Oamenii rar iubesc pe alții pentru ceea ce sunt și mai degrabă îi iubesc pentru ceea ce-și imaginează că sunt! - Goethe
luni, 10 martie 2014
Pentru tine sunt, ale mele cuvinte!
Văpaie trosnită te-nșirui pe trepte,
Alergi, fumegând, cu gânduri nedrepte.
De-a valma îmi vii și tot cu de-a sila
Îmi picuri simțiri ce nu știu s-aștepte...
Aici, oblojită, te-nșirui pe trepte;
Văpaie trosnită, devii tu senilă?!
Imagini cu ea, prin gânduri îmi curg,
Se cern răsărite, cu tot cu amurg,
Cu tot cu privirile-i deloc ghidușite;
Se scurg și mă-nțeapă și iarăși se scurg.
În minte îmi vine același amurg,
Cu ea și privirea-i pe mine țintite.
Și buzele ei dulci măsoară viclene,
Cuvinte nespuse, așezate-n catrene...
Suav și sălbatic, rafinat și roial,
Presărează cuvinte, la fel de viclene
Și șoapte și vise și izuri de vreme,
Cu dulci răscoliri de ea, în fundal.
Mă-ntreb de ce și pentru cine,
Cu chipuri vii și-adormi în mine?
Tu știi cum mâinile-mi astea două,
Se pironesc în valuri, către cine?!
C-un dor nespus, de soi senine,
Se preamăresc în stropi de rouă.
Dar al meu gând încă te poartă,
Învălmășit, pribeag, legat de soartă,
Păstrează ochii ce l-au nădușit;
Privirea aia dulce, mică, spartă,
Ce duce-n lumi văzute-n artă,
Să știe inima ce-a pironit.
Cu drag și cu dor, ale mele cuvinte,
În drumul lor, mereu spre-nainte,
Prin gânduri aleargă desculț și hoinare...
Dar, oare știi? Au aceeași sorginte.
Pentru tine sunt, ale mele cuvinte!
Cutreieră munți, traversează hotare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu