continua? Daca ea nu este multumit cu acel job, de ce nu indrazneste sa aspire la ceva mai inalt? Daca eu nu sunt multumit cu viata mea, cu realizarile mele de moment, de ce nu schimb foaia? Pentru ceilalti nu as putea raspunde, asa ca nu imi ramane decat sa raspund pentru mine insumi. Incerc sa iau totul, bucata cu bucata, incerc sa studiez si sa analizez totul, cu de-amanuntul, tocmai pentru a-mi da seama de importanta, de corectitudinea, de valoarea, de necesitatea lucrurilor, oamenilor, ideilor care graviteaza in jurul meu. Imi dau seama ca fiecare lucrusor are o oarecare importanta, pentru un anumit colt al fiintei mele, dar tot nu sunt multumit, asa ca tot ceea ce fac este sa caut acea organizare care sa ma ajute sa clasific importanta, in functie de nevoi!

Cutarescu are o anumita importanta, in viata mea, dar nu este o importanta vitala. Celalalt Cutarescu, apare si el in planurile mele, dar parca a trecut un timp de cand nu m-a mai bagat in seama, asa ca este bine sa ii modific statutul si asa mai departe, pana ajung sa imi dau seama, sa inteleg de cine am nevoie cu adevarat si de cine ma folosesc, pentru a-mi intregi fiinta (a ma folosi, nu in sensul de a nu-mi pasa de acea pers/acel lucru, ci in sensul de a cauta compania ei, pentru a-mi limita durerile, neajunsurile intrinseci). Ca exemplu, as putea spune ca...in seara asta simt nevoia sa ies, sa ma plimb, sa alerg, sa beau ceva, sa vorbesc cu cineva, dar nu am un prieten destul de apropiat pentru a face aceste lucruri, asa ca imi consult "agenda" sa vad cine este disponibil, cine vrea sa faca cu mine acele lucruri. E posibil ca azi sa vreau sa ies cu el, dar maine sa ies cu altcineva si invers: el/ea sa vrea sa iasa azi cu mine, iar maine sa iasa cu altcineva. Prietenii sunt prieteni doar atunci cand ai ceva in schimb sa le oferi. Cand nu ai ce sa le oferi, te uita, saracii, ca si asa au multe pe cap... Dar nu ii condamn. Cine mai pune pret pe prietenie, in ziua de azi?! De multe ori, daca nu ai bani, nu ai nici prieteni, dar exista si exceptii, binenteles.

Statusul cuiva mi s-a parut, pe cat de amuzant, pe atat de real: "Ai bani? Love story. NU ai bani? I'm sorry!" Oare cat de adevarat sa fie? Deocamdata, banii nu ma dau afara din casa, asa ca nu incerc marea cu degetul, dar se observa. Se observa cand cineva se uita la tine de parca ai avea raie. Banii conteaza si nu prea, pentru mine, adica..., daca se intampla sa ies cu o fata si domniei sale nu ii prea face placere sa incerce ceea ce ii ofer si o vad cum isi da ochii peste cap, intr-un moment sau altul, sunt momente mixte care ma incearca: fie mi-e sila de ea, fie mi-e mila. Dar nu e vina ei! E doar vina mea, ca nu am avut ocazia sa ma nasc intr-o familie instarita si nici nu am avut norocul ca matusa Tamara sa imi lase si mie ceva mostenire, iar tot ceea ce imi ramane este sa pun caramida peste caraminda, ca sa imi construiesc propriul palat. Exact! Nu ne putem trezi cu palatul peste noapte, asa ca e indicat sa muncim zile si nopti, ani de zile pentru a ne atinge telul. Baza unui palat majestuos incepe cu un vis, apoi visul se transforma in dorinta, iar nu dupa mult timp, dorinta incepe sa prinda curaj, incepe sa faca contur si sa se transforme in stare de fapt. E posibil ca la inceput sa mai cada cate o caramida, doua, dar nu e bai. E posibil ca concentratia din acel material sa nu fi fost indeajuns de amestecata sau poate sa fi folosit mai putin materiale decat cele indicate. Trainicia palatului se cunoaste odata cu fundatia.. Daca se intampla ca fundatiei sa ii lipseasca adevaratul "ingredient", atunci s-a dus dracului si palatul meu! Totul porneste de la un vis, dar acel vis trebuie sa fie original si nu impus.

Oare este cazul sa mai plang sau sa mai cersesc iubire? Sau poate sa mai incerc sa gust din amaraciunea timpului trecut? Cine nu te cauta, nu te vrea! Visul in care nu crezi, nu ti se potriveste! Daca haina pe care o porti este prea mica sau prea mare, incearca sa gasesti o masura potrivita! Motivul principal al existentei tale este...tu insuti. Nu pot trai prin ochii celuilalt, nu pot visa visului altuia, nu pot iubi un bolovan, nu pot vorbi cu un stalp de telegraf, nu-mi pot lega de brate doua frunze, in speranta ca voi zbura, nu pot chema langa inima mea o persoana care nu ma vrea.
Cunoasterea nu se refera la cantitate, ci la calitate! Visul ajuta, dar e nevoie de realitate pentru a-l infaptui... Realitate, credinta, pasiune, nebunie si oameni cu care sa pornesti la drum. E posibil sa reusesti si singur sa construiesti acel palat, dar va fi infinit mai greu (nu imposibil), va dura infinit mai mult si te va epuiza inainte sa realizezi ca defapt visul tau era de a avea pe cineva cu care sa-ti urmezi visul, cineva care sa te ajute, sa te sustina, sa te traga de maneca, atunci cand e cazul; cineva care...sa vrea sa imbatraneasca alaturi de tine, dar nu pentru acel vis, ci doar pentru...realitatea din tine!

sâmbătă, 25 februarie 2012

Placerea si neplacerea fizicului.

7 lucruri de nesuportat la femei

Autor: sana

Desi imi plac cu insistenta barbatii, eu sunt atenta si la femei si la modul in care se prezinta ele lumii.


Ma uit la femei cu trei perechi de ochi, la toate femeile interesante. Le studiez din cap pana in picioare, trag concluzii, pun la dosar. Nu-mi dau seama daca fac asta din spirit de competitie sau pentru ca pur si simplu ma intereseaza femeile, ca fapturi.


Acesta fiind zise si preludiul oarecum gata, trebuie sa recunosc ca sunt cateva chestii de natura fizica care ma pun in incurcatura si trezesc in mine dorinta de a trage femeia cu pricina de maneca, spre a o ruga sa schimbe pe data aspectul cu pricina. Sa incepem.


Diversi peri


Desi cam toate femeile stiu ca mustata e ceva rezervat barbatilor si nu ceva cool atunci cand este vorba despre femei, totusi nu toate se lupta cu ea cum ar trebui. In plus, am vazut si nu mi-a venit sa cred si par pe sani care statea linistit acolo, nedus la frizer de ceva vreme. Bleah. Ma intreb cine sunt acesti barbati curajosi care le saruta pe gura cu foc sau le apuca de sfarcuri cu pofta pe aceste femei.



Unghii ostile


Unele femei au unghii roase din carne, cu pielite suferinde. Altele au unghii „naturale”, adica neingrijite si care urla a jale dupa un lac macar incolor, o forfecuta si o pila. Cele mai infricosatoare, totusi, mi se par femeile care au unghiile de la picioare lungi, ca niste sulite. Si in cazul asta nu pot sa nu ma intreb care este vajnicul barbat care are curaj sa se urce noaptea in pat cu o astfel de femeie, stiind ca s-ar putea sa cada secerat in lupta.


Fond de ten mortuar


Mi se pare ok cand e folosit pentru a ascunde mici imperfectiuni. Mi se pare insa ingrozitor atunci cand e folosit in exces si arata ca o masca de faraon modern. Iar cand este dat doar pana la barbie si gatul se iteste de o cu totul alta culoare, ma sperie.


Par nespalat


Nu-mi dau seama cum ajungi la decizia ca merge sa umbli si cu parul murdar, barbat sau femeie fiind. Felul in care arata, textura cand pui mana si mirosul parului nespalat proaspat sunt probabil printre cele mai gretoase lucruri cu care ai de-a face cand vrei sa te apropii de cineva.


Parfum devastator


E nemaipomenit de placut ca iubitul sa te identifice cu un anumit miros care sa il invaluie senzual. Dar parfumul dat cu nemiluita, mai ales daca e dulce, si combinat si cu alte smacuri pe care ti le-ai uns din belsug pe corp, e letal.


Par alb la femei tinere


Multe femei in jur de 30 de ani incep sa aiba fire albe. Neplacut dar asa se intampla. Si nu pot sa inteleg motivul pentru care li se pare absolut ok sa umble asa, cu ele la vedere. Chiar si prietene de-ale mele obsedate de epilat, machiaj si tinuta in general, cred ca parul alb nu e chiar o problema. Daca le intrebi, au niste explicatii legate de faptul n-au chef sau e prea scump sa se vopseasca. Bleah.


Incaltaminte nepotrivita & neingrijita


Cred ca degeaba ai imbracaminte rapitoare si emani pe vino-ncoa prin toti porii daca cizmele sunt nefacute recent. Si cand o femeie este invitata in parc, eu cred ca e o idee foarte proasta sa isi puna tocuri sau alta dracovenie care este precum nuca in perete. Ca sa nu mai vorbim de flecuri tocite.

------------------------------------------------------------------------------------------------

Acest articol pe care l-am gasit, se potriveste de minune cu ceea ce voiam sa spun, dar nu am avut curajul, pentru ca...imediat mi se pune eticheta. Nu am vrut sa par...insensibil, ne-rafinat, dizgratios?! Daca se poate spune asa. Cert este ca aceasta "autoare" mi-a usurat munca si m-a ajutat sa ma descarc! :D

Toate aceste componente ale aspectului fizic feminin duc la ceea ce numim noi "atractie" sau "indiferenta", cand vine vorba de o anume persoana. Pilozitatea, respiratia neplacuta, mirosuri mult prea naturale sau tinuta neglijenta... Stiu. Este un subiect sensibil, dar este un subiect care atinge normele bunului simt, cand se vrea inchegarea unei relatii dintre o fata si un baiat.
De multe ori suntem dispusi sa facem anumite compromisuri, ptr ca stim ca aspectul fizic se poate schimba atat de usor; e atat de simplu, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne concentram pe componenta spirituala si/sau comportamentala a partenerului.

Excesul de prostie este de o importanta exagerata pentru omul zilelor noastre. Fiecare dintre noi ne dorim alaturi o fiinta cu care sa avem ce discuta, o fiinta cu care sa ne faca placere si de ce nu, sa fie o onoare sa ne afisam cu ea in public (aici facem referire la un cod caracteristic inteligentei si...bagajului de cultura generala). Oricum, de cele mai multe ori alegem persoanele care credem noi ca ni se potrivesc, din punct de vedere comportamental, social, cognitiv si/sau intelectual.

Revenind la oile noastre -aspectul fizic- ma intreb, raspunzandu-mi, daca omul face haina sau haina face pe om? Ei bine, omul face haina, pentru ca aceasta sa ii intoarca serviciul. In zilele noastre de cele mai multe ori suntem orientati catre frumusete, calitate, linistea vizuala, pentru ca , sa fim sinceri, ne atrage ce este placut. Cum ar putea sa ne atraga fizic, o fiinta extrem de inteligenta, buna la suflet, dar dizgratioasa din punct de vedere fizic? Cum ar putea sa ne atraga o fata care se imbraca, se comporta, gandeste, vorbeste ca un baiat sau invers, un baiat efeminat?! Pur si simplu nu ne atrage, oricat de mult am vrea!
Cert este ca si unii si altii trebuie sa stim sa ne ingrijim, sa stim sa avem grija de fizicul nostru, incepand de la ingrijirea corporala (spalat, epilat/ras, parfumat, dar nu in exces), continuand cu imbracamintea, pentru care trebuie sa stim sa ne alegem stilul care ni se potriveste, stilul care ne face sa ne simtim noi insine si terminand cu...greutatea. Stiu ca de multe ori se spune "cine ma vrea, ma place asa", dar daca nu exista nimeni care sa ne vrea? Atunci ce facem? O lasam dracului asa, ca oricum nu avem nici o sansa, nu? Ce conteaza ca ma ingras sau ca ma imbrac precum ultimul om sau nu ma spal/rad cu lunile, dar imi arunc o doza infinta de deodorant care sa se intersecteze cu parfumul natural?!

Toate acestea pot fi tinute sub control, dar trebuie vointa si dorinta de a tine lucrurile sub control! Trebuie sa capatam controlul asupra noastra!

De multe ori si eu ma imbrac neglijent, din cauza ca ma satur de mine -in acele momente-. Se intampla sa nu am hainele potrivite si sa nu am bani sa imi iau altele sau pur si simplu sunt neinspirat in alegerea hainelor (cred ca sunt un dezastru in ale shopping=ului :))) .Tin minte ca de multe ori mi-am luat haine care nu mi se potriveau ca marime, desi le-am probat sau mi-am cumparat haine care, pe moment mi-au placut, dar cand am ajuns acasa "placerea" a disparut! :)) ).
Sunt suprasaturat de momentele in care simt nevoia de a fi elegant imbracat sau vreau sa experimentez si tinuta de tip urban. Nu cred ca e rau sa ne lasam in voia sortii, din cand in cand, dar sa nu ne facem din asta un obicei, pentru a trai, un stil de viata.

Nu vreau sa gazduiesc prea mult aceasta idee, dar e o idee la care tin (probabil si natura zodiei ma ajuta :D )

Imi vin acum in minte, momente mai putin placute, din epoca trecuta, cand in incercarea mea de a-mi gasi "sufletul pereche", am experimentat sarutul pe fond de respiratie neplacuta sau...pe fond de urgenta, la intalnirea cu perii faciali. :D (nu stiu cum sa ma exprim delicat, pentru ca nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar este atat de neplacut cand se intampla aceste lucruri!!!) Stiu ca dupa acele momente, dupa acel sarut, dorinta s-a transformat in comanda: sarut in continuare, dar nu ptr ca asta simt, ci ptr ca...nu vreau sa creada fata ca as avea ceva cu ea. Am facut aluzie la aceste aspecte, intinzand fie o guma de mestecat, fie bomboane mentolate, dar unii nu stiu sa se autosesizeze, nu dau de substratul intentiei! :)) Cum s-ar simti o persoana, daca i s-ar spune: "mai spala-te si tu pe dinti sau ia si-ti rade mustacioara sau parul de pe mana sau foloseste si tu deodorantul, ca s-au inventat de cand haul?" :D Destul de prost! Imi dau seama.
Poate ca ar trebui sa acordam o mai mare atentie si nevoilor celorlalti, iar asta doar pentru a ne ajuta pe noi insine. Stim ca plecand urechea la ce spune X-ulescu, ma poate face sa gasesc chichita ce statea in calea fericirii mele.. Si cand vad ca era o nimica toata, sa nu ma iau cu mainile de par si sa ma dau cu capul de pereti?

Apoi, supraponderalitatea sau subponderalitatea. Este atat de simplu sa iesi, sa faci miscare, sa te plimbi prin parc, prin gradina botanica sau chiar prin oras. Nu e musai sa exageram facand sport (alergand sau mergand la sala), ci doar trebuie sa gasim optimul de comfort, pentru noi insine, nu pentru altii. Pe langa faptul ca sportul ajuta la mentinerea sanatatii fizice, acesta ajuta si la adaugarea sanatatii psihice prin exercitii, care stimuleaza sistemul nervos si pastreaza agilitatea creierului (dans, ciclism, inot, alergat sau fitness).
Eu unul nu am nimic cu persoanele supraponderale. Ma inteleg cu ele, le accept asa cum sunt, dar nu simt o atractie fizica fata de ele, ca deh, toata buba e acolo: atractia fizica. Doar despre asta vorbim, nu?
Asa ca, dragilor, apucati-va de sport! Nu pentru ca asa scrie -intr-un cod nescris al bunului simt-, ci pentru ca sportul ajuta la dezvoltarea noastra fizica, dar si psihica! E atat de placut sa facem sport, indiferent cum o arata acesta: alergari usoare, dans, fotbal/basket/tenis, pedalat.
Sportul ii ajuta si pe subponderali (scheletii ambulanti :D ), dandu-le pofta de mancare, marindu-si masa musculara si ducandu-i catre aspectul fizic ideal. :)
Stiu ca efortul fizic este pe planul secund (sau tert), dar tocmai de aceea se numeste "efort fizic", pentru capatarea unui aspect atletic, placut si nu "incercare de efort fizic", abandonat dupa prima intentie. Nimeni nu spune ca este simplu, dar nici moarte de om nu e! :P
MENS SANA, IN CORPORE SANO!!! :)

joi, 16 februarie 2012

Imagini din trecut

Mi-aduc aminte cum trecura, alese vorbe din trecut,
Cuvinte de luat in seama, rostite in necunoscut.
Mi-aduc aminte lumi suave, priviri ascunse-n idealuri,
Cum ochii tai zambeau varatic, nascand in mine mii de valuri.
Iar buzele croindu-si drumul, spre umedul suav sarut,
Atinse de a tale patimi, aveau sa-ncerce'un inceput...
Mi-aduc aminte cum spre seara, de mana te-am luat, te-am dus
Si ne-am plimbat pe malul marii, sorbind cu tine acel apus.
In ochii tai citeam viata, o infinita pasiune
Privire ce avea sa-mi fie, o cale spre o noua lume.
Mi-aduc aminte cum in brate-mi, te ascundeai ca-ntr-un culcus,
Ma mangaiai cu'a ta privire si iarasi, scumpo, m-ai sedus!
O lacrima-mi masoara fata, cu o caldura uimitoare,
Ochii-i inchid, sa simt momentul si inima cum imi tresare.

marți, 14 februarie 2012

Acolo unde nu esti tu...

Am fost o vreme impreuna, cand nu goneam prin amintiri,
Ne sarutam sub clar de luna, imbratisati de vechi trairi.
Privirea ta era senina, inconjurata de mistere,
Vedeam cum chipu-ti in lumina, magia ta sa imi transfere.
Purtat eram de ochi caprui, spre vaste teritorii scumpe,
Si cum de mana alergam, mai peste tot dar si niciunde...
Pierdeam zile intregi in valuri, scaldati in stropii de splendoare,
Iar chipul tau era, iubito, un inger luminos in zare.

Acum privesc copacii goi, prin ramuri imi croiesc viata,
Mi-adulmec vechile mistere, sa prind roua si dimineata.
Sarutul tau a fost odata, un sfant lacas de lucruri sfinte,
Acum nu pot privi in zare si nici sa merg spre inainte.
Mi-e dor de chipul tau, iubito, mi-e dor sa te privesc intr-una,
As vrea sa simt din nou magia, ce ma facea sa suport luna!
Privesc, scaldat in spini si boare, inconjurat iar de mistere,
Traiam, sa te iubesc, iubito! Acum sunt ganduri efemere...

Ma pierd in zare, cand te caut, ma pierd in ochii nimanui,
O lacrima-mi saruta fata, de dorul ochilor caprui.
Simt cum ma topesc, iubito, picat din zborul ancestral,
Plutesc legat de-un vis aparte, alaturi de un vis formal.
Ma-ndrept spre abis, spre niciunde, departe de a ta credinta,
Nu e lumina sa ma-ndrume, sa scap din nou de suferinta.
Ah, Doamne! Cat te vreau, iubito! Sa-ti simt din nou minunea-n mine,
Sa-ti pot privi ochii caprui, se ne croim alte destine!

Am fost odata impreuna, doi calatori, purtati spre stele,
Acum tot prin vazduh plutim, spre alte lumini paralele.
Traiesc ciudate anotimpuri, respir viata-n fantezie,
Trecut-am fost prin usi inchise, doar indopat de nebunie...
Mai simt in mine vechi iubiri, sentinte ce ma vor rapune,
Caci mutilat de sentimente, soarele meu va apune.
Cu ochii lacrimati mai caut, o cale catre izbavire,
Sa strang din nou iubirea-n brate si sa ma-ndrept spre nemurire.

luni, 13 februarie 2012

Zborul, dulce cautare.

Calator prin asta lume, ratacit din poarta-n poarta,
Cu un strop de viata-n mine, fug de lumea cea desarta.
Simt fiorii cum alearga, prin trupu-mi inmarmurit,
Simt cum inima-mi se frange, asteptand un rasarit.
Observ in juru-mi vise moarte, incununate de nimicuri,
Observ o ranceda dorinta, de tine transformata-n picuri...
Nimic in lume nu m-ar face, sa renunt iar, sa nu alerg,
Sa nu mai pot zbura spre ceruri, din vise sa vreau sa te sterg!

Zaresc in juru-mi mii de flori si simt parfumuri cum m-apasa,
Din sute de pale culori, mi-aleg culoarea cea mai stearsa.
Voiam sa nascocesc povesti, sa simt minuni nemuritoare,
Voiam s-alerg prin univers, s-aleg printesa mea c'-o floare...
O rosiatica culoare, cu stropi marunti de pasiune,
Cu o aroma ametitoare, o calatoare-n asta lume.
Se pare ca prin basme caut, prin dulci iluzii imi duc viata,
Ma pun in pat, un visator, si visator sunt dimineata.

Traiesc cand suflu, cand respir, traiesc prin umbrele durerii,
Mi-astern in fata vise false, si uit magiile placerii!
Ingerii decad intr-una, se zbat, se sting, isi pierd vieti,
Isi curma, dracu', fericirea, traind in negre dimineti.
Ii simt zburand cu aripi frante si cum se zbat, oftand de chin,
Croindu-si drum prin vai abrupte, purtati alene de destin.
Cu lacrimi isi hranesc fiinta, prin lacrimi simt ca pot zbura,
Si doar prin lacrimi si durere, credinta isi pot masura...

Ma-ntreb ce caut, de ce zbor? De ce razbat spre inainte?
De ce as vrea sa te gasesc? De ce ader la lucruri sfinte?
In zborul meu, e-atat de greu, sa simt lumina si culoare,
Privirea-mi cade impietrita si-mi simt fiinta muritoare!
E-atat de frig, mi-e'atat de rece, iar trupu-mi este inghetat...
De ce ma chinui sa te caut, cand stiu ca iarasi m-ai uitat?
Dar nu ma las! Am sa alerg, am sa-mi recapat propriul zbor,
Am sa te caut in nestire, pan'oi cadea rapus de dor!

sâmbătă, 11 februarie 2012

Am nevoie de tiiineee!!!

In ultima vreme cred ca am ascultat numai melodii slow si am vizionat mai multe filme d'amour. Nu as putea spune ca sunt indragostit, dar uite asa, cu ajutorul versurilor indraznesc sa ma reapropii de ceea ce...visez. Nu, nu sunt indragostit! Desi nimic nu mi-ar fi placut mai mult decat acest lucru!!! O fi poate si din cauza apropierii zilei de 14 februarie (zi fara o conotatie deosebita), o zi in care indragostitul de rand se simte cineva, iar restul, ipocritii, isi neaga statutl de indragostit, spunandu-si ca acea zi nu reprezinta mare lucru. (e ca si cum ai nega Ziua copilului sau Ziua Nationala)

Nu vreau sa vorbesc despre altii, pentru ca nu mai pot! Fiecare e liber sa spuna ce vrea, e liber sa simta ce o vrea, e liber faca ce vrea. Pe mine ma doare ca altii judeca fara sa gandeasca.. Probabil nu m-ar fi durut atat de mult, daca nu ar fi fost vorba despre persoana mea -acei omuleti judecatori au fost rand pe rand fete pe care le-am placut-.
Omul greseste foarte mult atunci cand judeca. Extrem de mult, pentru ca de obicei -de cele mai mute ori- nu face decat sa judece din perspectiva unei singure persoane: ea insasi. Cu toate astea, intr-o lume exista cel putin doua persoane: tu si eu sau eu si tu. Atunci cand judecam, cand deschidem gura si ne punem un ranjet din ala sadic pe fata, ar trebui mai intai sa avem intelepciunea de a...cugeta, mai intai..., mai inai..., mai intai! Ar trebui sa ne punem in locul celuilalt si poate atunci ne vom da seama cum se simte, atunci cand ii sunt adresate anumite cuvinte sau cand ii sunt aruncate anumite priviri. Poate ca de multe ori starnim o suferinta inconstienta, mai putin voita, dar chiar si asa, nu cred ca avem vreo scuza.

Ma gandesc la cuvantul "dragoste", la ceea ce inseamna el, in plentitudinea lui, la magia pe care o starneste, atunci cand isi face simtita prezenta, la eruptia beatudinala ce ne invaluie. Acest cuvant este multicolor, este universal, provoaca o caldura de neinlocuit, provoaca furnicaturi pana in adancul sufletului, apoi nu inceteaza a te face sa plutesti si sa visezi cu ochii deschisi. Frumusetea cuvantului este data de necunoscutul ce se face cunoscut, de viitorul ce devine prezent, de suferinta care se transforma in fericire, de lacrimi inlocuite cu zambete imbujorate...
Ooofff... Ascultand (acum) Holograf-Vine o zi, tremur din toata fiinta, cand ma gandesc la tot ceea ce presupune eul, la ceea ce inseamna "ea", pentru mine, dar nu in ultimul rand, la ceea ce cred ceilalti ca eu gandesc despre "ea". Unii nu stiu despre ce vorbesc, asa ca...vorbesc, ca sa nu taca. De parca ar sti ce gandesc, la ce ma refer, ce simt, ce vreau, ce pot! Nu stie nimeni, nimic, decat numai eu singur!!! Poate nu ar trebui sa pun atata suflet in toate, dar nu prea am cum sa nu o fac. Firea mea este...asa cum este ea! :(

Am zis sa dau un titlu special (si cersetoresc) acestei postari -inspirat din Directia 5 - Am nevoie de tine- si nu pentru ca imi place foarte mult acesta piesa, ci pentru ca...chiar am nevoie de tine! Am nevoie sa urlu, din toata fiinta mea, catre inaltul cerului, sa daram zidurile neputintei in care ma aflu inchis, sa topesc barele de lacrimi, ale celulei mucegaite, care imi rasfrang liberatile. Vreau sa spulber orice iluzii, orice neajunsuri catacombice, care ma trag in intunericul rece, vreau sa scap de aripile frante care imi curma zborul... As vrea sa gasesc o harta catre inima ta, sa ajung cat se poate de repede, sa nu mai trebuiasca sa ocolesc atatea obstacole, sa nu mai inghet asteptand un alt si un alt tren, sa nu mai alerg de nebun catre niciunde! Am nevoie de tine, sa imi fii calauza catre locurile sfinte ale nemuririi noastre, sa imi fii lumina, atunci cand strabatem tuneluri infinte de primejdii, sa imi fii caldura care sa ma fereasca de inghetul gerului naprasnic. Vreau sa fii soarele meu si umbra, sa fii apa cea pura cu care sa imi curat sufletul, sa fii tot ceea ce nu stiu eu sa fiu. Fara tine sunt un minuscul atom, impovarat cu descoperirea urmatorului pas catre maretie... Daca stau bine si ma gandesc, stiu ca tu esti ceea ce esti si tocmai de aceea te vreau! Vreau sa te am, ca sa impartim fiecare lacrima, fiecare zambet, fiecare secunda, fiecare strop de ploaie, fiecare unda din lumina nopatii, fiecare raza de soare, fiecare sunet din timpul mut al diminetii. Vreau sa impartim primavara, sa cantam impreuna cu toamna, sa dansam cu iarna, la adapostul fulgilor de nea; vreau sa plutim pe valurile verii si sa ne scaldam in oceanul minunatiei ei!

Imi dau seama ca "rostesc" cuvinte neintelese si rumeg, fara procesare, niste idei alandala. Prin minte imi fug o groaza de imagini despre tine si ma chinui sa construiesc acel puzzle, ca sa am o imagine intreaga. E greu. E atat de greu!!! As vreau sa culeg fiecare imagine desfigurata, sa o pun intr-o cutie si sa o strang la piept, atat de tare, ca poate imaginea se va construi de la sine si nu va mai trebui sa ma chinui sa mi-o creez. Nu ma chinui cu iluzii, ci doar cu realitati traite, puse cap la cap.
Cred ca cel mai greu lucru este sa...drumul pana a-ti da seama ca nu e chiar atat de greu, atat de dificil acel drum. Hmm... E greu, dar nu din perspectiva mea! Eu vad totul simplu si chiar stiu ce vad, iar ceea ce vad ma face sa...pun punct! Mirajul, imposibilul, perfectiunea sunt doar atribute insusite prin "bunavointa" altora. :(
Imi ridic putin privirea din pamant si simt cum o lacrima mi se scurge pe obraz. Nu! Nu plang... Doar ca indraznesc sa dau curs fiintei mele...

To dream is easy. To act is not that difficult. To accomplish is so damn hard, but not imposible! (lucrurile valoroase sunt rare, se obtin greu si tocmai asta le face sa merite tot efortul, toata asteptarea)

joi, 9 februarie 2012

SF-uri in miez de noapte


Pribegesc iar, in inima noptii, visand la lucruri interzise, visand la tine, traind cu iluzii despre tine. Sunt departe. Departe de lumea mea, departe de oameni, departe de mine... Defapt, sunt la doi pasi de cel mai apropiat om, dar totusi sunt atat de departe de omenire. Am pornit in pribegie, catre locurile in care te-as putea gasi, am traversat munti, mari, zile, nopti, ani de lumina si intuneric, caldura si frig; m-am transformat intr-un calator singuratic, in cautarea unui suflet.
In necunostinta de cauza, putin inspirat, putin informat -sau prost-, am decis sa alerg in nestire catre inima ta, am hotarat ca inceputul poate fi mai aproape decat sfarsitul, astfel incat trecerea de la iluzii, la realitate, este singura metoda datatoare de viata. Legile nescrise spun povesti nemuritoare, ma atata sa ma caut, sa renasc in marele stil phoenixcian si sa pornesc in cautarea ta! Tu, cea care mi-ai dat viata, dorinta de a trai, de a te gasi! Tu, cea care mi-ai aratat ca lumina poate fi mai benefica decat intunericul in care ma scald zilnic! Tu, cea care m-ai facut sa simt sfintenia caldurii! Tu, care mi-ai aratat ca viata poate avea mult mai multe culori, decat cele pe care le stiam eu -alb si negru-.

Pribegind catre nicaieri, am inceput sa vad in mine fiinta ta, am inceput sa vad partea de adevar care imi lipsea si lumina cea pioasa, indaratnica ce ma calauza. Mergand prin noapte, batea un vant necrutator, era un frig imens, de simteam cum pielea se usuca treptat, mainile se raceau din ce in ce mai mult, aerul pe care il respiram devenise din ce in ce mai insuportabil, ba chiar si pleoapele incepusera a se da pe tanjeala, lasandu-se grele, ascunzandu-se in neputinta lor. Lumina devenea din ce in ce mai pala. Am avut proasta inspiratie de a lua in calatoria mea doar niste lumanarele si o cutie de chibrituri umede. Acum ma gandesc, daca as fi luat cel putin o anterna si cateva baterii de rezerva, poate mi-ar fi fost mai usor, dar nu, nu am facut-o... Dar nu-i nimic! Ma voi descurca cu ce am. Nu ma mai plang! :)

As fi vrut ca in acesta calatorie a mea, sa te am alaturi, sa fii tovarasul cu care sa pot schimba idei, omul cu care sa impartasesc intimitati, fiinta cu care sa imblanzesc sentimente, dar uite ca am avut proasta inspiratie de a porni singur la drum. Probabil nu as mai fi pornit, daca ai fost alaturi de mine.

Acum ma gandesc cum sa dau viata fiintei din mine, ce iti voi spune atunci cand te voi vedea, cum mai voi comporta, cum te voi privi, cum voi evita sa ma inec in lacrimile care mi-au purtat dorul de atata amar de vreme. Ca veni vorba de lacrimi, ei bine, nu mai stiu demult sa plang! Nu mai stiu sa visez, nu mai stiu sa privesc decat in jos, in marea majoritatea a timpul, iar uneori catre infinit si sa ma intreb "de ce?" Si totusi, am intelepciunea de a-mi raspunde... Am gasit in mine o farama de putere, o dorinta infinta de a nu renunta! Scopul meu nu este sa nu renunt, ci sa continui. Daca as renunta la tine, as renunta si la mine, as renunta sa mai tin ochii deschisi, mi-as refuza lumina, caldura, zambetul, privirea. As refuza sa imi alimentez viata cu acele vicii care m-au purtat pana acum pe un taram de neinlocuit! Da. Inca mai port o bunatate in suflet, inca mai am incredere in credinta mea, inca mai sper ca voi simti caldura cea adevarata, iar toate acestea vor fi doar cu tine tine!

Uneori simt ca zborul, dar zborul acesta al meu este purtat de niste aripi frante, semi-incalzite, semi-incordate, aripi care imi dau mereu senzatia ca se vor frange si mai voi prabusi in neant, dar...doar credinta ma poarta acolo sus. Imi aduc aminte -ceea ce defapt este o traire zilnica- cum fiecare zbor imi este insotit de o frica puternica! Simt in mine mereu teama de a nu intra in furtuna, de a nu cadea in gol, dar cea mai mare teama este legata de faptul ca nu imi voi mai putea continua zborul catre tine! :( Nu as vrea sa ma gandesc ce s-ar intampla in acel moment. Nu vreau sa cred ca poate fi adevarat. Il refuz si il neg in totalitate!

Imaginatia imi fuge peste toate coclaurile, alearga in nestire, de parca ar fi pe un camp cu flori, purtat de o adiere miseleasca, unde vantul s-a intovarasit cu lumina si caldura soarelui, pentru a ma rapune. Ma astern pe covorul moale si proaspat, al unei ierbi dese si primitoare, imi inalt privirea spre inaltul cerului, iar cu un zambet in coltul gurii, oftez, tragand aer in piept, un aer tare, dar binefacator, un aer dogmatic, nesaturat. Simt in mine dorul unei lacrimi lenese, cazute pe obrazu-mi uscat de trecerea vremii, a vremurilor, imi imaginez cum ar fi daca...
- Cum ar fi daca ai fi acum, aici, langa mine si ne-am prinde intr-o hora sau un dans nebunesc, o nebunie fireasca, nascuta din puterea prezentei celuilalt?
- Cum ar fi daca te-as putea strange atat de tare in brate, incat sa iti simt fiecare bataie a inimii, sa iti simt respiratia angelica, presarata peste urechea mea, peste sufletul meu?
- Cum ar fi daca ti-as mangaia si ti-as saruta fiecare particica a corpului, astfel incat sa te topesti, dand frau liber simturilor scaldate in fel si fel de desfatari, iar odata cu tine sa ma topesc si eu? - - Cum ar fi daca fiecare privire a ta mi-ar strafulgera fiecare ungher al inimii mele presarate de atata necunoastere?
- Cum ar fi daca, auzul vocii tale divine ar fi singura si cea mai placuta melodie pe care sa o pot asculta?
- Cum ar fi daca...as simti dorinta de a nu te mai dori? Probabil as fi tentat sa spun, sa ma mint ca nu am nevoie de iubire sau de iubirea ta.

Ma simt ca un neghiob, purtat in adancuri, intr-un abis inimaginabil, o lume demonica din care nu pot scapa. Vreau sa plang, dar nu pot decat sa ma plang. Vreau sa vars o lacrima de dor adevarat, dar am uitat cum sa fac asta. Vreau sa nu mai suspin si sa incep sa respir normal, fara a avea nevoie de niste aparate fictive care sa ma tina in viata. Vreau sa pasesc catre culmile cele mai inalte, sa strabat fiecare colt al vietii, purtat de o incredere oarba, de viziuni, de aerul unei victorii incontestabile. Vreau sa fiu eu insumi si sa nu ma mai prefac, doar de dragul de a face pe plac cuiva, in dorinta mea nesabuita de a patrunde in acea fiinta. Vreau sa te am!
Am nevoie de tine! Am nevoie de blandetea ta, cu care sa ma mangai cand merit sau sa ma certi, atunci cand gresesc. Am nevoie de privirea ta angelica, sa am mereu si mereu, la infinit, un motiv de a ma scalda in minunatia ochilor tai. Am nevoie de zambetul tau incomensurabil, care sa ma ghideze catre lumina ce nu o pot gasi de unul singur. Am nevoie de credinta ta nemarginita, pentru ca doar asa, pot continua si eu sa cred in mine, in tine, in noi. Am nevoia de fiinta ta, cu care sa pot impartasi bucuriile si tristetile; cu care sa imi masor reusitele si dorintele pentru mai mult. Am nevoie de spiritul tau, sa imi lumineze nebuloasa in care ma aflu. Am nevoie de trupul tau, acel templu care sa fie doar al meu, sa il pot diviniza, sa il pot strange in brate, sa il pot saruta, sa ii pot simti caldura, parfumul, splendoarea. Am nevoie de tine, ca sa imi transform iuziile in realitate, sa nu mai alerg dupa dulci himere, sa nu ma mai pacalesc cu nimicrui, sa nu mai sper in dezamagiri, sa nu mai simt nevoia de a-mi dori suflete inexistente. Am nevoie de realitate! Am nevoie de tine, sa simti nevoia de mine, tu, suflete pereche!
"Acum te caut, la intamplare, oare cand te voi gasi? Suflet pereche, numai tu ma poti iubi!!!"

P.S. Probabil sunt un visator, un romantic incurabil, un nebun descendent al timpurilor demult apuse, dar eu inca cred si voi crede pentru totdeauna in tine!!! Nu am nevoie de altii care sa imi spuna sa ma trezesc, pentru ca stiu ca sunt treaz, cat se poate de treaz si mai stiu ca intr-o buna zi te voi gasi! Nu trebuie decat sa faci si tu primul pas: sa te lasi gasita...,iubire! :)

luni, 6 februarie 2012

Cine/ce sunt EU pentru TINE? Eu te vreau. Dar tu?

Recent, mi-a atras atentia un articol dintr-un ziar, referitor la "experimentul" facut de un tanar american, privind viata lui sociala, cu ajutorul retelelor de comunicare. Omul a zis sa renunte pentru 3 luni la facebook, twitter, telefon si alte "instrumente" pe care le mai folosea, dupa ce a observat (asa cum facem si noi, dar...noi ne prefacem ca e totul bine) ca statul pe net, timp de 3-4 ore zilnic, verificand mesaje inutile, nu face altceva decat sa ii amplifice nevoia de viata.

Acum stau si ma gandesc si eu la ce am facut pana acum, in tot acest timp in care am utilizat fie facebook-ul, fie mess-ul. Ce-i drept, pe facebook am inceput sa intru din ce in ce mai rar. Daca pana acum vreo luna si ceva, intram zilnic si petreceam ceva timp, acum...intru o data sau de doua ori pe saptamana, doar de curiozitate, sa vad ce mai este nou.
Nu neg faptul ca am avut conversatii placute cu unii oameni, mi-a facut placere sa "revad" fostii colegi de generala sau liceu, sa depanam amintiri, dar...totul a fost pe moment, pentru ca acum lucrurile au revenit la normal, as putea zice.
Nu neg nici faptul ca am cunoscut si oameni interesanti, placuti, oameni de care nici nu aveam habar ca exista si cu care mai vorbesc din cand in cand.

Si totusi, toate discutiile cu si despre oameni se rezuma la un singur lucru: cine te cauta, inseamna ca ii pasa de tine!
Am incercat si eu, timp de o saptamana, un experiment asemanator. Am zis sa nu mai intru pe mess (sau daca intru, sa stau pe invizibil), apoi sa nu mai intru pe facebook si sa nu mai sun sau sa sms-esc pe nimeni. Rezultatul a fost unul nu prea placut pentru mine... Mi-am dat seama ca oamenii pe care ii credeam ca sunt alaturi de mine, oamenii cu care vorbeam, impartaseam idei sau dezvaluiri intime, defapt...NU EXISTAU!!! M-am simtit ca si cum as fi vorbit eu cu mine. E trist! Chiar patetic...
E trist cand ajungi sa iti dai seama ca ti-ai petrecut o parte din viata cu oameni...prefacuti?! (e corect asa) Este trist sa iti dai seama ca oamenii pe care ii placi, oameni pentru care ai fi dispus sa faci cat de multe, defapt, ei nu sunt in stare nici macar sa te salute! De asta este atat de trist... Trece o zi, o saptamana, o luna. Nimic!
Mai trist este ca avem curajul sa ne plangem ca nu suntem bagati in seama, ca suntem totalmente neglijati, cand defapt si noi facem acelasi lucru cu cei care sunt cu adevarat langa noi, in momentele bune si cele mai putin bune! Este trist ca alegem sa ii dam deoparte, pentru niste aspiratii iluzorii care nu merita nici cel mai mic efort!

Prin natura noastra, suntem niste ipocriti care ne meritam soarta si nimic mai mult!
De multe ori avem parerea ca judecand dupa impresii (dupa prima impresie), este cat se poate de corect si ca omul respectiv nu merita sa fie studiat, nu merita sa fie inteles; nu merita o a doua sansa!!!
Zi de zi, stai si ii asculti pe unii sau pe altii cum se vaieta, cum isi plang de mila, cum se dau cu capul de pereti, ca nu exista cinva pe pamantul acesta care sa le acorde atentia si iubirea cuvenita! Dar adevarul este altul. Cu totul altul! Sunt oameni care ar face totul pentru nou, ar da orice ca sa ne stie fericiti; ar intoarce munti, ar cutreera vai, ar indura multe si nespuse, doar pentru fundul nostru egoist!!! Suntem niste ipocriti fara masura si nimic mai mult!

Relatiile inter-umane, pe cat de simple ar parea, pe atat de complicate si de neinteles sunt! Oare de ce este asa? Oare de ce exista aceasta gandire primitiva care ne duce doar in jos? Oare de ce omul nu este capabil sa judece cu ceea ce are in capatana (asta insemnand sa aibe si altceva, in afara de...cenusa sau tarate)? Nu as putea spune. Si eu poate, de multe ori am fost ignorant, am fost de neinteles, am delasator; am fost idiot!
Acum, cat se poate de sincer, imi pare rau ca am esuat, in relatiile pe care le-am tratat cu superficialitate, relatiile de prietenie pe care le-am vazut drept agasante si ... "nu de mine", relatiile pasionale (unde pasiunea era singulara), cand nu vedeam decat paiul din ochiul celuilalt, dar nu vedeam barna din ochii mei.. :(
Chiar au exista oameni in viata mea, care ar fi meritat un catusi de putin efort, dar am ales sa nu misc nici-un muschi... Si ca tot ma plang ca nu am parte de iubire, au fost si fete care ar fi meritat cel putin o sansa, dar de fiecare data am vazut doar defectele si lucrurile marunte care le faceau sa fie imense (doar in ochii mei). Da. Nu pot decat sa regret faptul ca am fost atat de axat pe nimic!
Cineva spunea, intrebat fiind la apusul vietii, daca regreta ceva din ceea ce s-a petrecut in viata lui, din ceea ce a evitat sau nu a vrut sa faca, iar el a raspuns asa: "Nu regret nimic din ce a fost, pentru ca altfel nu mi-as fi dat seama de greselile pe care le-am facut!" Cu alte cuvinte, fiecare greseala facuta, este un pas inainte pentru a evita acea greseala si a face ceea ce este corect! Fiecare lucru facut, e bun facut si are menirea lui...
Mi-a mai placut mult, foarte mult si ceea ce spunea Edison despre incercarile lui de a gasi "magia" luminii (intrebat despre cele 2000 de esecuri/incercari de a gasi o solutie): "Nu am esuat de 2000 de ori, ci am gasit 2000 de cai prin care NU se "construieste" filamentul..."

Ei bine, zi de zi facem greseli, iar de multe ori facem aceeasi greseala de nenumarate ori, fara insa sa realizam ca putem face si ceea ce este corect! Defapt, tot ceea ce ne lipseste este...VOINTA!!! Perseverenta poate fi mama reusitei, daca intr-adevar ne dorim cu adevart un lucru care se merita, dar poate fi si...pierdere de timp, daca este concentrata pe un lucru care nu merita. Este bine sa perseveram, dar este si mai bine sa ne dam seama daca lucrul caruia acordam o atat de mare atentie merita efortul!

Revenind la "inceputuri', am inceput sa realizez, treptat, cine sunt cei pe care ii vreau cu adevarat in viata mea: sunt cei care ma vor, cei care ma cauta, cei care raspund, cei care nu se ascund dupa cires!
Prin urmare, singura solutie (implementata deja) este sa renunt, treptat, la facebook, mess si alte cai de comunicare. Probabil voi incerca un alt experiment, de ceva mai lunga durata, in care nu voi folosi deloc mess-ul (pentru ca doar acesta a ramas sa ma "intretina"). Voi incerca sa intru rar, din ce in ce mai rar, pana spre "deloc"...
Viata mea este dincolo de aceste gratii virtuale! Viata mea este alaturi de oamenii vii, oamenii care stiu sa aprecize ceea ce au alaturi si NU alaturi de prefacutii pe care mi-i doresc cu disperare, cei care te judeca din nimic, te judeca doar dupa aparente! Acesti oameni nu sunt...oameni, pentru tine! Acestia nu sunt decat simple pancarte, pe care le privesti, le admiri si le ridici spre cer, fara sa simti viata din ei, fara sa simti ca ei te vor, fara sa simti ca ei chiar te vad!

Ma voi pune sa fac curatenie in lista, pentru inceput, pana voi ramane doar cu...cine merita! Ma gandesc ca ar fi nasol sa raman fara omuleti. :)) Ei bine, nu-i nimic! Macar asa voi sti ca este cazul sa imi caut noi prieteni, pentru ca de simple cunostinte m-am cam saturat! :)
Poate ca nu m-ar fi deranjat sa ii am in lista, dar ma deranjeaza ca sunt atat de prefacuti, incat nu vad mai departe de lungul nasului lor; eu ce sa mai caut in viata lor, daca nu am existat nicicand?!
Fake life, fake world, fake friends = DELETED!!! :)