M-am săturat să aștept ploaia, să-mi umplu visele cu stropi,
Să fac un duș de biruință, cu visele-mi să umplu gropi.
M-am săturat de gânduri triste, de aiureli si praf de stele,
De lungi serate aburinde, de lumi si gânduri paralele!
Vreau născociri despre lumină, să o cazez in colțul meu,
Să fac perete, înspre lume, să mă încarc cu simplul "EU."
Vreau noi științe despre soare, să limitez a sa căldură,
Să pun un petic de gândire și să creez a mea natură...
M-am săturat să cuget aspru, să mă închid iar in visare,
Să recreez mirajul ploii, să umplu viața de culoare.
Ca un copil, năuc, înfulec o altă porție de sentimente,
Îngurgitez ce prind în mână și-aștept minunile latente...
E drumul lung până acasă, pân' la căsuța dintre nori,
E-atât de lung și vreau răcoare; un spirit cald. Ai să cobori?
Speranța mă îmbrățișează și imi zâmbește precum Maya,
S-aștept, cu inima deschisă, pe fata ce aduce ploaia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu