Coltul de rai

In lucruri simple ma regasesc
In visuri ascunse pretind ca iubesc,
Astept doar sa caut si stau sa culeg,
Astept sa devin un pui ingeresc,
Un strop de speranta si sa imi doresc
Sa am ce m-ar face sa nu mai alerg!

Tristetea ma face sa vreau sa m-ascund
De lume sa fug, sa ma intrepatrund...
As vrea sa incep sa nu mai decad
Sa caut prin vise tristetea celesta,
Sa-nvat sa-nteleg minunea adversa
Si-atunci cand e greu, nu vreau sa mai cad!

In cine sa cred? pe cine sa strig?
Pe cine, in brate, mai pot sa cuprind
Fara sa plang, atunci cand mi-e dor?
Pe cine-as putea sa stiu ca ating,
Si plin de nadejde, doru-mi sa sting?
Cine-ar putea sa ma-nvete sa zbor?

E noapte, e frig, e-un vuiet amar,
Iar colturile noptii se definesc in glosar...
Isi pierd din culoare, acele cuvinte
Care odata se razvrateau ambiental
Insa, acum, totul e trist, e-atat de banal
E-o atmosfera suava, cersind prin morminte...

Coltul de rai e-un copil mofturos,
E clipa nebuna intoarsa pe dos,
Un vis ascendent spre naravuri desarte...
As vrea, doar sa simt, atunci cand traiesc,
As vrea sa-nteleg de ce mai iubesc,
Iar cand suntem doi, ceva ne desparte?!