Ne sarutam sub clar de luna, imbratisati de vechi trairi.
Privirea ta era senina, inconjurata de mistere,
Vedeam cum chipu-ti in lumina, magia ta sa imi transfere.
Purtat eram de ochi caprui, spre vaste teritorii scumpe,
Si cum de mana alergam, mai peste tot dar si niciunde...
Pierdeam zile intregi in valuri, scaldati in stropii de splendoare,
Iar chipul tau era, iubito, un inger luminos in zare.
Acum privesc copacii goi, prin ramuri imi croiesc viata,
Mi-adulmec vechile mistere, sa prind roua si dimineata.
Sarutul tau a fost odata, un sfant lacas de lucruri sfinte,
Acum nu pot privi in zare si nici sa merg spre inainte.
Mi-e dor de chipul tau, iubito, mi-e dor sa te privesc intr-una,
As vrea sa simt din nou magia, ce ma facea sa suport luna!
Privesc, scaldat in spini si boare, inconjurat iar de mistere,
Traiam, sa te iubesc, iubito! Acum sunt ganduri efemere...
Ma pierd in zare, cand te caut, ma pierd in ochii nimanui,
O lacrima-mi saruta fata, de dorul ochilor caprui.
Simt cum ma topesc, iubito, picat din zborul ancestral,
Plutesc legat de-un vis aparte, alaturi de un vis formal.
Ma-ndrept spre abis, spre niciunde, departe de a ta credinta,
Nu e lumina sa ma-ndrume, sa scap din nou de suferinta.
Ah, Doamne! Cat te vreau, iubito! Sa-ti simt din nou minunea-n mine,
Sa-ti pot privi ochii caprui, se ne croim alte destine!
Am fost odata impreuna, doi calatori, purtati spre stele,
Acum tot prin vazduh plutim, spre alte lumini paralele.
Traiesc ciudate anotimpuri, respir viata-n fantezie,
Trecut-am fost prin usi inchise, doar indopat de nebunie...
Mai simt in mine vechi iubiri, sentinte ce ma vor rapune,
Caci mutilat de sentimente, soarele meu va apune.
Cu ochii lacrimati mai caut, o cale catre izbavire,
Sa strang din nou iubirea-n brate si sa ma-ndrept spre nemurire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu