Despre...noi?! Prizonierii cui suntem?

In mod normal as spune ca primavara si-a intrat, pe deplin, in drepturi, unde o zi este mai superba decat anterioara, dar e posibil sa gresesc, pentru ca primavara isi da mana cu vara si pe neobservate vom asista la acea vreme foarte calduroasa, de care, unora, ne-a fost atat de doar, iar altora...le este sila.

Intr-adevar, este o vreme destul de frumoasa, cu grade generoase, intre 15-20, un soare primitor, o adiere blanda, a vantului, -care nu demult era una destul de salbatica-; chiar am asteptat o asemenea vreme, din mai multe motive, iar cel mai important este...dorinta nebuna de a face cat mai multa miscare, in aer liber! Miscare, studiu, studiul miscarii...

Consider ca cea mai buna, cea mai eficienta metoda de a te educa, o reprezinta aprofundarea calitatii superioare, care ne face sa ne simtim noi insine, in perspectiva dobandirii unei relatii viabile, intre calitate si cantitate. Calitatea vietii este data de cantitatea cunostintelor realitatii noastre. Orice om urmeaza acei pasi, educationali, care ajuta la formarea noastra, ca oameni ai societatii. Pornim de la gradinita, scoala primara, gimnaziala, liceul, facultatea... Probabil v-ati dat seama ca fiecare dintre cele enumerate anterior, sunt nivelurile educative indezirabile, adica niciodata nu am avut vreo dorinta nemarginita de a parasi comoditatea, pentru...suprasolicitatea nivelului "brainiac". Ce-i drept, unii au invatat sa invete, astfel incat toate aceste etape sunt simple formalitati, dar cei mai multi dintre noi nu fac nimic altceva decat sa se planga! "vai, iar ne da asta lucrare"; "off, maine am teza si nu am citit nimic"; "peste cateva zile am bac-ul, iar eu sunt in plop, iar plopul e in aer"; "sesiune, stresiune; ce mama naibii mai e si asta?" :)) Exemplele pot continua. Niciodata nu am auzit pe cineva sa fie incantat ca se apropie un nou an scolar, universitar, ca se apropie o teza, sesiunea, o lucrare de licenta, etc.

"Bucuriile" de mai sus reprezinta nivelul nostru de implicare in viata noastra educativa; reprezinta planul de dezvoltare a eului. Multi au terminat o scoala, o facultate, dar au facut-o asa cum e zicala aia, din popor "ai trecut prin scala, ca gasca prin apa." Omul, elevul, studentul, invatacelul, in general, este interesat doar de note si prea putin de informatia care l-ar putea transforma sau cizela. Daca fiecare dintre noi si-ar urma visul, l-ar aprofunda, l-ar transforma intr-o alta etapa decat cea de simpla "incercare", ar vedea, poate, ca un vis nu este neaparat o dorinta inabusita, ci poate fi mult mai mult de atat.

Stiu, inceputul e mai greu. Unii au vise marete (ca si mine, dealtfel), iar asta inseamna ca exista o mare piatra ce trebuie miscata, pentru a face loc relizabilului. Acel bolovan, care sta in fata noastra, nu este neaparat o forta bruta de nemutat. Acel bolovan poate avea o greutate acceptabila pentru noi, astfel incat, cu putin efort, sa il putem da la o parte sau, chiar mai bine de atat, bolovanul ne poate lasa impresia de greutate indiscutabila, desi, daca l-am atinge putin, am vedea, am simti ca este doar o simpla iluzie de carton.

Orice vis poate deveni realitate, daca realitatea insasi nu este doar un simplu vis.

Omul, in general, duce o viata simpla, dar complexitatea simplitatii este data de nesiguranta, neincrederea in fortele proprii.

Cum se poate construi un om de calitate? De la inceputul existentei sale, fiinta umana, este inzestrata cu un concept, cu un instrument calitativ, superior celorlalte fiinte, cu care crea, dar si distruge, in acelasi timp. Creierul, caci despre el vorbim, este bunul nostru cel mai de pret. Gandim, ne imaginam, creem posibilitati mintale, ne dezvoltam prin acumularea de experiente; cu alte cuvinte, il punem la treaba cat se poate de serios. O carte citita, inseamna o experienta in plus, o cunostinta adaugita la ceea ce exista, pana la acea vreme, un nou nivel al posibilitatilor. O carte citita intamplator, despre intamplari intamplatoare, nu reprezinta mare lucru, pentru ca avem tendinta de a citi fara sa intelegem exact ceea ce vrea sa ne spuna (materiile din scoala). Acea carte, atat de nefolositoare, inseamna pierdere de timp, acumulare de nervi, transformandu-ne in cruciati impotriva propriilor noastre temeri. Practic, omul nu invata ceea ce ar fi trebuit sa invete, indrumat fiind de propriile ganduri, idei, pasiuni, ci omul invata pentru ca este obligat sa invete lucruri pe care nu are sa le mai intalneasca vreodata.

Pasiunea trebuie transformata in invatare! Parintii, profesorii si alti indrumatori de duzina, nu sunt decat niste mari idioti! Te imping de la spate sa faci lucurile pe care le vor ei, si nu lucrurile pe care ai vrea tu sa le faci. Scoala nu reprezinta formarea de oameni, asa cum ar trebui sa fie ea, ci mai mult este o modalitate de reprimare a calitatii pe care o detii. Daca se intampla sa ai rezultate mai putin bune la...romana sau matematica, dar ai rezultate bune la istorie, franceza sau desen, lumea zice ca esti prost. Daca ai rezultate bune, pe linie, atunci esti un elev/student bun. Asa sa fie? Acestia din urma, soarecii de biblioteca, sunt creatii ale propriilor temeri. Ei nu invata pentru ca simt nevoia sa faca asta, ci o fac, pentru ca vaneaza note cat mai bune, iar astfel sunt vazuti bine in societate, sunt urcati pe un piedestal (pe care nu ar trebui sa fie urcati), desi gandirea lor nu este una proprie, ci mai degraba este una fabricata. Acesti xeroxanti documentati, se supun mai mereu unor reguli venite din afara, devenind astfel prizonierii nefericirii lor. Sunt tot timpul inchisi in sine, au o gandire nu prea evoluata, o atitudine nu prea deschisa, raportat la gandirile libertine. Este ca si cum ai sta inchis intr-o casa, unde nu poti merge decat a bucatarie, ca sa mananci, la baie, si in camera in care iti faci veacul. Te uiti pe geam, vezi ce este acolo, dar nu poti simti ceea ce vezi, astfel incat fiinta ta te indruma sa fii in dezacord cu ceea ce vezi.

Frumos ar fi ca institutiile de invatamant, incepand de la liceu, sa dea, elevilor, posibilitatea de a-si alege materiile pe care sa le studieze. E drept ca multi sunt nehotarati, in privinta a ceea ce ar vrea sa invete, dar altii stiu deja ce ar vrea sa faca cu viata lor. Ma-ndoiesc, totusi, ca incepand cu clasa I si terminand a VIII-a, nu ar fi avut timp sa isi dea seama de ceea ce ar vrea sa invete. Eu am fost mai mereu atras de sport, limbi straine si limba romana, iar mai nou (clasa a X-a), de psihologie. Avand in vedere ca si acum, acele vechi placeri inca mai exista in mine, sunt setat pe ideea de a-mi urma convingerile... Psihologia este la nivel de dezvoltare personala, trecand printr-un nivel contemplativo-meditativ, catre observarea evolutiei eului si transcrierea lui, in idei observationiste.

Vreau sa mai spun doar ca omul traieste doua realitati:

- realitatea proprie si

- realitatea indusa.

Cand cele doua coincid, atunci toate sunt bune si frumoase, dar cand cele doua se bat cap in cap, e de jale. Cele doua realitati pot fi apropiate (dar nu si similare), atunci cand se merge pe aelasi drum, catre aceeasi destinatie. De ce nu sunt similare? Pentru ca intotdeauna, o realitate este mai avansata decat celalalta, din punct de vedere calitativ: mai multe informatii, mai multe alternative, mai multe experiente.

Realitatea proprie reprezinta totalitatea experientelor traite, totalitatea cunostintelor acumultate, iar cel mai important, realitatea proprie este drumul dezirabil si indubitabil de a fi urmat.

Realitatea indusa reprezinta alternativa realitatii proprii, cu un surplus de informatii, de experiente, cunostinte, de care dispune o gandire exterioara. Cei mai multi dintre noi intram in conflict cu aceasta realitate, atunci cand ni se cer lucruri straine de noi, lucruri pe care nu le vedem exponentiale in dezvoltarea noastra ca indivizi.

Omul, cat traieste, invata, dar este important ca ceea ce invata sa coincida cu realitatea lui, cu dorinta de a deveni un avansat, un maestru al trairilor proprii; un expert al eului nealterat.