duminică, 21 iulie 2013

Moartea ultimei speranțe?!

Astăzi, știi, am asistat, la o moarte de decor.
Nu a fost prea multă lume, n-am zărit vreun trecător...
Eu m-am adunat grămadă, și ți-am plâns la căpătâi,
Am fost singurul sau, poate, oi fi fost eu, cel dintâi.
Dar, în fine. Duda-i alta. Clanul morților se-adună,
Se închină la foloase, fac mătănii lungi și-ngână
O izbeliște amară, un trup crud și părăsit,
Acel trup, ce-a fost odată, un mic templu preaslăvit.

Stau, mi-arunc nedumerirea, și-l privesc conștiincios,
Mă crucesc și eu, când știu, că degeaba a fost frumos.
Țoale noi, priviri abstracte, zâmbete necizlate,
Gânduri de o nesimțire pură (nu le vreau detaliate),
Te-au făcut om fără suflet, într-o lume de ghibani,
Te-ai crezut o zburătoare, fără timp și fără ani.
Într-un fel, îmi este milă, cum ai rătăcit o viață,
Cum te-ai lepădat de lume, cu gândirea ta semeață.

Astăzi, știi, am asistat, la acea moarte de decor.
Nu a fost prea multă lume, dar eu m-am simțit dator...
Cum te țin, acum, de mână, cum te-am sărutat fierbinte,
Mi-am trăit întreaga viață: doar prin sfinte legăminte.
Te-am ținut, mereu, în suflet și prin lume, călător,
Am ținut să-ți fiu mai mult decât simplu trecător,
Mi-am trăit, prin lepădare, credințe stereotipe,
Dar tot cred în înălțare, în minuni, chiar de au hibe.

Gândurile îmi dau născare, m-au crescut din muc de praf,
Mi-au cam șlefuit și palme, stând cu fața în cearșaf.
Ce să zic? Am tot crescut. Acum mă știu cam pe de rost.
Dar au fost cam multe zile, când am fost și mic și prost!
M-au răpit clipele-n care, mă hrăneam cu nori pufoși,
Unicornii își luau viață și dansau, pe sus, făloși,
Se plimbau pe cerul lunii, pe alei de curcubee,
Vedeam păsărele verzi, mici steluțe și scânteie.

Acum râd! Dar, oh, ce viață! Ce închipuiri mi-ai dat!
Mi-ai dat șansa să mă plimb, peste tot, în lung și-n lat.
Am făcut un schimb de dor, ți-am vândut și ceva lacrimi,
M-am mai curățit, în gând, am dat lustru, inimii, prin datini,
Iar acum, neputincios, te zăresc într-un coșciug
Mi-e cam silă de ce văd și aș vrea să pot să fug.
Dar mai am de născocit, mai am de tăiat chitanțe;
Sunt aici, la moartea ta. Moartea ultimei speranțe?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu