Nu vreau sa vorbesc despre altii, pentru ca nu mai pot! Fiecare e liber sa spuna ce vrea, e liber sa simta ce o vrea, e liber faca ce vrea. Pe mine ma doare ca altii judeca fara sa gandeasca.. Probabil nu m-ar fi durut atat de mult, daca nu ar fi fost vorba despre persoana mea -acei omuleti judecatori au fost rand pe rand fete pe care le-am placut-.
Omul greseste foarte mult atunci cand judeca. Extrem de mult, pentru ca de obicei -de cele mai mute ori- nu face decat sa judece din perspectiva unei singure persoane: ea insasi. Cu toate astea, intr-o lume exista cel putin doua persoane: tu si eu sau eu si tu. Atunci cand judecam, cand deschidem gura si ne punem un ranjet din ala sadic pe fata, ar trebui mai intai sa avem intelepciunea de a...cugeta, mai intai..., mai inai..., mai intai! Ar trebui sa ne punem in locul celuilalt si poate atunci ne vom da seama cum se simte, atunci cand ii sunt adresate anumite cuvinte sau cand ii sunt aruncate anumite priviri. Poate ca de multe ori starnim o suferinta inconstienta, mai putin voita, dar chiar si asa, nu cred ca avem vreo scuza.
Ma gandesc la cuvantul "dragoste", la ceea ce inseamna el, in plentitudinea lui, la magia pe care o starneste, atunci cand isi face simtita prezenta, la eruptia beatudinala ce ne invaluie. Acest cuvant este multicolor, este universal, provoaca o caldura de neinlocuit, provoaca furnicaturi pana in adancul sufletului, apoi nu inceteaza a te face sa plutesti si sa visezi cu ochii deschisi. Frumusetea cuvantului este data de necunoscutul ce se face cunoscut, de viitorul ce devine prezent, de suferinta care se transforma in fericire, de lacrimi inlocuite cu zambete imbujorate...
Ooofff... Ascultand (acum) Holograf-Vine o zi, tremur din toata fiinta, cand ma gandesc la tot ceea ce presupune eul, la ceea ce inseamna "ea", pentru mine, dar nu in ultimul rand, la ceea ce cred ceilalti ca eu gandesc despre "ea". Unii nu stiu despre ce vorbesc, asa ca...vorbesc, ca sa nu taca. De parca ar sti ce gandesc, la ce ma refer, ce simt, ce vreau, ce pot! Nu stie nimeni, nimic, decat numai eu singur!!! Poate nu ar trebui sa pun atata suflet in toate, dar nu prea am cum sa nu o fac. Firea mea este...asa cum este ea! :(
Am zis sa dau un titlu special (si cersetoresc) acestei postari -inspirat din Directia 5 - Am nevoie de tine- si nu pentru ca imi place foarte mult acesta piesa, ci pentru ca...chiar am nevoie de tine! Am nevoie sa urlu, din toata fiinta mea, catre inaltul cerului, sa daram zidurile neputintei in care ma aflu inchis, sa topesc barele de lacrimi, ale celulei mucegaite, care imi rasfrang liberatile. Vreau sa spulber orice iluzii, orice neajunsuri catacombice, care ma trag in intunericul rece, vreau sa scap de aripile frante care imi curma zborul... As vrea sa gasesc o harta catre inima ta, sa ajung cat se poate de repede, sa nu mai trebuiasca sa ocolesc atatea obstacole, sa nu mai inghet asteptand un alt si un alt tren, sa nu mai alerg de nebun catre niciunde! Am nevoie de tine, sa imi fii calauza catre locurile sfinte ale nemuririi noastre, sa imi fii lumina, atunci cand strabatem tuneluri infinte de primejdii, sa imi fii caldura care sa ma fereasca de inghetul gerului naprasnic. Vreau sa fii soarele meu si umbra, sa fii apa cea pura cu care sa imi curat sufletul, sa fii tot ceea ce nu stiu eu sa fiu. Fara tine sunt un minuscul atom, impovarat cu descoperirea urmatorului pas catre maretie... Daca stau bine si ma gandesc, stiu ca tu esti ceea ce esti si tocmai de aceea te vreau! Vreau sa te am, ca sa impartim fiecare lacrima, fiecare zambet, fiecare secunda, fiecare strop de ploaie, fiecare unda din lumina nopatii, fiecare raza de soare, fiecare sunet din timpul mut al diminetii. Vreau sa impartim primavara, sa cantam impreuna cu toamna, sa dansam cu iarna, la adapostul fulgilor de nea; vreau sa plutim pe valurile verii si sa ne scaldam in oceanul minunatiei ei!
Imi dau seama ca "rostesc" cuvinte neintelese si rumeg, fara procesare, niste idei alandala. Prin minte imi fug o groaza de imagini despre tine si ma chinui sa construiesc acel puzzle, ca sa am o imagine intreaga. E greu. E atat de greu!!! As vreau sa culeg fiecare imagine desfigurata, sa o pun intr-o cutie si sa o strang la piept, atat de tare, ca poate imaginea se va construi de la sine si nu va mai trebui sa ma chinui sa mi-o creez. Nu ma chinui cu iluzii, ci doar cu realitati traite, puse cap la cap.
Cred ca cel mai greu lucru este sa...drumul pana a-ti da seama ca nu e chiar atat de greu, atat de dificil acel drum. Hmm... E greu, dar nu din perspectiva mea! Eu vad totul simplu si chiar stiu ce vad, iar ceea ce vad ma face sa...pun punct! Mirajul, imposibilul, perfectiunea sunt doar atribute insusite prin "bunavointa" altora. :(
Imi ridic putin privirea din pamant si simt cum o lacrima mi se scurge pe obraz. Nu! Nu plang... Doar ca indraznesc sa dau curs fiintei mele...
To dream is easy. To act is not that difficult. To accomplish is so damn hard, but not imposible! (lucrurile valoroase sunt rare, se obtin greu si tocmai asta le face sa merite tot efortul, toata asteptarea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu