sâmbătă, 13 august 2011

I won't be crying when I'm lonely

...
Puncte de suspensie, apoi "punct si de la capat". Flacaii de la "Infernal" spun ca nu vor plange atunci cand vor ramane singuri si exact acelasi lucru mi-l spuneau si mie, dar eu ca un capos ce sunt, ma ascund in dizgratiile sortii si imi plang de mila, intruchipandu-ma in neantul mai mult sau mai putin folositor, ale acestor fraze neintelese. Nu plang, varsand lacrimi fierbinti, pe obrazul meu batut de vreme si de nerusinarea mucalita a efectului intarziat, cu care ma propag. Nu plang pentru ca m-ar durea ranile deschise ale erorilor si ororilor, presarate cu sare temporala si faptica. Nu plang, dar ma doare si mi-as dori sa pot plange, mi-as dori sa ma descarc cumva; oricum! Mi-as dori sa gasesc un punct de sprijin care sa ma readuca in stadiul formal al unui punct de plutire capabil sa ma reorienteze catre orice lucru, sentiment, traire, care sa nu contina ingredientul "tristete". Cine are nevoie de o inima, cand stim ca inima sfarseste mereu franta? :(

Viata o merge inainte, asa cum zice si Chris Isaak (Life will go on), dar dureaza pana sa putem atinge punctul de maxima siguranta si sa depasim increngaturile neinsufletite ale faramilor de inima franta. Viata merge inainte, iar odata cu ea, merg si cioburile de inima insangerata, profunzimea amintirilor intunecate si vijelia de sunete desprinse din categoria romanticului horror. Viata merge inainte, pana in punctul in care se sfarseste, dar drumul pana la final e dureros! Nu trebuie sa fie asa, dar noi astia mai slabi de inima, incapabilii crispati ai oricarei lirici "basmice", ignoram, prin nestiinta, capacitatea revolutioara, existenta ca optiune alegorica a fauririi unui basm de bun gust, creatie proprie, care sa nasca si apoi sa intensifice partea colorata a emotiilor vii. Ma simt dezhidratat de viata, ma simt precum un calcul nefinalizat si fara posibilitatea de a fi finalizat curand, ma simt precum un zburator fara aripi, care stie ca din clipa in clipa se va izbi de pamant, iar tot ceea ce spera este sa ii creasca aripi pentru a atenuta caderea si a minimiza impactul.

I won't be crying when I'm lonely, dar nu promit! Oricum, nu ma vede nimeni si nimeni nu stie ce si cum fac, asa ca le pot face pe toate, intr-o liniste mormantala, astfel incat viata mea sa ramana numai a mea, gandurile mele sa fie aruncate pe fereastra prin care privesc doar eu. Poate ca e doar nestiinta de a fi eu, poate ca e doar o copilarie sau lasitate, poate ca e o vointa insuficienta; poate ca sunt eu un experiment esuat, care asteapta mici rectificari, pentru a ma repune pe picioare si repune in functiune acele mici rotite care sa ma ghideze spre inaltul cerului. Poate ca masinaria "Eu" functioneaza, dar nu am citit cu atentie acele instructiuni de utilizare a inimii si de asta imi da eroare, zi de zi, incercare dupa incercare. Asta trebuie sa fie! Da! manualul de instructiuni este redactat intr-o limba necunoscuta mie si abia acum imi dau seama ca nu fac suficiente eforturi pentru a invata acea limba, care imi usureze drumul spre buna intrebuintare a masinariei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu