vineri, 14 iunie 2013

Doar tu!

Oare de ce primul meu gând este... de  a fugi?

În ultima perioadă, ori de câte ori încerc să fac ceva, tendința inițială este de a evita, de a mă ascunde, de a amâna. Simt o teamă urâtă, o presiune imensă și, trebuie să recunosc, o doză de pesimism, lucru care nu mă reprezintă!!!
Aș vorbi cu cineva, despre tot, despre toate, pentru că dacă ne descărcăm, ne luăm o piatră de pe umeri, nu? Dar nu simt asta. Simt ca și cum m-aș plânge de toate problemele, de toate neajunsurile, simt că mă umplu de penibil și imaturitate, dar...  Nu știu cum să-mi revin!
Mă fac vinovat de multe lucruri, de multe nereușite; parcă sunt mai multe încercări, decât finalizări sau măcar „idei” în curs. Încerc, dar nu iese nimic.

Da. Poate că nu am o îndeajunsă motivație pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am început și mereu găsesc un motiv de a mă învinovăți pentru ceea ce nu (mai) am; totul culminează cu gândul zăbovit la...fosta.
O fi ea o persoană și o experiență din trecut, dar uite că încă o am în gând. Poate că nu a fost cea mai fericită și extraoridinară experiență și realizare, dar au fost momente în care m-am simțit buricul pământului, momente în care am ajuns să trăiesc starea de infinitate și realizare deplină. Atunci chiar am simțit că pot iubi cu adevărat și cât de mult pot iubi, până unde aș putea ajunge, prin iubire. Aș fi fost în stare să fac de toate, să încerc de toate, să merg oriunde și să dau tot ce am mai bun din mine, pentru ea; numai pentru ea!

Când iubești, ai motivație, ai un scop, ai o țintă de atins, ai culmi de urcat și munți de întors, dar când ești singur nu ai nimic din toate cele enumerate sau poate că există, dar sunt fade.
Singurătatea mă face să mă simt incomplet, mic și neînsemnat, trist, mereu vinovat și nu sunt deloc împăcat cu mine!
Oare mă iubesc? Sau e musai să reînvăț să mă iubesc?
Nici nu știu ce înseamnă asta! Ce să iubesc la mine? Faptul că sunt pierdut și temător? Faptul că sunt lipsit de  energie și obosit psihic? Faptul că nu reușesc să-mi duc planurile la bun sfârșit?
Iubesc doar faptul că îmi doresc să iubesc! Îmi doresc să reușesc, îmi doresc să pornesc noi și noi drumuri, pe care să le pavez cu o parte din mine, iar cealaltă parte să fie parte din  noi.

În mare, nici încredere în oameni nu prea mai am. Nu îi văd capabili să completeze pașii mei sau măcar să mă însoțească. Poate că văd în ei o refelxie a mea, văd în ei teama pe care o trăiesc eu însumi, văd în ei lipsa de motivație pe care o am eu, neîncrederea mea.
Îmi plac oamenii, ba chiar îi iubesc, dar ceva lipsește din peisaj: îi evit!
De ce? De ce fac asta?
De ce îi îndepărtez pe cei care ar putea să mă ajute să trect peste ale mele netrecute? De ce îi îndepărtez pe cei care m-ar putea ajuta să-mi completez sufletul? De ce mă ascund de cei care m-ar putea readuce pe drumul pe care îl visez?
De ce ???

Totul e tăcere. Chiar și tăcerea mea tace și nu mai știe a spune ceva. Ce să mai înțeleg?
Poate că nu sunt chiar atât de înteligent pe cât mă cred. Poate că îmi pun prea multe întrebări, întrebări la care am răspunsurile, dar pe care le-am dat cu mătura undeva sub preș.

Am o dorință nebună de a începe un proiect (pe care îl consider măreț), dar în același timp simt și o teamă care mă trage înapoi, simt o teamă care nu e decisă, dar ea există.
Oare de ce văd iubirea ca pe unica mea salvare dintr-un chin inevitabil? Iubirea este scopul meu măreț, dar mijloacele, planurile sunt confuze. Nu indecise, ci doar confuze.

Și uite așa, simt că fără ea, fără iubire, viața chiar nu are sens. E ca un drum printr-o pustietate, un drum însoțit de o arșiță sfâșietoare, un drum care nu duce niciunde, fără o oază de speranță, fără un strop de mângăiere, fără o adiere tămăduitoare, fără proces de mântuire.
Fără iubire, viața nu e viață. E doar moarte! E un drum către un sfărșit nesfârșit. Fără iubire, viața este o ploaie de lacrimi, cu nori de regrete și vântoase de eșecuri, de nereușite; este un uragan de temeri.

2 comentarii:

  1. Buna,
    Ajutati o studenta cu licenta. Daca aveti varsta intre 16 ani - 27 ani si dorinta de a face un bine, va rog din suflet sa imi ajutati fiica sa-si poata sustine licenta in psihologie prin completarea unui chestionar. Nu aveti de trecut numele sau nr. de telefon.
    Daca nu va incadrati la varsta si doriti sa ma ajutati, preluati articolul pe blogul dvs. de pe blogul meu Coltisor de Rai
    Pentru ambele variante, ca recunostinta link-ul de blog al dvs. va fi afisat in acest blog timp de 3 luni.
    La finalul chestionarului exista un buton cu Trimite, cand se apasa pe el se inregistreaza rezultatele.
    Chestionar de completat
    Va multumesc din suflet pentru timpul acordat, bunavointa si ajutor!
    Vilhelm

    RăspundețiȘtergere
  2. S-a rezolvat! Am dat și unor prieteni să complteze.
    Sper să fie de ajutor! :)

    RăspundețiȘtergere