joi, 15 martie 2012

Acelasi eu

Launtric amor, din vise desarte, simtiri indoite de vechi sentimente,
Cuvinte suave, din cer izvorate si chipuri retrase din patimi recente.
Luminile calde palesc in nestire, iar trupu-mi se-aseaza pe-acelasi altar,
Ma-nchin la minuni si sper sa revina, fiintele calde, pierdute-n hotar.

Minunile-s seci, privirile-s sterse, credinta e moarta, pierduta in zare,
Iar vremea adesea se-ncrunta la mine; ma simt ratacit, in lipsa de soare.
Mi-e frica sa plang, sa vars scumpe lacrimi, ma tin de un strop, mi-e teama sa cad,
Privesc in neant, spre abisul rece, spre drumul ranced, ce duce spre iad.

Am fost un mic rege, cu teluri inalte, am prins idealuri, in mrejele mele,
Acum sunt cenusa, o umbra aparte, un zbor infinit prin prafuri de stele...
Privesc cu stiinta, spre lumea din vale, ma-ntreb, retinut, de ce am trait?
Unde-a fost viata, din mainile mele? Unde-am fost eu? De ce m-am grabit???

De ce-am dat lumii, fiinta din mine? De ce-am izgonit, minuni, idealuri?
De ce am ales sa traiesc fara noima, ascuns, suferind in propriile-mi valuri?
De-ar fi sa stiu, sa-nteleg ce am fost, purtat de nimicuri spre dulci nicaieri,
De-ar fi sa aleg o alta-nchisoare, probabil as sta in aceeasi de ieri...

Regretele mele se-nalta spre ceruri, spre locul in care un inger am fost;
Pe vremuri aveam, un trup, o fiinta, o scara inalta si-un umil adapost.
Aveam o cununa placata in aur, un scop ingradit de ganduri senine,
Eram un mic inger, un pui de cristal; eram adierea adorata de tine!

Acum nu mai esti, trecut-a si timpul. Acum te-ai ascuns sau ai disparut.
Trecut-a viata, pierduta in mine; pierdute-mi sunt toate, undeva in trecut...
Launtric amor, voi, vise desarte, de ce m-ati rapus? De ce vreti sa cad?
De ce, in nestire, ma vreti lacrimand, ma-mpingeti incet pe drumul spre iad?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu