vineri, 2 mai 2014

ALTCEVA?!

Mulți au impresia că tot ce zboară se și mănâncă. Își doresc și urmăresc lucruri care nu sunt demni de ei, lucruri care nu au legătură cu toată istoria lor, dar și le doresc atât de mult, încât sunt dispuși să facă compromisuri. De foarte puține ori acele compromisuri ajung să fie obișnuințe plăcute, pozitive, pentru că, de cele mai multe ori, ele se transformă în poveri, scrâșniri din dinți sau poate chiar înjurături scăpate printre dinți.

Mulți își doresc lucruri (sau ființe) din alte lumi, lucruri care nu sunt de nasul lor, ceea ce înseamnă că habar nu au ce să facă cu acele lucruri în caz că vor pune mâna pe ele. Dar și le doresc.

O atracție ivită pe nepusă masă, se poate transforma într-o dorință puternică idealizată. Un „tu și eu” într-o lume a mea. Dar de ce a mea? De ce?! Pentru că doar pe asta o cunosc, asta îmi este apropiată, asta mă face să fiu eu; lumea asta e mai lejeră.
Dar cum rămâne cu lumea celeilalte ființe? Și ea are lumea ei, lume în care se simte liberă, îndependentă, divină sau vanitoasă, puternică sau domoală, dar a ei.

Oamului îi este teamă să pătrundă în lumea celuilalt, pentru că are impresia că acea lume îi va schimba sau înăbuși existența. Și de multe ori, pe bună dreptate, chiar asta se întâmplă! Dorința de a face parte din ceva puternic, pasional, aventuros, sălbatic, indecent ne schimbă, ne transformă în obsedați, în sălbatici, în chinuitori ai propriul suflet; ceea ce am fost odată, s-a dus, s-a micșorat, s-a prăpădit, pentru că tot ce am fost eu, am devenit un fals tu.
Iar oamenii ajung triști, pierduți, înlăcrimați, dornici de...altceva, un altceva aparent mai bun, mai cald, mai romantic, dar confundă dorul de ei înșiși, cu dorul de ALTCEVA. Ei nu caută libertatea, ci o altfel de îngrădire, care, la rându-i, va deveni un alt și un alt dor de altceva.

Omul nu știe să primească, dar cere.
Nu știe să-și valorizeze propria-i existență, dar vrea să fie prețuit de către niște intruși. Nu știe să crească, dar vrea să fie un om mare. Nu știe să zâmbească, dar vrea să aibe un suflet dansant.
Omul nu știe să fie liber, pentru că îi este frică de libertate! Acceptă orice i se dă sau mai rău, nu acceptă nimic.

O viață se trăiește în două lumi, pe picior de egalitate: a ta și a mea, dar când teama e prea mare, nici o lume nu mai există; doar timp pierdut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu