Cu un suflet pătat de atâți pași murdari, pași care și-au făcut drum, peste el și prin el, fericirile pășesc desculț, peste trandafirii tolăniți, care se milogesc, răstindu-se la toți acești pași.
Ne fericim, în zilele triste, prin gânduri rozalinde, laolaltă cu chipurile nefaste ale erorilor trecutului.
Ne fericim, prin binecuvântările cumpărate grămadă, de undeva de la colț de stradă.
Ne fericim prin râsetele trasate în fundaluri întunecate.
Ne fericim prin toată nefericirea noastră.
Și ne tot fericim... Grămadă. Laolaltă. Dar singuri!
Oare câți dintre noi și-ar scrie fericirile pe născociri de șervețele, umede de atâtea lacrimi picurate? Oare câți dintre noi și-ar admolesta privirea, doar-doar să se întoarcă spre alte cele și să nu mai suspine metehnele trecutului? Oare câți dintre noi nu ar ar participa activ la rescrierea unei istorii încununate cu hieroglife aurinde?
Și ne tot fericim...
Pentru că fericirile se negociază pe la tarabe plouate, îngrădite de lațuri mizere și putregăite.
Și ne tot fericim, modest, dar fals, în speranța că vom reuși a negocia o caricatură de vise zburătoare, zburdate pe cerurile întinse, senine și neprihănite.
Privim, visăm, dorim, suspinăm lumini puternice, călduri cromatice, și respirații vindecătoare.
Nu mai e tihnă, nu mai e aer, nu mai lumină, nu mai e viață.
Oare or exista demoni care să țină și cu noi? Să plece spre alte meleaguri. Să se ducă!
Nu de alta, dar oameni există prea mulți, iar mare diferență nu e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu