Urma pașilor pierduți

Mă-ntreb: oare noi știm care este cea mai distrugătoare forță a universului?

Regretul!

„Dacă lucrurile ar fi fost altfel și nu așa cum sunt acum?!”
Dar nu sunt altfel. Ele sunt conform deciziilor deja luate.
Oamenii pe care îi gonim, într-un fel sau altul, din viața noastră, oameni care, poate, ar fi meritat să rămână. Poate că nu sunt burdușiți de calități sau talente, poate că nu sunt dotați cu un IQ peste medie, poate că nu sunt tocmai zei de care să ne cupidonicim și poate nici nu sunt presărați cu rafinamentul pe care-l căutăm, dar ei sunt umani; au astă unică, indispensabilă calitate.
Oameni. Drag de oameni...
Nu de dor, nu de durere, nu de nevoi sau dorințe, nu de limitări, ci de libertate; libertatea de a alege.

Dar nu. Nu alegem cu mintea și nici măcar cu inima, ci cu privirea. Ne plac oamenii frumoși, atrăgători, dar proști, inculți, grosolani, superficiali, ignoranți, oameni care sunt propria noastră reflexie.
Pe aceia îi idolatrizăm. Cei plăcuți inimii nu-și au loc pe teritoriul nostru.

...planurile de viitor?! Ele stagnează, pentru că nu avem curajul să le punem în aplicare, împiedicați fiind de negativismul altora, de trasul de mânecă (sau asta ar fi scuza noastră). Sunt stagnări, temeri, care se trasnformă în regrete.
Oare unde am fi fost acum, ce am fi fost, dacă am fi ales altfel? Cu mai mult curaj, cu mai multă înțelepciune, fără să luăm seama stereotipurilor, fără să ne afundăm în clișee, fără să ne fie teamă de noi înșine, cei văzuți prin ochii altora?!
Eu nu sunt cel în care TU crezi. EU sunt cel în care EU cred! Sau așa ar trebui...
E teama de eșec sau de reușită?

Ceea ce nu trăim la timp, nu vom mai trăi niciodată!
Oamenii se transformă, se schimbă, își iau măsuri de precauție, uită de propriile libertăți și acceptă „libertățile” altora, adică îngrădirile. Ei devin niște plecători de capete, niște sclavi ai propriilor temeri, care nu văd frumusețea din jur, ci doar apăsarea pașilor pe care sunt purtați, către oriunde, dar către nicăieri.

Regretul. Să vrei, să poți, să crezi, să speri, dar să-ți fie teamă să încerci.
Timpul trece, momentele se pierd.

Succesul nu înseamnă nici contul din bănci, nici mașinile, casele sau obiectele de „valoare” pe care le dorim sau deținem, nici titlurile sau funcțiile. Succesul înseamnă a fi împăcați cu noi înșine!
Asta este adevărata fericire!!!