Eram trecut in vremea-n care, ma tot cruceam de seci cuvinte,
De dorurile ce se ascundeau, pe drumurile de dinainte.
Priveam, cam nesatul, spre mare, spre cerul vested, naucit,
Si-aici ma tot cruceam de mine, de chipul meu cel vestejit.
Voiam sa inteleg nimicul, sa iau pricepere din vorbe,
S-o fac pe inteleptul care si-a luat o diploma din ciorbe.
Am fost trecut in izolare, pe-un drum cu iz asteptator,
Eram tic-tac-ul ce apare, nesuferit, desteptator.
M-am desteptat, dar cat s-adorm. Mi-am luat si inima in dinti,
Am fugarit a mea fiinta, pe vechi meleaguri, goi, fierbinti...
Am tresarit, reinventat, in lumi si sensuri paralele,
Am copiat credinta care statea ascunsa-n cer, sub stele.
Ma uit, cu jale, in oglinda, spre zarea ce imi e datoare,
Scalambanit ma tot prostesc sa redescopar sensul din schimbare.
Se pare ca m-am dus la vale, o iau alene pe ulei,
Cersesc minuni, peste hotare, si mila de la derbedei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu