Poate în adâncul inimii tale nu știi cine ești și pentru cine ești, cui aparții, dar ceea ce faci aparține inimii. Poate că, uneori, ale tale cuvinte nu sunt auzite și înțelese, așa cum ai dori să fie sau nu ajung la cine trebuie. Poate că, de multe ori, ai vrea să spui ceva, cuiva, dar tot ce reușești este să scoți doar un micuț și sufletist zâmbet, din toate tăcerile tale. Poate că al tău suflet aleargă de colo-colo, ca într-o cușcă îngrădită în spini, doar că privirea ta lasă să se înțeleagă cu totul altceva. Poate că, atunci când numeri nopțile, prin al tău gând se zbânțuie fel și fel de idei, idei cărora ai vrea să le dai viață.
În adâncul inimii tale există un adânc, un loc de joacă desenat și colorat în culori proprii, un spațiu proprietate privată creionat doar din bunătatea ta, din măreția inimii tale, din înțelepciunea privirii de peste zi, privire ce reușește să înșiruie pagini cu tot felul de străini decolorați.
În adâncul inimii tale ești ceea ce ești, iar ceea ce ești nu poate fi definit sau înțeles, ci doar acceptat. În adâncul inimii tale porți fel și fel de chipuri, fel și fel de zâmbete, fel și fel de lacrimi, fel și fel de pași, fel și fel de umbre, dar tu le porți cu mândrie, le porți cu putere, le porți cu omenie, le porți pe toate cu iubire.
Și poate că, de multe ori nu mai poți!
Poate că, ceea ce ești, nu este ceea ce alții ar fi vrut să fii, dar ești ceea ce simți, ești ceea ce semeni zi de zi; ești și ființă și om și obiect și oglindă și rază și furtună. Ești o plăsmuire a imaginației unei divinități proprii, pentru că ești chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Poate în adâncul inimii tale nu știi cine ești și pentru cine ești, cui aparții, dar ceea ce faci aparține inimii.
Ești îgerul păzitor al celui care te are în preajmă. Ești îngerul păzitor al acelei inimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu