Întotdeauna să credem

...și poate că azi nu ne-am trezit cu ce ne-am dorit, dar cu siguranță că suntem mai aproape.

Și poate că lumina încă este fadă, ascunsă sub  norii care pribegesc spre pustietatea lor, dar e lumină și e una bună, caldă, oarecum vie.
Și poate că ea, ființa aceea la care visăm, este undeva prinsă în mrejele timpului, scăldându-se într-un necunoscut aproape viral, astfel încât visul rămâne singura dorință.
Și poate că banii nu ne ajung, ca să ne putem construi un imperiu, dar viitorul nu este construit din bani, ci din vise, dorință, idealuri, muncă, muncă și iar muncă; banii nu sunt decât răsplata.
Și poate că nu am făcut rost de acea fericire, care să ne îndoaie simțirile, care să ne scuture de promoroaca grijilor sau să ne învelească în câteva straturi bune de speranță, dar ea..., ea nu e departe; speranța trăiește în noi.

Și poate că aste cuvinte nu vor stârni ecouri, poate că nu vor da binețe, poate că nici nu vor mâzgâli curcubee pe ceruri, dar ele vor crea modele, vor renaște scânteie, vor înflăcăra priviri.
Și poate că noi nu suntem ceea ce suntem, ci suntem doar o plăsmuire a imagineției noastre. Poate că suntem mai puternici de atât, mai vii, mai colorați, mai simpatici, mai iubitori, mai iertători, mai încrezători, mai dinamici, mai forțoși, mai umani, mai reali, mai senini, mai zâmbitori.

Și poate că azi nu te-am găsit în visele mele, dar știu că acolo, pe undeva, ești și tu, cu același „poate”.
Poate că pașii mei nu sunt mari, dar sunt continui.
Poate că al meu gând nu este întotdeauna limpede, dar este curgător.
Poate că inima-mi nu este reîntregită, dar este cârpită cu grijă.
Poate că privirea-mi nu reușește să vadă toate cele, așa cum ar trebui, dar ea încă funcționează.
Poate că mâna mea nu este îndeajuns de întinsă sau brațele-mi nu sunt îndeajuns de deschise, dar ele încă pot cuprinde.
Poate că gustul amar încă-mi șade pe limbă, poate că acel nod, stă prins, încă, în gât, dar încă e loc pentru câteva picături de viață, care să mă ajute să respir.
Poate că buzele-mi sunt pecetluite, dar încă schițează zâmbete.

Și poate că nu totul se sfârșește cu „sfârșitul”, ci doar...ideea de sfârșit.

...și poate nu acum, nu aici, nu cu oricine sau orice, dar întotdeauna să credem: ceva bun urmează să se întâmple! Miracolele se întâmplă zi de zi, pentru că miracolele suntem noi.