De ce oare dau visarii, un chip dulce, trecator?
De ce ma nasc in apa marii, cu un vis nemuritor?
As trai un vis, alene, sa ma nasc cum mi-as dori,
Sa dau viata lumii mele, sa ma simt, sa pot iubi,
Sa renasc din propriul suflu, printr-un strop de nebunie
Sa acord un pui din mine, sa o fac pan' la o mie.
As trai un vis, cu tine, as da viata nemuririi,
Ti-as ascunde trupu'-n roua, sa sfintesti toti trandafirii,
Iar apoi cu al tau zambet, as deschide-un nou altar
Unde, draga mea, as creste rugile fara hotar...
E frumos sa cad in vise, sa pretind ca eu cu mine
Vom trai aceleasi teluri, fara lacrimi si suspine,
Fara sa ma pierd in noapte, sa decad spre infinit
Sa ma pierd, in larg, prin valuri, spre un scop nedefinit...
Visul meu e sa visez, sa-mi permit sa cred in visuri,
Sa ma nasc din idealuri, sa incep sa-mi fac cuprinsuri.
Mi-as permite, poate, daca as avea un pui de inger,
Care sa ma-nvete viata, fara lacrimi, fara sange
Sa-mi arate nestiinta, prin culcusuri intelese,
Sa-mi masoare neputinta, prin cuvinte cat mai dese.
De ce oare dau visarii, visuri sterse si posace?
De ce nu-mi permit sa cuget decat inimii sarace?
As cam vrea si as putea, dar raiul e nedefinit,
Ingerii sunt chipuri calde, pierdute prin infinit...
Ma tratez cu al tau chip, a ta sansa si traire,
Visul meu rasare umed, doar prin lacrimi de iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu