marți, 7 iunie 2011

Listen to your heart

Listen to your heart...if you have one.
De ce ar trebui sa imi ascult inima, atunci cand ea nu face nimic altceva decat sa ma induca in eroare si sa ma poarte pe taramuri eminesciene sau shakespeariene?! (prefer partea in versuri). Inima asta a mea e cam nasoala; ma invata numai prostii. Evident, prostiile sunt din acelea mai rafinate si cu bun simt, dar atata timp cat sunt iesite din comun, nu au un beneficiu sau un statut credibil.

Acum vreo cateva zile am intalnit o fata frumusica foc, cu parul balai, un inger picat din rai, foc, bla, bla, bla... Nimic nou pana aici. Ciudatenia vine in noaptea care a urmat. Cu acea fata abia daca am schimbat cateva vorbe (din ratiuni profesionale - sa zicem- :D ). Am facut cunostinta, dar fiind absorbit de altele, nu prea am fost atent la numele ei, asa ca, ajuns acasa, ma strofocam sa imi aduc aminte cum o cheama. De ce faceam asta? Nu stiu! Poate si ptr ca era supercute... :-" Eh, in noaptea care a urmat, am visat cum o cheama! se facea ca vine la mine, imi zambeste si imi zice: Buna, numele meu este ..... . Nimic ciudat pana aici. Cand ne-am intalnit, in realitate, ea imi spusese numele ei mic, dar in vis mi-a spus numele si prenumele! :| Asta face ca intamplarea visata sa fie extrem de ciudata. Dimineata cand m-am trezit, am intrat pe facebook si am dat search, de curiozitate si...surpriza: ea era! :D Nu m-a mintit in vis.
Nu e primul vis care ma pune pe ganduri. Au fost altele care m-au frapat si mai mult, dar nu vreau sa le amintesc, ptr ca nu e nimic placut, de care sa vreau sa imi aduc aminte! :(

De ce zic"Listen to your heart"? Oare realitatea rationala este mai...adevarata decat realitatea emotionala? Sau invers? Unii judeca intamplarile cu obiectul acela patrat, de pe umeri, iar altii cu celalalt obiect rosu din "interiorul" corpului. Cei dintai sunt realistii, iar cei amintiti la urma sunt visatorii. Cu totii suntem si realisti, dar si visatori. Dar ideea suprema apartine metodei prin care aplicam, una dintre cele doua "creatii" , scopului nostru! Visul si realitatea coexista, dar unul este mai puternic decat celalalt; unul detine suprematia, iar celalalt este tot timpul in umbra, este sclavul celuilalt. In vis imi vad realitatea, iar in realitate imi pot implini visul! Partea proasta cu visatorii este ca acestia sunt metamorfozati tot timpul, in iluzii si niciodata prezenti in realitate. Ating culmile visarii, dar nu au tupeul sa puna mana pe realitate, asa ca nu vor fi niciodata multumiti de ceea ce li se intampla, ce li se ofera.

Eu sunt...scalvul irealului, sunt un visator. Niciodata nu ma hazardez in lucruri pe care nu le analizez pe deplin, decat foarte, foarte rar. Imi ia foarte mult timp sa ma hotarasc, pana sa pun un echilibru acceptabil, ritmului vietii. Imi ia timp sa ma las prada credintelor unora, dar mai ales credintei mele. Imi ia la fel de mult timp sa imi ofer realitatea de care am nevoie cu adevarat, o realitate care sa ma reprezinte, in ochii mei si nu a celorlalti, pentru ca ceilalti nu sunt "eu". Si totusi, observ cu amaraciune ca stau dupa ceilalti pentru a face ceva cu viata mea! Probabil ca un plan va fi dus la indeplinire si va avea un succes total atunci cand...va fi al tau, pentru ca el reprezinta credinta ta! Planul meu = credinta mea = viata mea.

Am inceput sa dau viata unui alt post, iar in primele randuri mentionam aparitia unei fete. Hmmm... Oare mai este ceva de spus, atunci cand deschid "gura"? :D Tot timpul este vorba de cate o fata. Buba este ca niciodata nu este vorba despre fata potrivita, din varii motive, independente de mine. Eh..., cum ar zice unii: "soarta"! Ma intreb daca sa cred in soarta?! Cine este soarta asta? Care este destinul meu? Cine stie?! Nu cred ca vreau sa aflu. Vreau doar sa imi urmez pasii, prin lumea viselor mele, catre realitatea care sa imi fie calauza, pentru tot restul vietii. Cred, totusi, ca acest destin al meu este scris in stele de catre mine insumi si ca eu dau nastere acestui destin, prin tot ceea ce fac, tot ceea ce gandesc, tot ceea ce simt! Uneori ma simt un invingator, fara rival, alteori ma simt precum cel mai neputincios om de pe pamant (desi nici asta nu stiu. Nu stiu cum se simte cel mai neputincios om de pe pamant! ). Un singur lucru imi doresc de la viata, de la destin: Sa nu-mi iei niciodata dragostea! Fara dragoste nu as putea rezista, nu as putea fi capabil de nimic; m-as topi in ceata abundenta a unui spirit pricajit de dor. De multe ori am nevoie de...mine, sa ma ridice de jos, sa imi ridice capul plecat, sa imi stearga lacrimile neputinei si dorului extrem, sa ma ia pe sus si sa arate indemnul pe care il caut.
Prefer sa iau cate o palma de la toti ceilalti, decat sa iau una de la viata! Viata nu iarta. Viata este prea scurta, iar singura palme pe care o poate da, este sinonima cu...sfarsitul! :( Poate ca nu este sfarsitul unui ciclu, ci doar un sfarsit datator de un nou inceput, dar un sfarsit este intotdeauna dureros, indiferent de natura! Sfarsitul a "ceva" inseamna inceputului unui "altceva", dar aceste "ceva-uri" nu au nici o legatura de rudenie intre ele si tocmai de aceea este dureros.

Sunt sigur ca daca ar citit cineva ce am scris, mi-ar zice ca uneori este bine sa imbratisam acest nou inceput, dar eu spun ca acest nou inceput nu este decat constiinta unui alt sfarsit! Viata este plina de suisuri si coborasuri, dar nu toate au aceeasi intensitate si duritate. Materialul suisurilor si coborasurilor este din ce in ce mai moale si doar cel dintai are puterea reala, de a da o notiune incomparabila stratului de "viata", din care suntem creati! Natura ne invata, dar cele mai valoroase lucruri nu sunt cele deprinse, cat cele "insusite" prin propria sudoare a fruntii, in redarea unei noi identitati reale. Omul realist invata de la altii cum sa traiasca, iar omul visator invata sa descopere cum sa traiasca!

Emotia si ratiunea. Emotia sau Ratiunea? Oare cum este corect? Cele doua exista deopotriva in gandirea noastra, dar nu au ambele loc, incat sa se desfasoare armonios, pentru a creea acel mediu ambiant necesar daruirii unui strop de comfort, credintei. Singura parte credibila poate fi cea relationala, in echilibristica, dar mi-e greu sa cred ca in oricare dintre noi exista un echilibru real, intre cele doua.
Visul este necesar. Realitatea este vitala!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu