marți, 25 februarie 2014

Atunci când te chem, oare vei veni?



Multă lume se plânge de singurătate, de parcă ar fi nu știu ce boală. Într-adevăr, singurătatea asta ucide multe suflete, dar acele suflete sunt niște bucăți chinuite, prăfuite și împrăștiate peste tot. Acele suflete nu mai știu în ce să se încreadă, nu știu ce să mai ceară de la viață, de la iubire, de la... ziua de mâine. Doar că acele suflete nu sunt singure; sunt doar neghioabe.

Cea mai urâtă singurătate este cea în doi. Cu aia sunt de acord că ar fi o boală, dar și ea se poate remedia, prin mai multe feluri. Chiar cunosc câteva speciemene de cupluri, care insistă să fie împreună, deși...nu ar trebui să fie.
Ce îi ține împreună?! Teama! Teama de libertate, teama de nou, teama de a o lua, din nou, de la capăt (în special pentru cei care au deja ani de relație, căsătorie, plus obligația de a fi exemplu pentru încă un suflețel).

Apoi, la bătrânețe. Acolo chiar că singurătatea e o boală care poate ucide. Imaginați-vă nopți petrecute în tăcere, iar, poate, singura companie, ar fi niște lacrimi rebele, care țin de cald, noapte de noapte. Nopțile par infinite, viața pare fără sens, fără un suflet care să existe alături. Doar amintirile or fi singurele partenere, cât de cât, de nădejde.
Acea singurătate nu aș vrea să o trăiesc!!!

Dar pentru noi ăștia tineri?! Noi nu avem dreptul să ne plângem de singurătate! Chiar nu avem ăst drept.
Se mai întâmplă, uneori, ca și eu, discutând cu cineva, să îi spun cum văd, dar mai ales cum simt momentele de singurătate. E normal! Să fii singur e tare nasol, dar adevărul e că noi alegem să fim așa. Nu ne place Cutăreasca, nu mă atrage donșoara Icsuleasca, ăla e un bou, un nesimțit, ea e o bitch și așa mai departe.

Ce altceva mai e de actualitate, e faptul că cele mai multe dintre fete sunt materialiste, vor totul pe de-a gata, fără să miște din dos, fără să asude cât de cât, pentru o viață mai bună, pe care să o și merite.
Dar la fel de adevărat e și faptul că, unii dintre băieți, sunt niște golani. Mari golani! Niște profitori de clasă, ademeniți de aura feminină și impulsionați de mirajul sexualității, de expansiunea lui, pe toate corpurile existente.

Când există astfel de confuzii, e normal să nu meargă nimic! Cine să mai creadă, ce să mai creadă? Dar avem ceea ce merităm! Sau ne merităm soarta, cum ar spune unii.
Dacă alergăm după miraj, parte de miraj avem. Dacă alergăm după obiecte, ne vor lipsi emoțiile. Dacă alergăm după iepuri, vom avea parte, fie de o masă gustoasă, fie... de nimic.

Haidem să fim serioși și să nu ne mai plângem atăt, pentru că lucrurile nu sunt atât de rele, precum par! Noi le facem să fie așa, iar de cele mai multe ori, doar exagerăm.
Timpul ăsta petrecut în plânsete după o ea, un el, nu face decât să ne fure anii din viață, ani în care ar trebui să investim în noi, pentru că investind în noi, vom pricepe multe. Totul se învață, inclusiv iubirea, așa că, ea nu trebuie cerșită pe la nu știu ce colțuri! Ea există peste tot, doar că suntem prea înceți la minte, prea schimonosiți sufletește pentru a o vedea și prea mofturoși pentru a accepta ceea ce ni se oferă, cu dragă inimă și sinceritate.

...iar când e de plecat, plecați să fim! Fără să privim în urmă, fără regrete sau alte cele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu