Ce prin suava-i licarire, sa-nalte-n zbor inima mea.
Inconjurat mereu de chipuri calde, pictate cu priviri senine,
Inconstient valsez cu vise, cu licariri si doruri pline...
Ma las purtat de-a ta fiinta, spre templul lumii de cristal,
Sfios, ca un copil, te iau de mana, printesa mea, la primul bal.
Mai scriu o fila din poveste, mai depan ganduri, fara mila,
Si-ajung sa scriu, din nou, orbeste, cuvinte despre-o zi senila.
Pornit-am cu dansul prin ploaie, cu nucii, cu-a ta fiinta,
Purtat fiind de licari, am cam uitat de-a mea sentinta...
Ce zile simple mai erau, cand cerul si a mea privire,
O lupta crancena purtau, sa-nalte viata in nestire!
Nu c-ar fi rau sa poarte lupte, sa spulbere visele desarte,
Ca doar prin ele mai traim; "aici","acum" sunt cam departe.
Un singur gand si-un singur dor, strafulgera imagini seci:
Ma las de toate, ma dezic, de tot ce-nseamna chipuri reci.
Acum dansez, gonesc pe ritmuri, asemeni unui chip pios,
Imi caut lumea in nestire, dar am priviri tintite-n jos.
Nu ma stresez sa numar viata, nu ma arunc in doruri moarte,
Caci orice-ar fi, nu e final; mai sunt lumini, chiar de-s departe!
Ce-i drept, imi curm fiinta-n cautare, ma chinui sa gasesc o fatza,
Incerc sa scap de suferinta, negandu-mi drepturile la viata.
Lumina asta ce o caut, e-o umbra deasa, calatoare,
Acum ea vine, ma saruta, apoi ca prin minune imi dispare...
Uimit de darurile vietii, de norii care stau sa vina,
Un ochi danseaza in nestire, iar altul plange si suspina.
Nu e nimic! Nu mai cobesc, nu mai visez la ingeri goi,
Nu mai incerc sa caut sensuri, despre tine, despre noi!
Sunt amortit, luat de valuri si dus pe-o insula pustie,
Incerc sa uit de-acea "fiinta", sa-nchid naluca-ntr-o cutie.
Sunt fericit ca stiu de mine, ca stiu sa numar pan' la zece,
Durerea asta cum veni, la fel durerea imi va trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu