vineri, 3 mai 2013

O doză de...


Depășind orice imaginație, îți dorești să ai, alături, oameni simpli, dar nebuni! Oameni cu care să trăiești și care să te facă să trăiești, oameni care să îndure orice criză de-a ta (normală, dealtfel) și să te trateze cu speranță și cu un zâmbet molipsitor.
Oamenii, care ți-au fost dat să-ți fie alături, sunt puntea de legătură către...dincolo de zidul nebuniei personale.

Acum, cu un alt strop al imaginației, depășești orice motiv nasol și bătător de cap, cu o simplă îmbrățișare (dar tu, nebun fiind, nu îmbrățișezi normalul, ca un om normal și sănătos la cap, nu te iei de cei de lângă tine, ci te apuci să iei în brațe primul stâlp, primul copac sau prima bucată de bordură).
Te uiți la cei din jur și nu vezi decât...o mare neînțelegere. Mare, mare!

Tot ce ți-ai dori este să culegi, în palmă, o stea; o amărâtă de stea care să-ți călăuzească, voios, calea și să fie unul dintre motivele pentru care, al tău bostan (capul) să fie tot timpul ridicat, pentru că, oricum, plecat fiind, sabia tot îl retează. De ce nu ar face-o? Nu asta e menirea ei?
Acea stea e musai să aibe, alături, alte 2-3-10 stele, niște starfriends cu care să parcurgă drumul până la dimineață. (doar că se mai găsește câte una, să o facă pe-a  căzătoarea, că deh...așa crede ea că e mai specială, dar ea nu știe că stele speciale sunt cele care strălucesc)

Am ajuns în punctul imaginației finale.
Îmi îngân simțurile cu o ”bună dimineața”, o „b.d.” grăită cu ceva mai puțin de jumătate de gură, asta în timp ce privirea-mi se îndreaptă spre un iz trecător de smerenie îmbufnată; e oglinda care îmi amintește de specialul nebun care sunt EU.

Acum, imaginează-ți cum pășești pe o pajiște intinsă, un verde imens, care îți mângăie tălpile goale, o pajiște plină de posibilități, plină de idealuri mărețe, realizabile (cu muncă multă, ce-i drept, dar realizabile).
Ce ai face? Pe cine ai lua lângă tine? Ți-ai dori să fii propriul tău designer, propriul șef, propriul angajat?
Și totuși, cum sună: un strop de nebunie? O evadare din tipar? O răstignire a monotoniei, pentru a intra în starea de procreație?! Lepădarea de ipocriziile mărunte și fără rost care să îți redea spiritul de...cuceritor al propriei ființe?!

Nu-i poți lua, nebunului, fericirea, dar îl poți face să te molipsească. Sau poți fi, în continuare, un sclav al mediocrității..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu