sâmbătă, 12 martie 2011

Alejate de mi, amor!

Nu imi doresc asta, dar...m-am saturat de toti si de toate! Titlul postarii il da o melodie a celor de la Camila - Alejate de mi (stai departe de mine).

Nu imi doresc sa pierd iubirea, dar nu tot timpul se intampla asa cum ne dorim... In general nu sunt o fire pesimista. Cred in iubire, cred in puterea ei, cred in miracolul oferit de ea, cred cu adevarat in tot ceea ce inseamna ea, doar ca...am ajuns la capatul rabdarii si nu mai suport! As fi vrut sa fie altfe, dar nu e... Ajung sa cred ca asa mi-a fost dat sa fie, dar...nu ma las cu una, cu doua, ci voi continua sa sper, voi continua sa cred, sa vad, sa simt, sa ma daruiesc total, sa fiu ceea ce sunt!

Am vazut cateva comentarii magulitoare la adresa mea si tin sa le multumesc celor care imi citesc blogul. Ma simt...valorizat, daca ma pot exprima asa, ma simt...inteles, ingradit de sentimente, neuitat de omenie. De ce scriu ceea ce scriu? De ce ma deschid in fata tuturor, fara sa imi pese daca voi fi sau nu catalogat intr-un fel sau intr-altul? De ce scriu, pur simplu? Raspunsul e simplu: scriu pentru ca pot! Scriu pentru ca aici pot fi eu insumi, fara sa fiu urmarit cu bata (metaforic) ori de cate ori fac o prostie, scriu pentru ca aici imi regasesc cadenta, umilinta, dorinta de a-mi demonstra ca inca mai sunt om, inca mai simt, mai am parte de sentimente pozitive, inca mai sunt in stare sa imi demonstrez ca sunt capabil de iubire, sa primesc, dar mai ales sa daruiesc... Scriu, pentru ca sufletul meu inceteaza a mai plange si a mai cersi iubire!

Intr-o postare anterioara imi "exprimam" incapacitatea de a ma regasi, ma plangeam ca nu mai simt nimic, ca nu mai vreau nimic, ca nu mai exista o EA, pentru care sa simt ceva, iar adevarul e...AM ZIS BINE! Imi doresc in continuare sa simt ceea ce imi lipseste, imi doresc sa pot exprima si altceva decat dorinta de a gasi pe cineva, caruia sa ii pot "impartasi" cel putin jumatate din inima mea. E greu si totodata e foarte enervant ceea ce simt, iar tot ce imi doresc sa fac este sa ii ignor pe toti, sa ma dau la fund, sa ii uit! Am inceput sa sterg lumea din lista de mess. Ii sterg pe toti aceia pe care nu ii mai vreau, pe cei care nu imi sunt prieteni, nici macar amici! M-am saturat de falsitate, de ipocrizie, de idioti! Sunt curios, oare dintre cei peste 400 de omuleti pe care ii am in lista de mess, oare cati merita sa ramana acolo?

In zilele recent incheiate m-am simtit mai dezamagit ca niciodata! Dezamagit pentru ca nu vad in omul de rand, in cunostinte, in colegi, in prietenii mei, caldura de care am nevoie, caldura de care, fiecare dintre noi avem nevoie. Omul cand se simte vinovat, se da la fund si nu are curajul de a te privi in ochi, decat atunci cand e mai rece decat gheata, cand e lipsit de scrupule si nu are nimic mai bun de facut, decat a-si alimenta egoistul si nesimitrea! Observ ca cei care ne stau alaturi, cei care imi sunt alaturi, fizic, nu sunt decat niste lipitori, niste caricaturi de prost gust, niste...macelari de suflete! De cate ori nu s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, dar sa nu am cu cine?! Lumea este intr-o continua crestere, omul evolueaza (sau cel putin asa crede), se indeparteaza de tot de cei care le-ar putea acorda siguranta sentimentala necesara producerii unui obiect divin.

Incet-incet, am triat asa-zisii prieteni, i-am trecut pe linie moarta si am inceput a-mi face curatenie in obiceiuri. Trist este ca incep a-mi da seama de tot ceea ce am pierdut, oamenii adevarati, sentimentele adevarate, momentele cu adevarat magice, iar tot ceea ce am pierdut, am facut-o in fata unor bufoni second-hand! Fetele dupa care am alergat, "relatiile" lungi de...doar cateva luni, indragostelile purtate fetelor care nu stiu ce e iubirea... "Omul care iubeste, sufera, iar omul care este iubit, isi bate joc!" Totul se reduce la timpul pierdut in cautarea marii iubiri, iubire ce nu a avut curajul sa imi arate si mie drumul pe care il cautam, dar...asta se numeste experienta de viata, asa ca...nu ar trebui sa existe regrete (dar exista)! Am intalnit multe fete bune care ma placeau, dar pentru care nu simteam nimic, asa ca am preferat sa stau deoparte, sa nu ma implic intr-o relatie pe care nu o voiam; nu am vrut niciodata sa fie cel care "isi bate joc"...

"In cine sa cred? Pe cine sa strig? Pe cine, in brate, as mai putea sa cuprind?" Cam asa suna niste versuri de-ale mele (sunt undeva pe blog)... zilele trec, anii se scurg si imi dau seama ca...mereu traiesc cu durerea in suflet ca timpul trece, viata trece, iar eu raman cu sentimentele nesatisfacute si incet, incet si acestea se pierd undeva in neantul nesimtirii, stingandu-se-ncet, dandu-i castig de cauza mortii sufletului, sfasiat de o durere nestavilita. Eu ma sting incet, sentimentele dipar si ele, toate pier, dar...cui ii pasa? Raman un copil avortat, un nelegiut al propriilor cuvinte si trairi neintelese! Eu vreau sa iubesc, dar nu o pot face cu oricine, nu pot iubi pe oricine, asa cum nici fetele pe care le placeam, dar m-au respins, nu au fost in stare sa...ma iubeasca. Iubirea poate fi mare, dar ii trebuie timp ca sa creasca, timp care...nu ne este totdeauna acordat; nu primim sansa pe care o meritam!

Well, termin cu ce am inceput: m-am saturat de toti si de toate! :( ...ma doare! I can't even breathe!!!

2 comentarii:

  1. N-am cuvinte...O fila din sufletul meu :X

    RăspundețiȘtergere
  2. Care parte din...multitudinea de cuvinte aruncate pe aci? :P

    RăspundețiȘtergere