Today is a happy day, for me! :) O fi asa poate si din cauza vremii, care numai la stat in fata pc-ului, la postat de "Sentimente" nu te imbie, dar am sa fac o exceptie si am sa mai arunc doua-trei cuvinte pe aci.
Isisem aseara, in parc, la plimbare, cu o pustoaica si m-am simtit tareee bine! :X Uitasem ca mai am in mine si astfel de trairi care ma pot duce pe culmile cele mai inalte ale eului "extazional", dar uite ca s-a intamplat. Sentimentul ca ai langa tine o persoana care iti zambeste sincer, te doreste sincer, iti arunca o privire care vrand-nevrand te pierzi si tot ceea ce simti ca poti face in acele momente este sa scapi si tu o lacrima, pe obrazul batatorit de atatea esecuri sentimentale, profesionale, s.a.m.d., (revenind la sentiment), este unic!!! Fiecare persoana in parte are intiparita o anumita cantitate de afectiune de care are nevoie, afectiune care poate fi tratata cu sinceritate, plentitudine, beatitudine si realitatea celui de langa tine.
Intors acasa, obosit fiind de la atata alergat dupa ea (la propriu), mi-am asezat greoi, bostanul pe perna si pe de o parte eram in culmea fericirii, dupa aceasta seara, iar pe de alta parte inca mai pun botul la nesimtirea cu care indraznesc sa sufer, chiar si atunci cand visez. Doare cand stii ca singuratatea este singura ta companie, doare atunci cand visezi la o posibila iubire, doar atunci cand impartasesti niste sentimente, cu galusca in gat, iar acele sentimente sunt luate drept mop, doar chiar si atunci cand te opresti din visare; doare al dracului de tare!
De multe ori uit cine sunt, ce fac, ce vreau, ce visez, la ce aspir, de ce aspir, uit ca nemurirea este ireala si eternitatea este doar pentru cei fricosi. Nu pot sa nu ma gandesc la tot acest timp pierdut, in care singurele mele clipe de fericire au fost atunci cand..., hmmm... Nici nu mai stiu cand au fost si cu ce ocazie! :| Dar au fost, trebuie sa recunosc, doar ca au existat intr-o cantitate mult prea infima, pentru a ma entuziasma de aparitia amintirilor in care au existat. Si totusi, ceea ce fac acum este sa traiesc in trecut, intr-un trecut care nici macar nu a existat, ci doar a fost imaginat, dar uite asa ma mint, zi de zi, pentru a nu imbatrani de tot, fara sa fi avut o amintire cat de cat viabila. Amintiri exista, dar nu multe sunt cele care ma fac sa le re-vreau, asa ca "punct si de la capat"! Voi face acest lucru pana voi imbatrani, cautand acea mare iubire (inexistenta poate, dar eu tot visez la ea), care sa ma faca sa graiesc: "tu ai fost viata mea si tot ceea ce regret este ca nu te-am gasit mai devreme!" O asemenea iubire m-ar sfasia de bucurie si m-ar intregi, zi de zi! Eh... Sunt inca tanar si inca imi mai permit sa visez! :)
Conversand cu unii sau altii, despre iubire, despre vis, despre viata, imi dau seama ca multi nu prea inteleg ceea ce vreau sa spun, desi ceea ce spun e atat de simplu de inteles. Unii imi spun ca sunt mofturos, dar eu spun ca acel colt de rai e un copil mofturos, iar eu stiu ce vreau si e foarte simplu de inteles: nu vreau sa ma joc de-a dragostea, ci vreau sa o simt cu adevarat, sa o primesc si sa o daruiesc !!! Dar cine sa inteleaga asta? Si totusi, de ce sa ma mai chinui sa explic altora, cand nici nu ar trebui sa dau explicatii?! Stiu ca singuratatea e grea oricum (in doi sau nu); chiar stiu cum este sa fii singur si nu e de dorit. Ma gandesc ca eu, acum, ma simt singur, dar apoi la batranete, daca voi ajunge in acel stadiu, oare cum ma voi simti? Voi innebuni de tot si imi voi lua zilele sau voi fi un bribeag printre amintiri, insotit seara de seara, de lacrimile eternitatii muribunde?
Ma reintorc la "dimineata de duminica", dimineata in care ar fi trebuit sa merg la biserica, dar de multe ori, de acolo plec mai nelinistit decat am facut-o la intrare. Nu obligatia ar trebui sa ne poarte pasii, la biserica, ci credinta! Dar asta este o alta poveste. :)
In asta dimineata ma simt sedat de amintirea recenta a acelei intalniri, cu acea domnisorica! :X Ne-am intalnit in parc, ne-am plimbat/alergat vreo 2 ore, ne-am pupat, ne-am imbratisat, ne-am palmuit/muscat/tras de par, am mancat pufuleti si cateva guri de asfalt, am ras, iar intr-un final, ne-am indreptat domol spre casa, cu parere de rau ca seara avea sa devina tot mai intunecata si tot mai tarzie, astfel incat somnul avea sa pune stapanire pe noi (Mos Ene, cand te prind, te bat de te sting! >:P ) si nu ne-a ramas decat sa ne lasam pasii purtati spre ale noastre case. Mi-ar place sa o revad cat de curand, dar mama ei sta cu ochii pe ea si e cam greu sa o lase pe afara. Asta-noapte, nu am facut nimic altceva decat sa o visez, sa ma gandesc (in vis) la clipa in care voi avea si eu parte de asa ceva, de o Sofie, care sa imi aline durerile, gandurile negre, singuratatea si senzatia de viata traita in van! Deja mi-e dor de ea si abia astept sa o revad! :D
Iubire, oare tu cand vei poposi si la usa mea? Just give me a sign! :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu